"În trecerea grăbită prin lume către veci Fă-ţi timp măcar o clipă să vezi pe unde treci Fă-ţi timp să fii aproape de cei iubiţi voios Fă-ţi timp să fii şi-al casei, şi-n slujba lui HRISTOS!” RUDYARD KIPLING
0 Comments
La data de 29 noiembrie, KWS Seminţe a inaugurat în Alexandria, judeţul Teleorman, propria staţiune de cercetare şi ameliorare. În aceeaşi zi, compania a sărbătorit, într-un cadru fastuos, la Palatul Parlamentului, 10 ani de activitate pe piaţa seminţelor din România. Această perioadă a fost descrisă de reprezentanţii KWS ca fiind una dedicată cercetării, evoluţiei şi inovaţiei. Organizatorii evenimentului au considerat că Sala Unirii din cadrul Palatului Parlamentului este alegerea ideală pentru a sărbători 10 ani de activitate ai companiei KWS Seminţe în România. Acest edificiu spectaculos reprezintă munca naţiunii noastre ca echipă, fiind o construcţie spectaculoasă şi un edificiu cu care am ajuns să ne mândrim şi să fim apreciaţi peste hotare. La data de 28 noiembrie, s-a desfăşurat cea de-a 9-a ediţie a Forumului Afacerilor Agricole AgroFin, marcă înregistrată Carre Promotion. Tema evenimentului din acest an - „Soluţii de finanţare competitive în agricultură” - a fost dezbătută de reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Afacerilor Europene, băncii comerciale BancPost, companiei Limagrain şi ai Tractebel Engineering. După participarea la forumul pe tema securităţii alimentare defăşurat în prima zi de IndAgra, Dacian Cioloş, comisar european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, şi Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, au făcut declaraţii de presă. Un prim subiect abordat a fost perspectiva sectorului laptelui, în condiţiile în care cotele vor fi eliminate din aprilie 2015. În ziua de 29 noiembrie a avut loc Adunarea Generală a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti”. Şedinţa a debutat cu o informare a prof. dr. Gheorghe Sin, preşedintele ASAS, privind activitatea prezidiului ASAS, în perioada iunie 2012 până în prezent, pe marginea căreia s-au purtat discuţii cu privire la creşterea eficienţei activităţii de cercetare agricolă. În vederea efectuării plăţilor integrale către beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, precum şi a asigurării cofinanţării naţionale a PNDR, date fiind constrângerile bugetare cu care se confruntă România pe fondul crizei economico-financiare, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a purtat o serie de consultări cu serviciile DG Agri. În decursul acestui an, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România (CCIFER) a organizat mai multe seminarii, care au avut ca teme de dezbatere perspectivele filierei de cereale, reforma politicii agricole comune după 2013, situaţia terenurilor agricole şi organizarea filierei laptelui în România. La conferinţa organizată la data de 27 noiembrie 2012, subiectul abordat a fost asigurarea şi gestionarea riscurilor financiare şi comerciale în agricultură. La jumătatea lunii noiembrie, firma de îngrăşăminte chimice Timac Agro România a sărbătorit 6 ani pe piaţa autohtonă de profil. Filială a Grupului Roullier, firma s-a remarcat prin calitatea produselor comercializate, prin specificitatea lor dată de prezenţa unor molecule bioactive extrase din alge marine cu rol în stimularea absorbţiei şi a îmbunătăţirii disponibilităţii elementelor nutritive. Încă din cele mai vechi timpuri, omul a combătut sau a încercat să combată bolile, dăunătorii şi buruienile din culturile agricole. Un progres semnificativ în lupta împotriva bolilor, dăunătorilor şi buruienilor s-a înregistrat în ultimii 50 de ani, prin apariţia produselor de protecţia plantelor de sinteză: insecticide, fungicide, erbicide şi rodenticide. Succesul primelor produse de protecţia plantelor a apărut imediat (un exemplu este DDT-ul), dar se pare că nu am câştigat încă acest război cu organismele dăunătoare din culturi. Cercetarea depozitelor pentru depistarea daunatorilor si stabilirea intensitatii atacului (I)15/12/2012 Menţinerea şi sporirea fertilităţii solurilor sunt premise esenţiale pentru obţinerea pe termen lung de recolte mari, stabile şi de calitate. Numai pe această bază, după cum consideră Borlan şi colaboratorii, este posibilă obţinerea eficientă a producţiei vegetale actuale şi garantarea dezvoltării acesteia pentru generaţiile viitoare. Reprezentanţii companiei Massey Ferguson au organizat la data de 23 noiembrie, la Universitatea Politehnica Bucureşti, Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice, şi la data de 25 noiembrie, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara, un eveniment la care au prezentat ultimele noutăţi lansate de Massey Ferguson la expoziţia EIMA, Bologna. Peste 100 de studenţi interesaţi de utilaje agricole, alături de cadre universitare din Politehnica Bucureşti au luat parte la prezentările făcute de domnul Alexandru Şerbănescu, sales manager Austro Diesel. În cadrul expoziţiei agricole IndAgra din luna noiembrie, societatea Tractorul a prezentat noul tractor U-825, care înlocuieşte vechiul şi clasicul model U-650. Prezentarea tractorului a trezit un real interes în rândul vizitatorilor târgului. Informaţii legate de tractorul U-825, precum şi despre istoria societăţii ne-au fost furnizate de dl Neculae Arseni, executive manager. Cum fiecare gospodar ştie că vara îţi faci sanie şi iarna căruţă, aşa şi producătorii de utilaje agricole ştiu că pentru a obţine cele mai bune rezultate de la o manifestare expoziţională de mare anvergură, cum este SIMA, trebuie să te pregăteşti din timp. Drept urmare, la începutul lunii decembrie 2012 producătorul suedez de maşini de cultivat şi semănători Vaderstad a organizat în Franţa, ţara gazdă a târgului SIMA din 24-28 februarie 2013, o trecere în revistă a noutăţilor cu care vor fi prezenţi la târgul de la Paris. |
|