REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Beneficii ale semănatului direct în miriște

15/9/2025

0 Comments

 
Picture
​Ovidiu Ranta, prof. dr. în cadrul USAMV Cluj-Napoca, la disciplina „Mecanizarea lucrărilor agricole”, a fost invitat la evenimentul anual organizat de Romchim Protect, pentru a susține o prezentare referitoare la beneficiile semănatului direct.
În decursul timpului, sistemul de prelucrare a solului a cunoscut schimbări, iar tranziția de la tehnologia convențională, ce se bazează pe arătură, către semănatul direct în miriște începe să i-a avânt.
„Mark Twain a spus: „Cumpărați pământ pentru că nu se mai fabrică”. În acest context, aș merge mai departe și aș spune că pământul trebuie lucrat într-o manieră sustenabilă astfel încât și generațiile viitoare să beneficieze de aceleași șanse de a-și produce hrana.
Revenind la tehnologiile de mecanizare, consider că tot ce înseamnă dezvoltarea tehnologică trebuie corelată cu aspectele ecologice, economice și, subliniez, cu cele sociale. Dacă societatea nu acceptă soluțiile tehnologice, iar partea economică nu le susține ele rămân doar o poveste, fără ancorare în realitate.  
 
Așadar discutăm de trei tehnologii de prelucrare a solului: convențională, cea a lucrărilor minime și semănatul direct în miriște.
Tehnologia convențională presupune lucrul cu plugul și răsturnarea brazdei, ce duce la evaporarea apei din sol, prelucrarea intensivă a solului, eroziune și compactare.
Tehnologia minimum-tillage a venit cu alte tipuri de organe de prelucrare a solului, care nu răstoarnă brazda. S-a ajuns astfel la agregate complexe, care la o singură trecere fac toate pregătirile în vederea semănatului.
În cazul tehnologiei no-tillage plasarea semințelor se face fără niciun fel de prelucrare a solului de la semănat până la recoltare și peste 90% din resturile vegetale rămân la suprafața solului.
În tehnologia de lucrări minime ale solului, aproximativ 60% din resturile vegetale rămân la suprafață.
Traficul pe sol în sistemul clasic se desfășoară pe cca 80% din suprafață, în timp ce în tehnologia no-tillage pe doar 10 – 13% din aceasta deoarece se face o singură trecere.
Sistemul de semănat direct în miriște s-a dezvoltat, în primul rând, din nevoia de a conserva solul și de a-l proteja de eroziunea eoliană - în primă fază, după care de stresul hidric.
 
Un element definitoriu este legat de consumul de combustibil. În sistemul no-tillage se înregistrează un consum redus de combustibil, de cca 6 – 7 litri/ha, în timp ce în sistemul convențional consumul ajunge la 20 litri/ha pentru că solul este prelucrat în mod intensiv.
În ceea ce privește modul de infiltrare a apei în sol, în cazul tehnologiei convenționale solul este compactat la nivelul adâncimii de lucru ceea ce face ca o cantitate foarte mică de apă să pătrundă în sol și apare fenomenul „rain off”, adică de spălare la suprafață.
În sistemul semănatului direct, datorită cantității mari de resturi vegetale ce rămân la suprafață se formează o barieră mecanică care încetinește scurgerea apei și astfel are mai mult timp ca aceasta să pătrundă în sol.
Resturile vegetale formează o barieră mecanică împotriva evaporării. Totodată ele protejează solul de radiația solară și reduc temperatura, protejându-l de temperaturile extreme.
În lipsa acestei bariere formată din resturi vegetale apare fenomenul de eroziune.
 
Necesarul forței de muncă este minim în cazul semănatului direct în miriște, pentru că se face o singură trecere. În schimb, este nevoie de echipamente speciale, de mașini agricole gândite pentru această tehnologie și de cunoștințe de specialitate.
Desigur, această tehnologie nu este un panaceu universal și ea nu poate fi implementă pe toate solurile, dar se caută soluții.
Mult timp agricultura s-a bazat pe plug, și el este cumva înscris în mentalul nostru colectiv, însă viitorul duce spre o altă direcție, cea a conservării solului și a apei”, a susținut profesorul universitar Ovidiu Ranta.
 
Ana Ioniță
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE