
Elena Mateescu, șef laborator Agrometeorologie, Administrația Națională de Meteorologie
Iarna a cuprins tot teritoriul României și, după înregistrarea cantităților de precipitații, putem spune că se parcurge o iarnă specifică plaiurilor mioritice. Cum va evolua iarna în următoarea perioadă?
Având în vedere evoluția regimului termic de la începutul lunii decembrie 2007 și până în prezent, precum și perspectiva condițiilor meteo și agrometeo pentru întreaga lună ianuarie și februarie 2008, putem spune că iarna 2007-2008 se încadrează ca fiind o iarnă per ansamblu normală, cu temperaturi medii ale aerului situate, în general, în jurul valorilor medii multianuale în majoritatea zonelor, exceptând sud-estul și estul țării, unde acestea vor putea fi depășite.
Sub aspect pluviometric, cantitățile de precipitații au fost normale (26-50 l/mp) în luna decembrie pe suprafețe extinse din Oltenia, Banat și Crișana, iar local, în sudul Moldovei, nordul Dobrogei și sud-vestul Munteniei, chiar excedentare (76-101 l/mp). Pentru luna ianuarie se estimează cantități de precipitații, în general, normale, cu o tendință de excedent în jumătatea de nord și local în sudul țării, iar pentru februarie sunt așteptate precipitații apropiate de normele climatologice în majoritatea regiunilor, exceptând vestul și centrul țării, unde aceste valori pot fi depășite.
Trebuie menționată însă importanța stratului de zăpadă din această perioadă, având în vedere faptul că, în intervalele cele mai reci, temperaturile minime pot cobori sub pragul biologic critic (-10…-15… -20 grade) de rezistență a plantelor, iar în absența stratului protector pot fi posibile vătămări ale frunzelor prin brunificare, arsuri sau degerături ale vârfului acestora, chiar înghețarea aparatului foliar, așa cum s-a înregistrat la cultura de rapiță în intervalul deosebit de rece de la începutul lunii ianuarie, pe unele suprafețe cu zăpadă viscolită din Dobrogea sau cu strat superficial (sub 5 cm).
Cantitățile mari de zăpadă vor asigura necesarul de apă din sol pentru plantele agricole semănate (grâu, orz, orzoaică, rapiță, lucernă [.a.)?
Aportul precipitațiilor căzute de la începutul anului agricol curent, respectiv 1 septembrie 2007 și până în prezent, este semnificativ, rezerva de apă din sol având la această dată valori apropiate de optim și optime pe aproape întreg teritoriul agricol, doar local, în sud-estul țării înregistrându-se valori satisfăcătoare. În aceste condiții, putem aprecia faptul că speciile de toamnă vor beneficia de o aprovizionare bună cu apă pe toată durata perioadei de acumulare a apei în sol (noiembrie-martie).
În toamnă nu s-a reușit, din diferite motive, efectuarea de arături pe toată suprafața planificată. Cum considerați că se va infiltra apa rezultată din topirea zăpezii în terenurile nearate și dacă, în acest fel, ne putem aștepta la menifestarea unor fenomene extreme (inundații sau acumulări de apă)?
Subiectul presupune o abordare mai amplă, având în vedere importanța lucrărilor de arat efectuate încă din toamnă pentru semănăturile de primavară. În această perioadă, un risc major îl reprezintă însă stratul de zăpadă înghețat, care poate produce asfixierea plantelor, precum și distrugerea viabilității acestora pe suprafețele fără strat protector de zăpadă, în condițiile scăderii regimului termic sub pragul critic de rezistență a plantelor din perioada de iernare. Acest risc este cu atât mai mare cu cât plantele au intrat în perioada de „criptovegetație“ insuficient pregătite pentru rezistența la ger, în special semănăturile efectuate în afara epocii optime. Topirea bruscă a zăpezii poate determina într-adevăr inundarea terenurilor agricole și apariția de băltiri de durată în semănături, însă menținerea în limite normale a regimului termic în aceste două luni de iarnă va putea determina acumularea treptată a apei în sol. În zilele cele mai calde este posibil să se producă băltiri temporare, îndeosebi pe solurile de luncă și cu drenaj defectuos.
În această iarnă, cantitățile cele mai mari de precipitații, temperaturi scăzute mult sub zero grade s-au înregistrat pe teritoriul supus în vară secetei excesive, respectiv sudul țării, sud-estul țării și sudul Moldovei. Există o legatură meteorologică între aceste fenomene?
S-ar putea subînțelege faptul că, și în domeniul meteorologiei, polii de sens contrar se atrag, precum în fizică.
Circulația generală a atmosferei, cu o atenție deosebită asupra proceselor termodinamice și variațiile lor în timp determină însă schimbări semnificative în evoluția condițiilor atmosferice. De exemplu, anticiclonii se caracterizează prin predominarea timpului senin și stabil, cu insolație și temperaturi ridicate, îndeosebi în sezonul cald al anului, precipitații absente sau nesemnificative din punct de vedere cantitativ. Rezultă că persistența acestora generează accentuarea fenomenelor de uscăciune și secetă, iar complexul de elemente meteorologice determină, în ansamblu, creșterea evapotranspirației la suprafața solului. Un rol important revine totodată caracteristicilor suprafeței active, respectiv condițiilor locale, în funcție de care procesele de încălzire se produc diferențiat teritorial. În contextul advecțiilor de aer generate de acești cicloni, se cuvine menționat rolul important al „barajului“ orografic al Munților Carpați, care limitează, de o parte sau alta, influența acestora, astfel că aceste fenomene, deși sunt posibile în toate anotimpurile și în toate zonele agricole ale țării, nu se pot produce simultan în toată țara și nu înregistrează aceeași intensitate. Cele mai frecvente asemenea fenomene se produc în regiunile agricole extracarpatice, respectiv regiunile din sudul și sud-estul țării, deoarece influența anticiclonilor continentali este mai mare din cauza blocării advecției maselor de aer continental de barajul orografic și persistența lor timp îndelungat.
Durata și intensitatea fenomenelor de uscăciune și secetă în jumătatea de sud a României cresc de la vest și sud-vest spre est și nord-est, în direcția creșterii gradului de continentalism. În regiunile intracarpatice, intensitatea acestor fenomene este diminuată ca urmare a caracterului moderat al climei cu influențe oceanice.
Am încercat să exemplific în câteva cuvinte cauzele genetice ale producerii fenomenului de secetă, acesta fiind considerat unul dintre riscurile majore pentru agricultură și cu frecvența cea mai mare de producere pe teritoriul țării noastre.
În acest context, care ar fi modalitățile de reducere a efectelor negative, având în vedere variabilitatea climatului și consecințele asupra evoluției vegetației și randamentelor?
Prin poziția sa geografică și particularitățile circulației atmosferice, România este inclusă în marea centură climatică din zona temperată a emisferei nordice, cu diferite grade de continentalism, în interiorul căreia se disting cele mai productive regiuni agricole. În contextul climatului temperat continental, cu diferite influențe, mai mult sau mai puțin extinse, precipitațiile atmosferice – principala sursă de aprovizionare cu apă a solurilor – prezintă o mare variabilitate în timp și spațiu. Interdependența dintre circulația atmosferică și condițiile geografice locale determină abateri, negative sau pozitive, față de valorile medii multianuale considerate „normale“. Aceste abateri pot depăși anumite limite extreme (sub sau peste 25-50% față de cantitatea medie multianuală sau lunară), producând secete puternice sau excese de umiditate cu consecințe negative asupra mediului, afectând astfel numeroase activități socioeconomice, agricultura fiind cel mai vulnerabil domeniu. Impactul variabilității climatice asupra creșterii, dezvoltării și formării recoltelor agricole se cuantifică deci prin potențialitatea parametrilor meteorologici de a asigura condiții optime de vegetație sau de a produce efecte nefavorabile. Posibilitatea minimalizării efectelor severe se realizează prin monitorizarea curentă a condițiilor meteo și agrometeorologice, precum și prin adoptarea unor măsuri specifice de protecție a spațiului ecologic prin sisteme agrofitotehnice adaptate condițiilor locale.
Cunoscând preocupările și studiile pe durata medie și lungă, privitor la evoluția vremii din punct de vedere agrometeorologic, ale colectivului pe care îl conduceți, vă rugăm să ne previzionați evoluția vremii în lunile cu dezvoltare fiziologică mare a plantelor agricole.
Pentru primăvara 2008, estimările privind evoluția condițiilor meteo și agrometeo sunt foarte generale. Ideea de bază reflectă o evoluție, în general, normală a proceselor vegetative, pe fondul unui regim termic și pluviometric normal, cu excepția lunii martie, în care precipitațiile pot avea o tendință spre excedent.
În fiecare lună vom actualiza aceste informații, astfel încât agricultorii să beneficieze de informații curente privind evoluția vremii și calendarul lucrărilor agricole.
În concluzie, anul agricol 2007-2008 a debutat favorabil sub aspectul gradului de aprovizionare cu apă a solului, comparativ cu anul anterior – an agricol excesiv de secetos, oferindu-ne astfel speranța unor recolte bune pentru semănăturile înființate în toamna anului 2007.
Victor Vătămanu

































