REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Culturile de legume pentru industrializare nu sunt posibile fără sprijinul cuplat

1/10/2025

0 Comments

 
Picture
​Cornel Stroescu, fermier în județul Mehedinți, mai cunoscut pentru activitatea sa în sectorul de cultură mare și zootehnie, de câțiva ani cultivă și legume în câmp, pe o suprafață de numai 20 de hectare. A ales cultura de tomate pentru industrializare, la care a adăugat ulterior și varza, pentru a asigura rotația, dar și pentru că este o legumă iubită de români. 
Însă, chiar dacă par mai profitabile pe unitatea de suprafață, culturile de legume în câmp ridică mari provocări în ultimii ani.
”Cultivăm de vreo 7 ani, cheltuiala se acoperă doar din sprijinul cuplat, altfel nu merită efortul. Când am început era 40 bani/kg de tomate livrate la procesator. Și acum este sub 1 leu/kg, iar costul de producție este aproape de 1 leu/kg sau peste, funcție de an și de precipitațiile din timpul vegetației. Fără sprijinul cuplat nu se poate menține cultura. De aceea noi am cerut să se introducă în actul legislativ termenul ”comercializare și procesare”, pentru că procesatorii oferă prețuri foarte mici”, explică fermierul.
Deși își asigură mare parte din fertilizare cu îngrășămintele provenite din ferma de găini ouătoare, tratamentele fitosanitare reprezintă o cheltuială importantă (mai ales când plouă câte puțin), plus necesarul de apă. De aceea Cornel Stroescu are în plan și achiziția unui echipament de irigații doar pentru suprafața cultivată cu legume, ceea ce-i va permite să extindă sau să diversifice producția.
”Din păcate nu avem sursă de apă pe care să o putem folosi la irigatul unor terenuri mai mari, ci momentan doar pentru legume. Poate dacă se va lucra la sistemul de irigații și în județul Mehedinți, voi mai investi. Sunt izvoare, este și un lac pe care încerc să îl decolmatez și să folosim apa pe toată perioada de vegetație”.
Producătorul mai spune că cerere este pentru marfa românească de calitate și este încrezător că această tendință va crește: consumul produselor de calitate, și mai ales de la producători locali. Nu își face prea multe griji pentru concurența produselor de import în ceea ce privește achiziția fabricilor de procesare pentru că știe că este greu să găsești marfă bună la un preț mai mic, iar consumatorul se întoarce și cumpără din nou doar dacă este mulțumit.
Pe de altă parte punctează faptul că și autoritățile ar trebui să intervină mai drastic atunci când intră în piață produse agroalimentare care nu respectă trasabilitatea și pot fi un pericol pentru sănătatea populației: ”și procesatorul trebuie să ofere trasabilitatea componentelor din conserve. Nu mă gândesc prea mult la ce fel de materie primă ar putea importa, este decizia fiecăruia. Aici este și rolul autorităților de a proteja consumatorul de falsuri și calitate îndoielnică a alimentelor”.
 
Ecologie, Cercetare și Consultanță agricolă
Cornel Stroescu are planuri în ceea ce privește dezvoltarea afacerii cu legume. Se gândește deja la o cultură ecologică de legume, tot în câmp deschis, mai ales că are în proiect și procesarea dejecțiilor provenite din ferma avicolă și transformarea lor într-un îngrășământ pentru culturi ecologice. De asemenea are în plan și investiția într-o seră de legume cu suprafața de 1,2 hectare, prin DR16.
Și pentru că este convins că numai prin livrarea unor produse de calitate, va asigura dezvoltarea afacerii sale pe termen lung, fermierul s-a gândit și la implicarea într-un proiect de cercetare în domeniul ingineriei alimentare. Este deja în discuții cu Universitatea din Timișoara, următoarea pe lista sa fiind Universitatea de la Craiova. O altă activitate în care a adus tineri dornici de o carieră în mediul agricol este cea de consultanță, pe mai multe domenii.
”Eu am un deziderat: trebuie să mulțumesc clientul cu calitatea produselor mele. Datorită lui eu îmi mențin afacerea, am venituri și pot să dezvolt. Așa funcționează dacă legislația este stabilă, respectată și  mai ales să nu fie împotriva producătorilor români permițând intrarea în țară a produselor alimentare neconforme”, precizează Cornel Stroescu, care ar vrea ca cei din conducere (în primul rând cei din Ministerul Agriculturii) să înțeleagă ce au de făcut, pentru că ”agricultura și investițiile în domeniul care produce hrană pentru populația țării sunt extrem de importante pentru noi”.
 
Roxana Drăghici
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE