În data de 9 septembrie, MAPDR a alocat suma de 64.065.836 lei, reprezentând sprijin financiar acordat producătorilor agricoli din sectorul zootehnic pentru îmbunătățirea calității laptelui de vacă destinat procesării, pentru atingerea standardelor de calitate din UE.
Suma reprezintă contravaloarea decontului depus de către APIA pentru trimestrul II al anului 2009, iar nivelul sprijinului acordat este de 0,3 lei/litru de lapte livrat spre procesare.
-În cursul săptămânii 14-18 septembrie, centrele teritoriale APIA au efectua plățile către beneficiarii acestui sprijin financiar.
-Tot în data de 9 septembrie, MAPDR a asigurat suma de 5.299.683 lei necesară decontării cofinanțării nerambursabile pentru proiectele de investiții din cadrul Programului SAPARD (SAPARD-ul românesc), urmând ca la începutul săptămânii următoare APDRP să efectueze plățile către beneficiari.
Fermierii au primit finanțare pe Măsurile:
-1.1 (industria agroalimentară) – 3.765.764 lei;
-3.1 (exploatații agricole) – 975.719 lei;
-3.4 (diversificarea activităților economice) – 558.198 lei.

















