Arhiva 2022
Am găsit 502 rezultate
-
În dialog cu fermierii – 13 Decembrie 2022
Sunteți tineri fermieri și inițiatori ai programului Agrinnovator. Ce anume vă propuneți?
-
Planul Național Strategic 2023-2027 a fost aprobat de Comisia Europeană
Comisia Europeană a aprobat, miercuri 7 decembrie, Planul Național Strategic 2023-2027 al României prin care fermierii români și agricultura românească vor beneficia de 15,83 miliarde de euro.
-
Douăzeci de ani de AIPROM
Aniversarea celor două decenii ale asociației AIPROM s-a dorit să fie și o celebrare a Grâului și a pâinii, ca simbol al prosperității și continuității. Atmosfera a fost însă umbrită de temerile privind noile reguli europene și modul cum vor fi ele aplicate.
-
KWS Semințe aniversează 20 de ani în România
Într-un eveniment festiv care a avut loc pe 23 noiembrie 2022 la Palatul Snagov și care a reunit reprezentanți ai autorităților, parteneri, fermieri, presă de profil, dar și membrii echipei locale și regionale, KWS Semințe România a marcat a 20-a aniversare a companiei de la înființarea sa în 2002.
-
Necesitatea unui instrument de gestionare durabilă a riscurilor catastrofice din agricultură
Asociația APPR – Mândru că sunt fermier își manifestă satisfacția pentru includerea în proiectul de Plan Național Strategic înaintat Bruxelles-ului de către Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale a unui instrument de gestionare durabilă a riscurilor în agricultură, cu o alocare de 367,3 milioane euro (alimentat din fonduri din ambii piloni ai PAC, plați directe și…
-
Propunerea tinerilor fermieri din Agrinnovator pentru agricultură performantă
Pe 23 noiembrie, a avut loc la București conferința de presă în cadrul căreia a fost lansată prima propunere de politică publică formulată de tinerii fermieri din grupul de lucru (think tank) Agrinnovator. Programul Specialist în Informatică Agricolă (Farm Technology Officer) are menirea de a forma capitalul uman specializat care să accelereze adoptarea tehnologiilor moderne…
-
Mici, dar puternice: La BASF microorganismele contribuie la creșterea sustenabilității
La BASF, inovația și sustenabilitatea sunt inevitabil conectate. Cercetătorii din întreaga lume lucrează la soluții inovatoare pentru a folosi surse alternative de materii prime și pentru a dezvolta procese de producție și produse ecologice. Proiectele actuale de cercetare și exemplele de inovații pentru diferiți pași ai lanțului valoric au fost prezentate de Dr. Melanie Maas-Brunner,…
-
Metzer își relochează fabrica din Ucraina
Compania israeliană Metzer, specializată încă din anul 1970 în fabricarea sistemelor de irigații, va deschide o fabrică lângă București, cu linii de producție relocate din Ucraina, iar filiala din România va fi condusă de Costin Hada. Acesta ne-a acordat un interviu în cadrul expoziției EIMA, din Bologna, și ne-a vorbit despre planurile companiei pe piața…
-
45.000 panouri solare într-o fermă legumicolă de ceapă
Wiskerke Onions este o afacerea unei familii olandeze care se ocupă de cultivarea și exportul cepei. Aflați la a patra generație, cultivatorii au decis anul acesta să acopere o suprafață de 20 hectare cu peste 45.000 de panouri solare. Prin aceasta ei caută nu doar eficiența în consumul de energie și de apă, ci doresc…
-
Syngenta lansează A.I.R.™, noua tehnologie cu toleranță la erbicide pentru cultivatorii europeni de floarea-soarelui
Syngenta anunță lansarea noii tehnologii A.I.R.™, cel mai avansat sistem cu toleranță la erbicid pentru cultura de floarea-soarelui, care ajută fermierii din Europa să facă față provocărilor întâlnite în combaterea buruienilor.
-
O fabrică Timac Agro în România și o gamă nouă de produse
La cea de-a 16-a ediție a Convenției comerciale Timac Agro România, organizată pe 24 noiembrie la Poiana Brașov, a fost anunțată deschiderea unei fabrici de producere a îngrășămintelor chimice lichide cu aplicare la sol în județul Brăila și lansarea unei noi game de produse – SynerTech.
-
Conferința Lidea readuce sorgul în atenția fermierilor
Va înlocui sorgul cultura de porumb? Probabil că nu. Însă, datorită calităților biologice și nutriționale, reprezintă o specie care poate completa foarte bine conveierul de culturi din zonele secetoase (și nu numai), putând fi utilizată atât în alimentația furajeră cât și cea umană, pe lângă multe alte utilizări industriale. Rezistența la stres hidric și randamentul…
-
Folosirea substanțelor chimice foarte periculoase reglementată strict pentru protecția populației
Pentru corecta informare a tuturor fermierilor, precum și a opiniei publice, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale face următoarele clarificări în ceea ce privește art. 65 (I) ”Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la I la 5 ani, fapta de a comercializa, deține sau de a utiliza produse de protecție a plantelor pentru uz…
-
Discuții cu privire la despăgubirile producătorilor agricoli afectați de seceta pedologică
În data de 5 decembrie 2022, MADR a postat în transparență decizională un proiect de Ordonanță de urgență prin care se propune modificarea OUG 157 din 2022, ce a fost publicată în MO al României, Partea I, nr. 1.111 din 17 noiembrie 2022, prin care a fost instituită o schemă de ajutor de stat sub…
-
Funcții noi și gamă mai largă de modele de combine de recoltat furaje JAGUAR de la CLAAS
Modelele anului 2023 vor include combinele de recoltat furaje JAGUAR 900 și JAGUAR 900 TERRA TRAC de la CLAAS beneficiind de o acționare a PICK UP-ului optimizată, în timp ce seria JAGUAR 800 va fi extinsă cu modele noi și mai puternice. În plus, terminalul CEMIS 1200 cu noul GPS PILOT va fi disponibil pentru…
-
Soluții complete și integrate prin IPSO Irigații
IPSO Agricultură are în cadrul structurii sale de mai bine de 3 ani un departament dedicat segmentului de irigații. În acest timp portofoliul de produse a crescut, cuprinzând azi trei branduri de renume din piața de profil, și anume Bauer, Ferbo și Euromacchine.
-
Cerere mare de mașini agricole pe piața mondială
Potrivit informațiilor furnizate în cadrul conferinței de presă organizată în ziua anterioară deschiderii oficiale a expoziției EIMA, vânzările de echipamente agricole s-au menținut la niveluri bune în ultimii doi ani și jumătate, în ciuda crizei economice survenită ca urmare a pandemiei de Covid și a războiului dintre Rusia și Ucraina. Din ianuarie până în septembrie…
-
AGRIFORCE BK T71, primele șenile din cauciuc de la BKT
BKT pătrunde pe un nou segment de piață, lărgindu-și gama de produse cu șenilele din cauciuc. Astfel, AGRIFORCE BK T71 inaugurează o nouă eră BKT.
-
Noutăți tehnice prezentate de NHR Agropartners
Deutz-Fahr, JCB, Poettinger, Hardi, Bogballe sau Sfoggia sunt principalele branduri pe care NHR Agropartners le promovează pe piața din România. Noutățile în materie de tehnică agricolă dezvoltate de producători sunt prezentate de firma importatoare agricultorilor autohtoni, astfel încât inovația să ajungă cât mai repede în fermele agricole din țara noastră. Expozițiile de profil reprezintă o…
-
Pastila Săptămânii – Decembrie
Auzim sau citim aproape zilnic despre mașini sau organe de mașini agricole cu denumiri bizare, inventate, care spun multe despre cei care le utilizează. Dacă și pentru voi contează, vă prezint câteva dintre ele și vă rog să le utilizați corect. Săptămâna aceasta vorbim despre „erbicidator” .
Subiecte urmărite
- Evenimente
- Legumicultură
- Vegetal
- Asigurări
- Interviu
- Mecanică Agricolă
- Externe
- Pomicultură
- Zootehnie
- Viticultură
- Legislație
- Afaceri de Succes
- Istoric
- Plante Tehnice
- Agricultură Ecologică
- Târguri și Expoziții
- Apicultură
- Politici și Subvenții
- Economie și Piețe
- Cercetare și Inovație
- Tradiții și Sărbători
- Oameni și Companii
- Energie și Mediu
- Actualitate
- Siguranța Alimentelor
- Irigații




















