Deficitul balanţei comerciale a scăzut cu 30,8%
În cadrul conferinţei de presă, fostul ministru al Agriculturii a vorbit despre scăderea deficitului balanţei comerciale. „În aceste zile, se discută foarte mult despre performanţele unor programe de guvernare. Nu doresc să intru în detalii, însă vă prezint câteva date. În anul 2008, deficitul balanţei comerciale cu produse agroalimentare era de 2,63 mld. euro, în 2010 acesta era de 729,4 milioane de euro, iar în primele 10 luni ale anului 2011, deficitul estimat este de 457,3 milioane de euro, mai scăzut cu 30,8% faţă de nivelul înregistrat în perioada similară din 2010”, a afirmat dl Tabără. Potrivit fostului ministru valoarea totală a exporturilor produselor agricole în primele 10 luni ale anului 2011 a fost de 3,1 mld. euro, în creştere cu 28,1% faţă de valoarea înregistrată în 2010. „Dacă vom merge în acest ritm, în perioada 2014-2015, România va avea un sold pozitiv privind balanţa comercială cu produse agroalimentare.” Seminţele de floarea-soarelui au dominat topul produselor agricole la export, cu o pondere valorică de 13,1% şi încasări de 405,2 milioane de euro. Urmează în top export produsele din tutun şi porumbul, cu ponderi valorice de 12,3% şi, respectiv, 11,3%, încasările fiind de 382,8 mil. euro şi, respectiv, 351,6 mil. euro. Seminţele de rapiţă şi grâul ocupă următoarele locuri în clasamentul produselor exportate în 2011, cu ponderi valorice de 7,8%, încasările fiind de 241,6 mil. euro şi, respectiv, 240,6 mil. euro. Importurile de produse agroalimentare în primele 10 luni din 2011 faţă de aceeaşi perioadă din 2010 au crescut cu 15,5%, până la nivelul de 3,5 mld. euro. În topul produselor agroalimentare importate se află zahărul şi carnea de porc, cu ponderi valorice de 6,9% şi, respectiv, 6,1%, valorile fiind de 246,7 mil. euro şi, respectiv, 216,9 mil. euro. UE a fost principalul partener în comerţul agricol al României. Astfel, în primele 10 luni ale anului 2011, exporturile de produse agroalimentare către această destinaţie au avut o pondere valorică de 74,3%, iar importurile din statele membre UE au deţinut 79,3%.
Propunere privind reducerea TVA
În cadrul conferinţei de presă, fostul ministru a declarat că reducerea sub 10% a TVA pentru produsele agroalimentare şi reducerea nivelului accizelor sunt două probleme care trebuie discutate în perioada următoare. „Ar trebui să discutăm foarte serios în perioada următoare despre reducerea TVA la alimente şi produse agroalimentare şi nivelul accizelor. Reducerea TVA să nu fie doar la produse finite, ci pe întreg lanţul. Avem un studiu finalizat la nivelul ţărilor europene pe ceea ce înseamnă TVA la produsele alimentare şi producţia alimentară, care este foarte diferită de la o ţară la alta. Rezolvând această chestiune, lovim dur evaziunea fiscală. Taxarea inversă la cereale, care este pentru o anumită perioadă, nu va rezolva problema de fond. Este chiar o chestiune de abordat cu FMI”, a spus dl Tabără. În opinia fostului ministru al Agriculturii, taxarea inversă a cerealelor nu a redus foarte mult evaziunea fiscală, deoarece aceasta s-a dus pe linii colaterale ale producţiei principale de materii prime, adică în sistemul de panificaţie: „Am rezolvat evaziunea la grâu, dar nu şi la pâine”.
Ana MUSTĂŢEA
RSS Feed
