Discuţiile pe tema TVA au ajuns precum cele despre fotbal: „toţi driblează, şutează... dar nimeni nu bagă mingea în plasă”. Răul a fost făcut o dată cu majorarea acesteia, pe care o plătim noi toţi, de multe ori anticipat pe facturi emise şi neîncasate. TVA a devenit un bau-bau al perioadelor de criză economică, dar şi un instrument de polemici populiste în campaniile electorale. Dar să lăsăm poezia şi să analizăm un  pic situaţia actuală: prima greşeală a fost că s-a mărit TVA de la 19% la 24%. Odată mărită această taxă, nimeni nu o mai poate reduce decât teoretic sau într-o economie de piaţă reală şi funcţională. Dacă obiectivul este „relansarea economică”, nu măreşti taxele comerciale şi slăbeşti  puterea de cumpărare. Consumul este instrumentul principal prin care măreşti cererea şi, implicit, determini furnizorul, procesatorul, comerciantul şi consumatorul să producă şi să consume mai mult. Scăderea TVA la produsele agroalimentare (şi nu numai agroalimentare, aş îndrăzni să spun la tot ce înseamnă bunuri de larg consum) pe întreaga filieră de produs ar avea mai multe implicaţii benefice. Dar de ce nu vor guvernanţii? Pentru că trebuie să şi aplice această decizie, iar aplicarea ei înseamnă inteligenţă, efort uman şi... distrugerea evaziunii fiscale, un atac direct către piaţa neagră din agricultură şi industria alimentară.

Beneficiile scăderii TVA:

- comercial: o scădere bruscă cu 14% la produsele alimentare ar determina o creştere a consumului de alimente în general, chiar dacă TVA scade pe produs vândut, valoarea totală va creşte prin numărul mai mare de unităţi vândute. Deci va creşte valoarea încasată la buget.

- economic: producătorii şi procesatorii vor produce mai mult datorită cererii mai mari de pe piaţă. Acum, majoritatea procesatorilor utilizează doar 40-60% din capacitatea de producţie, ducând la randamente de procesare mici şi cu costuri mari. Prin creşterea volumelor procesate îşi pot optimiza mai bine activitatea de producţie şi vor diminua pierderile la utilităţi, deci vor reduce costurile de producţie. Piaţa ar deveni atractivă pentru investiţii noi sau dezvoltarea celor existente. În acest fel pot oferi un preţ mai bun la achiziţia de materii prime (lapte, carne, cereale, uleiuri etc.), ducând la o creştere a venitului la furnizorii de materii prime pentru industria alimentară (şi nu numai!). Investiţiile noi vor duce la dezvoltarea colectării la buget şi altor taxe fiscale sau locale.

- fiscal: vor creşte încasările la buget datorită unei mai mari circulaţii a mărfurilor. Circulaţie fiscală, dar şi logistică (şi să nu uităm de accizele la combustibil). Dar cea mai mare realizare ar fi scăderea evaziunii fiscale, deoarece şpaga nu ar mai fi atractivă pentru pentru cei interesaţi!

- concurenţa neloială, agresivă, folosită de cei care nu plăteau TVA (24% este o diferenţă de preţ destul de mare între două produse aproximativ identice calitativ).

- socială: populaţia îşi va permite să se hrănească mai bine pentru a supravieţui din pensiile şi salariile derizorii. Prin dezvoltarea economiei s-ar reuşi crearea unor noi locuri de muncă. Hrana unui popor este o problemă de siguranţă naţională. Alimentaţia omului este un element vital supravieţuirii sale, dar acest lucru elementar a fost uitat de politicienii noştri. Ei nu stiu decât să se laude cu creşterea economică din agricultura românească guvernată de Dumnezeu. În situaţia politică actuală, nu cred că există premisele unei decizii de scădere a TVA la produsele alimentare,
nu că nu ar fi justificată, ci pentru că nu există voinţa politică necesară.