director executiv FNPAR Daniel Botănoiu, După atâția ani de la nefericitul „câștig al pariului cu agricultura”, România este încă umilită de spectrul subdezvoltării agricole.
Incapacitatea de a produce proiecte agricole viabile, neputința de a explica și înțelege specificitatea sectorului agricol sunt probleme reale, care sub o formă sau alta trebuie reglementate rapid.
Am fost admiși în clubul select al Europei, însă, din păcate, am intrat fără a cunoaște profund regulile jocului, cu anumite reminescențe și fără să ne negociem cu demnitate viitorul. Nu reușim „din prima“ să identificăm corect proprietățile și pe proprietari, ceea ce îl determină pe contribuabilul european să nu-și desfacă baierele pungii potrivit dorințelor noastre. Trebuie să ne amintim că Uniunea Europeană este un spațiu de progres, însă este și un spațiu unde concurența este extrem de dură. Nimeni nu are grijă de nimeni, în acest sens agricultura românească trebuie foarte bine organizată și structurată. Este nevoie de o susținere mult mai consistentă a fermierilor și a industriei furnizoare de inputuri (combustibil, îngrășăminte chimice, pesticide), atât de necesare într-o agricultură performantă, deoarece acestea sunt insuficiente, imprevizibile și lipsite de capacitatea de a revigora sectorul agricol românesc. De asemenea, sunt necesare: realizarea și adoptarea programului agricol național pe termen mediu și lung, care să fie respectat indiferent de culoarea puterii politice; să fie luate măsuri viabile de susținere a sectorului horticol (legumicultură, viticultură, horticultură, tutun etc.); să se renunțe la politica de impozitare excesivă a măsurilor de sprijin destinate agricultorilor o dată cu achitarea obligațiilor către producători, procesatori și comercianți care activează în sectorul agricol; să se revizuiască Legea arendei și cea a calamităților naturale; să se rezolve problemele proprietății fără de care nu se pot întocmi strategii și programe pe termen mediu și lung; să crească eficacitatea sistemului public de intervenție în cazul cerealelor și a cărnii; să se armonizeze legislația cu privire la fondurile structurale; debirocratizarea și eficientizarea sistemului de absorbție a fondurilor europene.
Totodată, trebuie să acordăm o importanță deosebită apariției Legii Camerelor Agricole, care să fie ale agricultorilor și asociațiilor lor, precum și revitalizării cercetării agricole românești și a învățământului agricol.
De la un an la altul, tot ceea ce a fost bun, competitiv la nivel științific internațional, a fost distrus sistematic.
Mai nociv decât în industrie, „virusul“ s-a înfiltrat în agricultură și a reușit să anihileze exact ceea ce era mai bine stucturat, încurcând inclusiv concurența pentru multinaționalele corporatiste.
Cercetarea agricolă autohtonă dispare, terenurile agricole fertile devin cartiere de vile, exploatațiile agricole se sting și, o dată cu ele, agricultura românească devine o amintire. Este necesară, mai mult ca niciodată, apariția legii privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare științifică din agricultură, cercetare care poate fi capabilă să dea un impuls necesar revigorării agriculturii și economiei naționale, economie care este dispusă în continuare la importul de produse agroalimentare într-o țară care este la bază eminamente agricolă.
Susținerea și consolidarea exploatațiilor agricole
Politicile agricole nerealiste și incoerente au dus la declinul producției agricole și au determinat ca resursele să fie ineficiente, atât cele ale agricultorilor, cât și cele publice. Agricultorii români nu au capacitatea de a lupta cu capitalurile străine în demersul lor de a achiziționa terenuri arabile în scopuri agricole, exploatațiile agricole fiind grav afectate de cumpărările și divizările tarlalelor, situația degradându-se în continuare, ca urmare a lipsei unei politici care să aibă drept scop stimularea apariției unui produs bancar care să sprijine demersurile fermierilor. În prezent, există riscul unor angajamente investiționale care să depășească capacitatea reală de rambursare a contribuțiilor proprii ale fermierilor în cadrul accesării fondurilor europene. Eforturile fermierilor trebuie susținute prin politici adecvate și prin intervenția oficială la nivel comunitar de a se menține în continuare actualele forme de sprijin european. De asemenea, trebuie regândit mecanismul de eficientizare a activității APIA cu privire la efectuarea plăților directe și complementare.
Introducerea și menținerea în cultură a biotehnologiilor
Îndepărtarea fermierului român de la beneficiile aduse de biotehnologii, mai ales prin demersurile întreprinse în ultima perioadă de către Ministerul Mediului, este o greșeală fundamentală care ne va costa mult în viitor și pentru care în prezent nu există voința politică de a o corecta.
Luarea deciziilor pe bază emoțională fără a avea la bază rapoarte, studii, analize științifice temeinic realizate vor fi extrem de greu de corectat ulterior.
Materia primă rezultată din cultivarea plantelor modificate genetic poate reprezenta sursa principală de aprovizionare a noii industrii create – a biocarburantului -, fără a afecta aprovizionarea constantă și de calitate cu alimente a populației. În acest mod, se poate stopa finațarea fermierilor din alte state și vom putea îndrepta resurse financiare importante către fermierii români.
Reabilitarea sistemelor de irigații
Acest obiectiv trebuie realizat o dată cu întocmirea unei strategii naționale de combatere a secetei, care să fie echilibrată și realistă. Legea 138/2004 trebuie revizuită profund, în sensul de a susține la nivelul optim necesarul de apă pentru dezvoltarea normală a plantelor cultivate. Schimbările climatice care afectează întreg Globul produc, inevitabil, efecte și în agricultura României, iar în absența unei politici clare în domeniul irigațiilor nu putem vorbi de producții sigure și de calitate. Până în prezent, nu putem discuta de Programul Național Antisecetă, program care a fost cerut de premierul României, însă acesta nu este finalizat.
Susținerea dezvoltării sectorului zootehnic
Stimularea dezvoltării sectorului zootehnic oferă un plus de stabilitate pentru economia națională, reprezentând totodată o garanție dată fermierilor că materia primă obținută are o piață de desfacere.
Doar astfel se va estompa volatilitatea prețurilor produselor agricole de pe piață. Garantarea veniturilor fermierilor contribuie implicit la dezvoltarea satului românesc și la evitarea pauperizării acestuia.
Agricultura – domeniu de interes doar în perioadele electorale
Deși ar trebui să fie un domeniu național strategic, coordonat de viziuni și programe pe termen lung, capitolul agricol a ajuns unul vizat doar în perioadele electorale. Foarte mulți vor încerca să ne explice cât de greu le-a fost cu gestionarea sectorului agricol și că nu au găsit sprijinul necesar la nivel administrativ și politic, dar că ei sunt dispuși în continuare la eforturi spre binele agricultorului român. Trebuie să subliniez faptul că producătorul agricol român contribuie în ultima perioadă prin acțiunile întreprinse la protejarea mediului înconjurător, la dezvoltarea rurală, asigurând în același timp produse sigure și în cantități satisfăcătoare pentru consumatori, precum și un anumit confort de protecție socială.
Tot ceea ce dorim este să practicăm o agricultură performantă, în care fermierii să aibă locul lor bine definit pe piață, astfel încât să facem față concurenței dure existente în Europa, și nu numai, iar mai presus de toate dorim sa fim noi aceia care să realizăm strategia agricolă națională, strategie care să fie respectată indiferent de partidul aflat la putere.
