Producţia de cereale a Uniunii Europene va ajunge la 300 milioane de tone în 2013, cu 6,8% mai mare decât în 2012, în pofida frigului şi a ploilor care au lovit continentul, se arată în previziunile publicate joi de Comisia Europeană, transmite AFP.
0 Comments
Victor Ponta il indeamna pe ministrul agriculturii sa taie contractele care capuseaza statul5/7/2013 APDRP: Peste 71.000 de persoane informate in prima etapa a Campaniei "PNDR vine in satul tau"5/7/2013 Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), cu sprijinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, anunţă că a finalizat prima parte a campaniei de informare “PNDR vine în satul tău”, iar în perioada 13 martie - 17 iunie 2013 au fost informate peste 71.500 de persoane din mediul rural, dar şi din localităţi urbane mai mici. Fructele şi legumele reprezintă categoria de alimente cu cel mai mare grad de urmărire a circulaţiei (trasabilitate) în comerţul intracomunitar, în interiorul sistemului de alertă la frontieră sau de respingere la vamă, a declarat, joi, Dana Simion, şef Unitate Direcţia Sănătate şi Protecţia Consumatorilor a Comisiei Europene (DG-SANCO). Estimarile grupului bancar austriac Erste indica faptul ca agricultura ar putea ocupa si in 2013 pozitia de locomotiva a economiei Romaniei. In cazul unei recolte bune, specialistii apreciaza ca Romania va inregistra un avans superior fata de prognoza initiala, Erste mizand, in acest an, pe o crestere economica de 2,2%. |
|