 _Valoare medicală - în scopuri farmaceutice, de la anghinare se folosesc frunzele, care au acţune coleretică. Principiul activ este cinaria. Extractele din frunze de anghinare au acţiune diuretică şi acţiune asupra metabolismului colesterolului. Favorizează eliminarea ureei, a colesterolului excesiv şi a acidului uric. Ea întăreşte şi funcţia antitoxică a ficatului. Diminuează zahărul din sânge, dând bune rezultate în unele forme de diabet. Mai are rol energetic, depurativ sanguin, stimulent, aperitiv.
 Între practicile culinare românești consacrate sărbătoririi Paștilor creștinești,
se înscriu și următoarele bucate tradiționale, pe care le-am regăsit în remarcabila „teză” gastronomică aparținând lui Al.O. Teodoreanu.
 Cu această sfântă rostire vă întâmpinăm și în anul în curs, pentru că nu se află alt cuvânt mai sfânt care să arate mai deplin ce spune cugetul și simte inima noastră. În această dumnezeiască zi, rostirea aceasta este adevărul cel mare, dintre adevărurile care-i călăuzesc pe creștini. În numai trei cuvinte, pe care creștinii le înalță de aproape două mii de ani, se cuprinde întreaga iconomie a Învierii.
 Au trecut 40 de zile de la praznicul Naşterii Domnului. Încă nu s-au şters din inima şi mintea noastră bucuriile acestei mari sărbători. Fiul lui Dumnezeu a venit în lume ca să ne redea dreptul de a trăi cu Dumnezeu şi de a ne întoarce cu sufletul nostru nemuritor acasă, la Tatăl Ceresc. El a venit să ne arate calea care duce la Cer, calea fericirii veşnice şi să ne ajute să mergem pe această cale până la tinţa ei din urmă: mântuirea. El a spus despre Sine: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa “(Ioan, 14,6), „Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun, sufletul îşi pune pentru oi” (Ioan, 10,11).
 __Negrăit de mare este bucuria pe care toți credincioșii o simt acum, când Biserica ne cheamă să prăznuim trupeasca naștere a Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cu toți drepții și proorocii, salvăm întru duhovnicească veselie, căci s-a născut, din Fecioara Maria, Iisus Hristos, Izbăvitorul, Luminarea, Viața, Mântuitorul lumii.
 _Strădania puternică a sufletului nostru ne îndeamnă în viață spre ce este bine, frumos și adevărat atunci când nu ne copleșesc ispitele și păcatul. În această strădanie, vedem fiecare dintre noi dorul sufletului nostru spre izbăvire, spre mântuire. Pentru pregătirea noastră spre mântuire, Biserica a rânduit peste an mai multe popasuri duhovnicești: sărbătorile creștine.
 _Am întrebat odată un credincios „de ce își iubește patria și neamul” – spunea Horia Taru, și răspunsul a fost: „Îmi iubesc țara fiindcă este leagănul în care s-a născut poporul nostru și în care trăim noi. O iubesc pentru că este frumoasă și bogată și doresc să contribui și eu la înfrumusețarea ei. Îmi iubesc neamul fiindcă sunt mlădiță a lui, fiindcă a dat mulți bărbați luminați, mulți oameni de știință, mulți viteji și eroi”.
 _Fecioara Maria este identificată în Panteonul românesc în două ipostaze: Sântamaria Mare (15 august) și Sântamaria Mică (8 septembrie). Importanța calendaristică a Sântamariei Mari este subliniată de postul de două săptămâni (postul verii) care o prefațează, de pelerinajele care au loc la mânăstirile cu același hram, de praznicele de pomenire a morților și pomenile date pentru cei în viață.
 În multe feluri, Dumnezeu și-a manifestat grija și iubirea Sa față de oameni. Modul cel mai frecvent a fost acela în care mijlocitorul a fost ales chiar în persoana omului, bineînțeles a celor care s-au învrednicit prin curățirea inimii și sfințenia vieții. Acesta este cazul cu profeții și cu proorocii, cei dintâi fiind învățătorii omului în cele dumnezeiești, iar ceilalți, mustrători pentru faptele rele și îndemnători spre căință și fapte bune. Și unii, și alții lucrau la îndemnul și porunca lui Dumnezeu, care, fără contenire, poartă de grija neamului omenesc, pentru a-l izbăvi de păcate și a-l mântui. Astfel, la 20 iulie, Biserica îl pomenește pe Sfântul Prooroc Ilie Testeviteanul, care apare în istoria omenirii cu 900 de ani înainte de Hristos, pe vremea nelegiuitului și idolatrului rege Ahab și a Izabelei, ale cărui răutăți ajunseseră „strigătoare la Cer”, căci „Ahab, fiul lui Omri, a făcut ce este rău înaintea Domnului mai mult decât toți ce fuseseră înaintea lui“ (III Regi, 16,30).
„Du-te Soare, vino Lună
Sânzienele îmbună,
Să le crească floarea-floare,
Galbenă, mirositoare,
Fetele să o adune,
Să le prindă în cunune,
Să pună la pălărie,
Floare pentru cununie,
Babele să le rostească,
Până-n toamnă să nuntească”.
|
RSS Feed
