Implicația organizației WWF România în protejarea mediului înconjurător și conservarea biodiversității este binecunoscută. În cadrul Programului „Fermierii sunt păstrătorii zonelor agricole cu valoare naturală ridicată”, WWF România a demarat o campanie de sporire a înțelegerii rolului pe care îl joacă anumiți fermieri și anumite sisteme agricole în păstrarea unei zone rurale vii, în conservarea unei biodiversități bogate și în menținerea unei producții de alimente cu adevărat gustoase și sănătoase. Un astfel de fermier, prezentat în materialul pus la dispoziția noastră de WWF, este Vraja Gavrilă, care își desfășoară activitatea în ferma sa, aflată în județul Maramureș.
Vraja Gavrilă (27 de ani) din satul Ocna Șugatag, județul Maramureș, a început să lucreze la fermă încă de când era copil. Acum, el administrează cu succes o fermă de 500 de oi, la gospodărirea căreia iau parte toți membri familiei Vraja: soția, cei doi copii (de 7 și, respectiv, 4 ani), socrul, soacra și bunica. Astfel, patru generații participă la păstrarea tradiției păstoritului în regiunea Maramureșului.
Viața la stână
Natură, cultură, tradiții, oameni și biodiversitate. Maramureșul este laboratorul perfect pentru demonstrarea relației organice dintre peisaj, om și animale. Așa începe povestea fermierului Vraja Gavrilă și a familiei sale din satul Ocna Șugatag, județul Maramureș. Vraja Gavrilă s-a ocupat de creșterea oilor încă din copilărie, dar atunci își ajuta doar familia. De când s-a căsătorit, cu 9 ani în urmă, cu fiica lui Petru Pop, un cioban foarte respectat din Șugatag, el a început să se ocupe cu succes de fermă, cu ajutorul întregii familii. Acum are o fermă de 500 de oi (anul de referință 2008), dintre care 250 aparțin direct familiei Vraja, iar restul îi sunt date de săteni pentru a le întreține pe timpul perioadei estivale de pășunat. Întreaga familie participă la această activitate. Aceasta se împarte între diversele munci pe care le realizează la fermă. De exemplu, vara, socrul și uneori bunica, copiii și Gavrilă însuși stau pe Platoul Tătaru cu turma de oi. De obicei, soția și mama sa rămân acasă, în vale, pentru a se ocupa de gospodărie. În general, Gavrilă se află într-o alergătură continuă, pentru a asigura hrana familiei sale – cosește fânul de pe platou, merge la piață pentru a-și vinde produsele etc. Pentru păstoritul oilor vara (mai-septembrie), familia Vraja închiriază un lot de 5 ha de la primăria Ocna Șugatag; de asemenea, are și terenuri proprietate personală în satul Șugatag, unde deține o gospodărie de 7 ha. Lotul pe care îl închiriază pe Platoul Tătaru este bine plasat și are o priveliște frumoasă asupra întregului platou, câteva păduri în apropiere și iarbă de calitate superioară, unde oile pot pășuna. Având în vedere aceste caracteristici ale pășunii, familia Vraja închiriază mereu același pământ, oile (majoritatea din rasa țurcană și câteva merinos) fiind urcate an de an pe Platoul Tătaru, la o altitudine de 900-1.000 m, departe de satul Șugatag. Cele 7 ha din satul Șugatag cuprind o livadă de meri și pruni, o grădină de legume și o parcelă de teren arabil cultivat cu porumb, sfeclă și cartofi. Pentru a administra cu succes activitățile de pe ambele loturi, vara, unii membri ai familiei parcurg zilnic distanța dintre ele. Familia este unită, pentru a face față conditiilor vitrege de la stână. După cum spune Gavrilă, „păstoritul este o meserie grea; devii răspunzător nu numai pentru viața ta, ci și pentru cea a animalelor, pentru cea a familiei și a celor care te ajută la stână”. Iar acest lucru le dă putere. „Sprijinul familiei este de bază, dacă vrem ca activitatea de creștere a oilor să fie continuată pe cale tradițională. Dacă ai oameni angajați la fermă, nu poți păstra practicile tradiționale obișnuite pe care le aplicăm noi, iar peisajul va fi modificat de utilizarea tehnicilor moderne”, confirmă Vraja Gavrilă. Aceste activități de creștere a animalelor reprezintă principala sursă de venit pentru membri familiei Vraja de patru generații încoace. Ei au învățat tot ce se poate face pentru a-și dezvolta afacerea. I-au implicat pe copii în creșterea animalelor, considerând că, într-o zi, ei vor fi stăpânii acelor pământuri, iar copiilor a început să le placă să stea cu oile în aer liber și să le vegheze, au început deja să se simtă stăpânii fermei.
Familia Vraja își vinde produsele – cașul și urda – la piața din Ocna Șugatag sau Sighetu-Marmației. Datorită faptului că nu apelează la un abator, vinde mieii vii la piață, iar pentru consumul propriu îi sacrifică în propria gospodărie. Unii clienți le cunosc deja produsele (în special cașul și urda tradițională), știu zilele când ciobanul coboară la piață și cumpără mereu de la ei.
Oieritul tradițional a rămas la fel de la străbuni încoace
Când a fost întrebat dacă oieritul s-a schimbat de când îl practică, fermierul ne-a spus că ei, ciobanii maramureșeni, încă respectă modul tradițional de a crește oile și ne-a explicat și cum o fac: „Ciobănitul nu s-a schimbat prea mult în decursul anilor. Da, poate acum folosim tehnologie modernă, cum este cositul fânețelor cu cositori mecanice, dar oieritul tradițional a rămas la fel; încă mulgem oile manual, urmăm schimbările anotimpurilor și le respectăm, mutând animalele în locuri unde pot paște, la altitudini mai joase sau mai înalte, în funcție de dezvoltarea sezonieră a vegetației”. Creșterea oilor este încă des întâlnită în zilele noastre, dar numărul mediu de animale din fermă rar depășește 40-50 de capete. Pendularea, o transhumanță la scară mai mică, este metoda tradițională de oierit, practicată de secole. În fiecare primăvară, oile din sate se reunesc în turme, care urmează a fi păstorite de ciobani angajați pe perioada verii pe pășuni comunale din zonele muntoase mai îndepărtate. Când sunt pe pășunile înalte, ciobanii mulg oile de două sau trei ori pe zi și prepară două feluri de brânză – caș și urdă -, pe care le dau proprietarilor oilor. Aceste pășuni naturale se folosesc până toamna, când turmele revin în sat. Oile și caprele își petrec iarna în micile grajduri de lemn ale stăpânilor, hrănite cu fânul cosit de pe pajiștile platoului.
Abandonarea terenurilor a devenit o problemă în regiune, fiind, pe de o parte, rezultatul condițiilor socioeconomice cu care se confruntă agricultorii (venituri mici, condiții grele de muncă. Lipsa serviciilor sociale în multe zone face din agricultură o opțiune mai puțin atractivă pentru tineri), având drept consecință fragmentarea terenurilor, ajungându-se astfel la pierderea semnificativă a biodiversității habitatelor seminaturale, mai ales în cazul pajiștilor alpine, din cauza abandonării pășunatului.
Oamenii și natura
Agricultura este o muncă grea și are nevoie de multă dedicație din partea celor care doresc să păstreze tradițiile și să rămână aproape de natură: „Creșterea oilor este o muncă grea. Câteodată, nu apuci să-ți tragi sufletul cât e ziua de lungă; ești într-o continuă alergătură după un lucru sau altul, pentru ca treaba să meargă bine. Dar îți oferă și satisfacții, suntem în aer liber, ne bucurăm de natură și liniște, dormim bine, ne luăm puterile de la natură. Avem o legătură strânsă cu natura și cu animalele și ferma noastră are succes fiindcă știm cum să le apreciem și să le respectăm”. Dar Gavrilă este foarte activ și implicat nu doar în activitățile care privesc munca zilnică la fermă, ci și în dezvoltarea de parteneriate la nivel local.
În 2007, fermierii din regiune au pus bazele unui grup local de crescători, de fapt o asociație a crescătorilor de oi, numită CIOLBAN, al cărei președinte este Gavrilă. Au avut mai multe întâlniri, în care au discutat despre tot ceea ce înseamnă oieritul. Mai mult, asociația este membră a Grupului de Acțiune Locală Mara-Gutâi, demarat prin Programul LEADER în 2008, care este încă în stadiul de proces de selecție la Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Urmându-și dezvoltarea personală, Gavrilă Vraja a luat parte la cursuri de creștere a animalelor ,inițiate și organizate de către WWF Programul Dunăre-Carpați, în parteneriat cu autoritățile locale, cursuri focalizate pe integrarea oierilor în cadrul serviciilor agroturistice.
Sprijin pentru gospodari
Vraja Gavrilă este în căutare continuă de subvenții care să-l ajute să-și administreze mai bine ferma și să continuie activitatea de creștere a oilor în mod tradițional. Soția sa, care se pricepe foarte bine la completarea documentelor, îl ajută să pregătească și să depună documentația pentru schemele de subvenții. În anul 2008, Gavrilă a solicitat subvenții în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală și a primit aprobare, iar acum așteaptă transferul banilor. Prin pachetul de măsuri de agromediu, el va primi plăți compensatorii pentru a-și administra în mod corespunzător pajiștile cu valoare naturală ridicată. Conform contractului încheiat pentru plățile de agromediu, el trebuie să se conformeze cerințelor de management: să nu utilizeze fertilizatori chimici, să nu are sau să discuiască pajiștile, de asemenea, nu sunt permise însămânțările de suprafață sau supraînsămânțările.
Gavrilă a solicitat și plăți de agromediu prin pachetul de practici agricole tradiționale și va primi subvenții pentru că nu folosește utilaje mecanice pentru întreținerea pajiștilor sale pentru care a încheiat angajamentul. În total, sprijinul prin măsurile de agromediu se ridică la 182 euro/ha (respectiv 124 și 58 euro/ha), pe care Gavrilă îi va primi pentru a conserva și a îmbunătăți valoarea pajiștilor pe care le folosește (în total 5 ha de teren închiriat).
Planuri de viitor
În ceea ce privește planurile de viitor, ei se gândesc să se implice mai mult în activități ecoturistice; de exemplu, vara, când oile sunt pe Platoul Tătaru, ei ar putea să ofere în continuare turiștilor care vizitează împrejurimile posibilitatea de a degusta brânza și de a servi ciorbă de miel tradițională, mai ales acum, când a fost deja marcat un traseu ecoturistic – Greenway -, al cărui itinerariu se intersectează și cu ferma familiei Vraja.
Concentrându-se mai mult pe acest aspect turistic, prezența turiștilor i-ar ajuta să își promoveze modul tradițional de a crește oi pe pășunile subalpine.
Ana Mustățea
