Tehnologia culturii de mentă

​De la mentă se folosesc frunzele (FoliumMenthae) sau integral partea epigee–iarba (Herba Menthae), care conține 1,5–3,5 % ulei volatil, cu largi utilizări în industria farmaceutică, alimentară, cosmetică etc. 

​Principalii componenți ai uleiului sunt mentolul și mentona. Frunzele uscate se folosesc frecvent ca infuzii. Originară din Europa, astăzi menta se cultivă pe toate continentele. Circa ¾ din producția mondială de ulei volatil se asigură din producția realizată în America.
Pe teritoriul României, centre importante de cultură sunt în depresiunea Bârsei și în Câmpia Banatului, unde anual se cultivă circa 3000 hectare.
Menta (izma bună) face parte din familia Labiatae. Dintre formele cultivate predomină Mentha piperita I., care este un hibrid între Mentha aquatica I. și Mentha spicata I. cm. Huds.
Mentha piperita a fost descoperită ca hibrid spontan la Mitcham în Anglia. Cultura s-a extins prin înmulțire vegetativă pe toate continentele, fiind cunoscută sub denumirea de mentă Mitcham
În România s-au cultivat soiul Columna, iar în 1989 s-a omologat soiul Cordial, care este mai tardiv decât soiul Columna cu 5-6 zile ( perioada de vegetație de 104–118 zile).
 
Particularități biologice
Menta este o plantă erboasă, perenă, cu rizomi, stoloni și rădăcini adventive, care ramifică puternic, având aspect fasciculat.
Tulpina epigee a mentei este anuală, patrunghiulară, formată din noduri și internoduri, erectă, înaltă până la 100 cm, puternic ramificată.
Frunzele sunt opuse, scurt – pedunculate, ovat – lanceolate până la lanceolate, cu marginea neregulat crestată. Limbul este colorat în verde închis, iar nervurile pot fi roșcate sau violacee.
Inflorescența este un spic, conic alungit, de 4–10 cm lungime.
 
Relațiile plantă – factori de vegetație
Menta este puțin pretențioasă față de căldură, însă are cerințe mari față de umiditate și lumină. Pornește în vegetație la temperatura de 2–3 grade Celsius, plantele tinere suportă temperaturi negative până la minus 8 grade Celsius, iar în perioada de iernare stolonii acoperiți cu zăpadă, rezistă la temperatura de minus 25 până la minus 30 de grade Celsius.
Vegetează bine în zonele cu precipitații abundente, unde precipitațiile anuale totalizează 600–1000 mm.
Menta fiind plantă heliofilă, în condiții de umbrire, realizează producții slabe și scade conținutul de mentol din uleiul volatil.
Pentru o bună reușită a culturilor de mentă, acestea trebuie amplasate pe soluri afânate, permeabile, cu textură luto-nisipoasă, cum sunt cele aluvionare sau din depresiuni.
În România menta se cultivă în depresiunea Bârsei, pe valea Oltului și Mureșului și în Câmpia Banatului, precum și în zone din sudul țării, unde reușita culturii este asigurată numai în condiții de irigare.
 
Tehnologia de cultivare
Rotația – sunt bune premergătoare pentru menta prășitoarele gunoite (cartofi, sfeclă), leguminoasele anuale și perene, cât și cerealele păioase. După mentă, ca plantă premergătoare, se recomandă o prășitoare în vederea combaterii lăstăririi.
Menta trebuie luată în considerare în primul rând ca o cultură anuală, deci, trebuie introdusă într-un asolament adecvat plantelor anuale.
Pe aceeași solă, menta nu trebuie să revină mai devreme de minimum 5 ani, pentru a preveni apariția ruginilor.
Fertilizarea – această plantă reacționează pozitiv la îngrășămintele organice și minerale. Pentru condițiile din România, se recomandă doze moderate de îngrășăminte cu azot, fosfor și potasiu.
 
Lucrările solului – terenul se pregătește printr-o arătură adâncă de vară, de 25–30 cm, care până la plantare se lucrează cu grapa cu discuri, în agregat cu grapa cu colți reglabili, în scopul menținerii terenului curat de buruieni.
Înmulțirea mentei – se face efectiv pe cale vegetativă, prin stoloni care se recoltează din plantațiile din anul întâi, bine întreținute. Stolonii care se obțin de la culturile din anul al doilea sunt mai slabi calitativ.
Înainte de plantare, stolonii se fasonează, lucrarea constând în îndepărtarea tuturor resturilor de tulpini, a stolonilor brunificați, ofiliți sau atacați de boli și dăunători. Stolonii fasonați au o lungime de 10–15 cm și 3–4 noduri.
Plantarea stolonilor – se face toamna sau primăvara. Plantatul de toamnă, la sfârșitul lunii octombrie, este cel mai util, deoarece prezintă următoarele avantaje: producția de ulei volatil este mai mare cu circa 25 %; atacul frunzelor de rugină este practic inexistent; înlătură păstrarea stolonilor peste iarnă etc.
Tehnica plantării este asemănătoare cu cea de la cartof. Se deschid rigole, cu ajutorul cultivatorului echipat cu organe tip răriță, la distanță de 70 cm între rânduri și adânci de 10-12 cm. Stolonii se așează în rigole, la distanța de 5 cm, realizând o densitate de 70-80 mii plante/hectar. Concomitent cu plantatul se execută și acoperirea rigolelor.
 
Lucrări de îngrijire - după plantare, este bine ca terenul să se tăvălugească, pentru a pune stolonii în contact cu solul.
Primăvara, până la răsărire, cultura se grapează perpendicular pe direcția rândurilor, cu grapa reglabilă. În timpul vegetației, cultura de mentă se prășește de mai multe ori, până când plantele acoperă intervalul dintre rânduri.
Erbicidarea este recomandată numai la culturile destinate extragerii uleiului. Erbicidele recomandate de către specialiștii agronomi din zonă se pot aplica cu succes în doză și la momentul potrivit primăvara, înainte de răsărirea buruienilor.
Recoltare - pentru extragerea uleiului volatil, faza optimă de recoltare este când 50-70 % din ramificațiile plantelor au înflorit.
Se recoltează partea epigee. Pentru industria de ceaiuri se recoltează numai frunzele, când au lungimea de 5-6 cm. Recoltarea se face în mai multe etape.
Producția anuală de ”herba” verde la mentă (anul I) este de 10000-15.000 kg/hectar, iar cea de ”folia” uscată este de 600-800 kg/hectar.
 
Victor Vătămanu