
Dacă lipsești, practic nu exiști în zona Ardealului La data de 6 mai 2009, cea de-a 15-a ediție a târgului Internațional pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Ambalaje, manifestare expozițională recunoscută că fiind cea mai importantă din zona Transilvaniei, și-a deschis porțile la Complexul Expozițional Expo Transilvania din Cluj-Napoca.

La deschiderea oficială a târgului internațional Agraria 2009, au participat, pe lângă organizatorii evenimentului – MC Marketing, reprezentati de Corina Mareș, și alți invitați, printre care: Florin Stamatian – prefectul județului Cluj, Sorin Apostu – primarul Municipiului Cluj-Napoca, Excelența Sa dl Martin Eichtinger – ambasadorul Austriei la București, Excelența Sa dl Ulrik Helweg-Larsen – ambasadorul Danemarcei la București, Excelenta Sa dl Jacques Louis Werner – ambasadorul Olandei la București, Szilagyi Matyas – consulul general al Republicii Ungaria la Cluj-Napoca, Liviu Harbuz – secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Jochen Kockler – DLG – director general Departament târguri Societatea Germană de Agricultură, Liviu Mărghitaș – președinte – Universitatea de Știinte Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca. Organizatorii Agraria, împreună cu toți partenerii și colaboratorii, le-au oferit și în acest an tuturor celor interesați posibilitatea de a intra în contact cu ultimele noutăți din agricultură, industria alimentară și de ambalaje, zootehnie.
Partenerul oficial al evenimentului a fost NHR Agropartners, importator autorizat pentru România al mărcilor New Holland, Steyr, JCB. Partener Agraria 2009: Schontal – Schul Impex – reprezentanța în România a firmei World Wide Sires, cea mai mare firmă de genetică bovină din SUA.
Pentru prima dată în istoria târgului Agraria, una dintre cele mai importante emisiuni dedicate agriculturii, Viața Satului (TVR1), a transmis în direct de la târg.
Echipa de profesioniști a emisiunii a fost prezentă la târg pe toată durata celor cinci zile, discutând cu expozanții și vizitatorii, culegând impresii, transmițând mesaje telespectatorilor.
Emisiunea Euro-Ferma de pe canalul N24, o prezență tradițională la Agraria, ca și la restul evenimentelor de profil, ne-a obișnuit an de an cu reportaje complexe ce abordează teme diverse și deosebit de interesante pentru agricultori.
După 14 ediții încheiate cu succes, cea de-a 15-a ediție vine încă o dată să confirme renumele de care se bucura Agraria, renume datorat în primul rând participanților – expozanți, parteneri, vizitatori: peste 200 de firme participante au expus pe o suprafață de 9.000 mp ultimele noutăți ale sectorului. În cele cinci zile, târgul Agraria 2009 a fost vizitat de peste 16.000 de persoane.
Un număr mai mare de firme au expus tehnică agricolă performantă pe un teren exterior, alături de participanții tradiționali NHR Agropartners, Riela România, Munax, Valtec Tractoare Transilvania, Tadis Agro, General Leasing, IPSO Agricultură, Agri Alianța, Tehnofavorit, IKR România, Mewi Import Export Agrar Industriechnik, Maschio Gaspardo, Zetor, Agrocomerț Holding prin Agrostar Impex, MAP – Mașini Agricole Performante, MAT Craiova. Sectoarele echipamente pentru zootehnie și pentru industria laptelui au fost și la această ediție foarte bine reprezentate, printre participanți regăsindu-se firme cum ar fi: GEA Westfaliasurge RO, Agriprom International, Grateco Tehnoplus, DeLAVAL România, Pignagnoli Costruzioni, Rota Guido, Comat, TDM, Dairy Dav, Banat Nova Plus, Valdo Invest, INOX, Intercas.
A mai participat în premieră firma Mercedes Benz România, care a prezentat vizitatorilor mijloace de transport moderne, de ultimă generație.
Societatea Germană pentru Agricultura – DLG a participat cu stand, organizatorul celui mai mare târg de mașini agricole din lume, organizat o dată la doi ani, AGRITECHNICA, care în anul 2007 a găzduit 2.188 de expozanți, care și-au prezentat noutățile celor peste 340.000 de vizitatori, la Hanovra. DLG organizează la Hanovra și EUROTIER, una dintre cele mai reprezentative manifestări expoziționale dedicate zootehniei.
AGRITECHNICA 2009 va fi organizat în acest an în perioada 10-14 noiembrie, la Hanovra, unde va fi expusă cea mai mare ofertă de tehnologie agricolă din lume.

Pe toată durata târgului au avut loc o serie de evenimente: conferințe pe teme de actualitate “Masa rotundă pe tema crizei economice actuale și efectele acesteia asupra agriculturii”; conferințe pe teme dedicate agriculturii ecologice, organizate de Comisia Europeană – Directoratul General pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, în cooperare cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltarii Rurale; prezentarea instituțiilor Uniunii Europene, Politica Agricolă Comună (PAC) – reforme și perspective, ferma în Uniunea Europeană – perspective pe termen scurt și mediu; cea de-a 3-a ediție a „Târgului de joburi” pentru studenți, absolvenți agronomi și de medicină veterinară, organizat de Universitatea de Știinte Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca; conferința pe tema dezvoltării rurale – organizată de Comisia Europeană – Directoratul General pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală; „Actualitate și perspective în creșterea bivolilor”, conferintă organizată de Global Distribution Group.
Teodora Aldescu, consilier pentru agricultură ecologică MAPDR
Pe durata manifestarilor Agraria, la data de 7 mai a avut loc seminarul cu tema „Agricultura ecologică și Campania de promovare europeană”, seminar organizat de Comisia Europeană, în colaborare cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltarii Rurale și asociațiile Bioterra și Bio România. Scopul acestui seminar a fost de a lansa și în România Campania europeană de promovare a agriculturii ecologice, care ajută că fiecare stat membru să-și elaboreze campaniile naționale de promovare. Promovarea produselor ecologice constituie unul dintre mijloacele de valorificare a produselor ecologice, promovarea este un obiectiv pe care și-l propune ministerul Agriculturii, în vederea creșterii competitivității produselor ecologice și pentru a oferi consumatorilor produse de calitate. Această campanie la nivel european, de promovare a agriculturii ecologice, a fost lansată în acest an, iar România este a doua țară unde Comisia Europeană o lansează.
În urma acestui seminar, se confirmă că agricultura ecologică este un subiect de mare interes, de mare actualitate, iar fără discuție, viitorul va confirma acest interes. Agricultura ecologică este un domeniu cu destul de lungă și constantă istorie, încă din secolului XX, dar în România a cunoscut o dezvoltare mai bună abia în ultimii ani. După cum se știe, în 2004, Comisia Europeană, cu sprijinul și consultarea experților din statele membre, a elaborat un plan de acțiune pentru dezvoltarea agriculturii ecologice, care cuprinde 21 de măsuri de politică agrară complete pentru a fi implementate. Acest plan are că obiectiv principal dezvoltarea agriculturii ecologice în UE. Campania de promovare a agriculturii ecologice, care a debutat în acest an, se înscrie în cadrul celor 21 de inițiative pentru dezvoltarea piețelor ecologice și îmbunătățirea standardelor, prin creșterea eficacității și mai ales a transparenței pentru a dobandi încredearea în consumatori.
Această campanie de promovare se centrează prin mediatizarea conceptului de agricultură ecologică, având că țintă și scop evident cresterea încrederii consumatorilor în produsele agriculturii ecologice, conștientizarea acestora privind necesitatea consumării produselor agricole sănătoase. Cu privire la Campania de promovare a agriculturii ecologice, comisarii europeni au observat că cererea consumatorilor pentru produse ecologice este în creștere, acest lucru oferind posibilități de diversificare atât pentru întregul sector de agricultură, cât și pentru producătorii de produse agroalimentare.
Prin lansarea Campaniei de agricultură ecologică se cere tuturor celor implicați în acest sector să promoveze ideea ecologică. Apreciem că lansarea Campaniei de promovare produselor ecologice în România de Comisia Europeană, în colaborare cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, constituie un eveniment de mare importanța în dezvoltarea viitoare a agriculturii ecologice din România, care a reprezentat un bun și are o dezvoltare mai mult decât dinamică, ceea ce înseamnă că există ofertă pe piață, dar există și cerere.

Seminarul a constituit un imbold în construirea și extinderea sistemului de agricultură ecologică din România, care, după opinia specialiștilor, oferă oportunități fabuloase, mai ales din punctul de vedere al conversiei fermelor.
Narcis Someșfălean, președinte Valtec Tractoare Transilvania
Compania Valtec Tractoare Transilvania a lansat la Agraria 2009 „Programul Național de Asistență a Fermierilor din România”, program prin care se acordă prima subvenție privată din România.
Totul s-a născut din dorința de a sprijini fermierii, clienții Valtra și nu numai în această criză financiară și a lipsei de lichidități de pe piața din România.
Proiectul Agropartner este de fapt un parteneriat în strânsă corelație cu clienții nostri, dar și cu alți fermieri.
În cadrul acestui program, am lansat prima subvenție privată din România, care subvenționează litrul de motorină, dar și tona de îngrășăminte chimice.
Pentru clienții Valtra avem o subvenție de 35 bani/l de motorină și 350 lei/tona de îngrășăminte, iar pentru cei care nu sunt cliențI, 20 bani/l de motorină și 100 lei/tona de îngrășământ. Subvenția oferită de stat, împreună cu subvenția oferită prin Agropartner pot fi două elemente cumulative. Singurul inconvenient în acest lanț este că statul nu-și respectă termenele în decontarea subvențiilor, deci asta înseamnă că nu susține agricultura și nu deblochează finanțările pentru firme, o cumulare a subvenției private Agropartner ar putea să creeze un dezechilibru financiar la nivelul programului. Statul ar trebui să ramburseze costurile subvenției furnizorilor la 45 de zile, dar nu s-a întâmplat până acum să fie așa, deci asta înseamnă că dacă dorești să acorzi o finanțare fermierilor, nu poți decât să îți găsești o altă finanțare în sistemul bancar. Subvenția Agropartner este o subvenție imediată, prin simpla îndeplinire a condițiilor de înscriere. Prin faptul că un fermier devine membru al programului, el beneficiază din start de această subvenție și scopul de a nu crea lipsă de lichiditate pe piață la nivelul fermierilor este atins.
Programul Agropartner este un program care se va desfășura în trei pași. Acesta este primul pas, pasul doi îl pregătim pentru decembrie 2009, iar pasul trei va apărea în luna iunie 2010. Revenind la primul pas, programul operațional va fi de la 1 iulie 2009, până atunci se primesc înscrieri. Termenul de inscriere pentru cei care doresc să beneficieze de această subvenție o sa fie precizat în reclamele pe care le facem. La acest târg am venit, în primul rând, pentru a readuce produsele cu care clienții și vizitatorii târgului sunt familiarizațI, dar și pentru lansarea programului Agropartner.
Am expus o combină Sampo seria 2000 adaptată fermierilor din zona noastră, o combină mai mică, fiabilă suprafețelor mici, care asigură performanța pe astfel de suprafețe, un tractor Valtra cu un încărcător frontal de 150 CP, cu posibilitatea unei duble utilizări atât în ferme zootehnice, cât și în ferme mari, un plug Agrolux, care a fost anul trecut în premieră în România. Din punctul de vedere al organizării târgului, suntem foarte multumiți, am avut vizitatori. Agraria își dovedește încă o dată statutul de târg-lider în zona Ardealului, am avut fermieri interesați atât de utilajele nostre, cât și de programul nou lansat – Agropartner.
Fermierii au plecat convinși că acest program le permite creșterea profitului cu până la 20%, practic este o investiție făcută de persoane fizice și juridice care doresc să susțină fermierii din România.
Octavian Maier, reprezentant vânzări General Leasing

Este a patra ediție la care participăm, de la an la an am adus tot mai multe utilaje, pentru că am observat un interes crescut din partea fermierilor. Gama de utilaje pe care am adus-o este specifică zonei Ardealului, unde se pretează cel mai bine tractoarele de putere mică și medie. Nu am adus tractoarele cele mai puternice pentru că sunt destul de puțini fermieri care lucrează suprafețe mari.
Am adus tractoare cu puteri de la 45 CP până la 135 CP, un plug, o freză, o balotieră, o cisternă, o combină care este varianta cea mai mică din gama noastră, semănători de prășitoare, de foioase în două variante – mecanică și pneumatică, o mașină pentru prășit porumb.
De organizatorii târgului suntem foarte multumiți, am colaborat și la alte târguri și nu am întâmpinat absolut nici o problemă. Este bine că acest târg se desfășoară într-un oraș mare, într-o zonă geografică bună, în mijlocul Transilvaniei, și acoperă o zonă mai mare interes, dar locația efectivă ne dezavantajează puțin, pentru că în domeniul nostru venim cu utilajele agricole mari, de exemplu, cu o combină este foarte greu să traversezi orașul, iar sugestia noastră ar fi să se mute puțin în afara orașului pentru ca accesul cu utilajele să fie mult mai facil.

Vizitatori am avut din toate categoriile: fermieri, care lucrează suprafețe de la 5-6 ha până la 25 ha, , care își doresc să își aducă tehnologie nouă în curte, dar este foarte greu, prețurile fiind foarte mari pentru ei. Utilajele sunt de productivitate mare, iar investiția se amortizează în 3-4 ani, așa preconizăm noi, iar din calculele noastre, în 3-4 ani un utilaj trebuie să se amortizeze. Ei având suprafațe mici, nu reușesc acest lucru și atunci prețurile li se par foarte mari, dar le înțelegem greutățile cu care se confruntă. Au mai fost și persoane care vin din alte domenii de afaceri care momentan merg mai greu și vor să investească în agricultură, deci oameni care au putere de cumpărare, dar nu au informație, nu știu aproape nimic despre domeniul acesta. Noi încercam să le dăm sfaturi, bineînțeles să caute și să se informeze foarte mult pentru că pe hârtie în agricultură iese foarte bine, dar în realitate este ceva mai greu și atunci noi îi sfătuim să înceapă cu suprafețe mai mici timp de 1-2 ani, iar apoi să crească treptat. Am avut înțelegeri avansate în ceea ce privește vânzarea de utilaje, au fost mulți vizitatori încă din prima zi. Avem un client care a venit în fiecare zi să discutăm, dar până nu se semnează contractul și nu se virează banii în cont, nu se consideră vânzare, dar suntem multumiți că lucrurile merg spre bine. Agraria este un târg de la care nu poți lipsi, iar dacă lipsești, practic nu exiști în acestă zonă a Ardealului.

Este a 15-a ediție, iar dacă nu ar fi un târg care să aducă ceva nou și să fie important din punctul de vedere al vânzărilor, participarea ar fi în scădere, dar după cum observăm, de la an la an crește. În cadrul acestei expoziții, am observat nemulțumirile fermierilor vizavi de facilitățile pe care le creează Guvernul; sunt nemultumiți până și cei care au suprafețe mici, pentru că Guvernul încearcă să direcționeze niște fonduri celor care nu fac performanță. Am rămas surprins când cineva primea o subvenție și era nemulțumit de acest lucru, pentru că era conștient că, dacă statul nu îl susține pe cel care face performanță, nu putem să evoluăm și atunci majoritatea ar dori ca Guvernul să-și îndrepte ajutoarele și subvențiile către cei care dovedesc că fac performanță și către cei care vor să se modernizeze, nu spre cei care fac agricultură de subzistență. Un vizitator spunea că un fermier trebuie să fie nebun să aștepte subvenția. Dacă nu ești capabil să dezvolți afacerea pe fonduri proprii, nu ai nici o șansă. Subvenția trebuie să fie ca un bonus, să poți trăi și fără ea.
Florin Neacșu, director general adjunct NHR Agropartners
În primul rând, a 15-a ediție a târgului este o reușită, pentru că au adus la Cluj, într-un spațiu destul de restrâns, o mare parte din principalii jucători de mașini agricole de pe piața din România, care vin de la un an la altul cu o gamă mai largă de utilaje, utilaje de mare performanță, ultimele realizări tehnice în domeniu.
Firma noastră, în calitate de partener oficial al târgului Agraria, a fost prezentă atât cu utilajele consacrate, într-un număr mult mai mare față de anii precedenți, cât și cu produse noi ale altor firme de prestigiu, pe care le reprezentăm în România. În afară de produsele New Holland, care erau și până acum, avem JCB pentru agricultură, care este prezent aici printr-un tractor de 160 CP, cu viteza de deplasare de 70 km/h, un tractor multifuncțional, care poate fi folosit atât în câmp, la lucrările obișnuite, cât și la transport pe drumurile publice, cu o viteză foarte mare, aproape dublă față de celelalte tractoare. Este un mare avantaj să poți reduce din timpul de transport din câmp până la siloz. În afară de tractorul agricol JCB Fastrac de care spuneam, mai avem încărcătoare frontale cu braț telescopic până la 7 m, la comandă poate fi și la 9 m, cu capacitatea maximă de încărcare de 4.100 kg, care poate fi dotat cu accesorii, pornind de la labe pentru paleți, cupe pentru cereale, accesorii necesare în special pentru zootehnie.


Acesta este un utilaj care intră în spatii înguste, are posibilitatea să vireze cu toate roțile, plus că extensia are 7 m, aparatul telescopic satisface necesitățile fermierilor în cazul în care trebuie să stivuiască baloții. Avem de la Steyr două dintre produsele cele mai importante, Steyr Profi, până la 150 CP, și un Steyr CVT cu transmisie automată, care a fost îmbunătățit anul acesta, iar noul model ajunge la 225 CP. Acest tractor a fost testat în Germania și a avut rezultate foarte bune în privința consumului de combustibil. Are cel mai redus consum de combustibil dintre toate mărcile testate din această gamă de putere, de 225 CP.

Avem utilaje de la firma Pottinger, pe care o reprezentăm în România, utilaje pentru recoltarea și împrăștierea furajelor. Pottinger produce cositori, mașini de împrăștiat fânul, răvășitoare, greble, prese, remorci autoîncărcătoare și tot ce ține de recoltarea furajelor. Pentru lucrările solului, avem o semănătoare pentru teren arat, alte mașini pentru întreținerea culturilor, pentru tratamente fitosanitare – Hardi este de anul trecut în gama de produse. Prezentam la Agraria una dintre mașinile cele mai importante pe care le produce, o mașină de erbicidat pentru tratamente fitosanitare, cu un buncar de 4.400 de litri și cu perdea de protecție cu aer, astfel încât jetul de substanțe chimice este dirijat pe plante. Hardi poate lucra și în condiții mai puțin favorabile, atunci când bate vântul, lucru care nu este posibil cu mașinile convenționale. Faptul că jetul de aer conduce picăturile de substanțe chimice exact pe plante și agită puțin frunzele, astfel ca substanta să se așeze uniform pe toată suprafața, permite reducerea cantității de apă la jumătate și chiar de soluție chimică folosită. Hardi ține cont de toate normele de protecția muncii, de ecologie, totul este controlat electronic, norma stabilită se poate regla dintr-un computer din tractor și este urmărită în permanență, indiferent dacă se lucrează cu toată rampa sau decât cu o parte din aceasta. Ca noutate, la acest târg am adus noul model de tractor de 155 CP din seria T 6000, full powershift, un tractor care completează gama. Până nu de mult ne opream la 140 CP, acum avem un nou model, mai performant. Nu am adus toate modelele, pentru că zona Ardealului, în special Clujul, este o zonă în care se pretează mai mult tractoarele de putere mică și mijlocie. În ceea ce privește combinele de recoltat cereale, New Holland dispune de o gamă foarte largă de combine, de la 160-170 până la 600 CP. Din același motiv, în zona Clujului am adus modelul cel mai mic – combina TC 5050, cu orizontalizarea sitelor, o combină cu motor de 170 CP, cu tocător de paie, cu headerul de 4,50 m, care merge pe pante până la 25 grade. Combinele New Holland sunt cele mai performante în ceea ce privește calitatea boabelor, adică au un sistem de separare și curățire foarte eficient, suprafața sitelor supuse curentului de aer pentru curățire este foarte mare, astfel încât puritatea boabelor să fie maximă. Ca în fiecare an, târgul Agraria este foarte bine organizat. Deși spațiul este relativ redus, sunt aici foarte multe firme expozante, standurile arată foarte bine, organizatorii oferă toate facilitățile necesare atât pentru expozanti, cât și pentru vizitatori.
Au fost foarte mulți dintre fermierii pe care deja îi cunoaștem, fermieri care ne sunt clienți de foarte mulți ani. Noi nu ne oprim doar la vânzarea de utilaje, îi sprijinim cu recomandările noastre în alegerea utilajelor cele mai potrivite pentru ferma lor, dar și în asigurarea serviciilor de calitate postvânzare, piese de schimb originale și service. Avem filiale NHR Agropartners în țară, am căutat să fim cât mai aproape de clienți.
În afară de clienții nostri, care sunt și ei interesați în continuare de utilaje noi, fie pe programele cu finanțare europeană, fie prin alte surse de finanțare sau prin leasing. Lucrăm foarte bine cu Deutsche Leasing, care acordă credite pentru proiecte FEADR, dar și leasing-uri. Avem relații bune cu Procredit, BCR, Volksbank, care dorește să inițieze un program special pentru agricultori.


Au fost și alți clienți care fie au depus proiecte FEADR, fie urmează să le depună. Din pacate, o mare problemă a lor este că durează foarte mult de când se depun proiectele, practic sunt 2-3 luni în care se depun proiectele, apoi sunt 5 luni, poate și mai mult, până se dau rezultatele; mai sunt și câteva luni în care se fac celelalte dosare de finanțare, de achiziție, practic se pierde un an întreg. Acestea sunt durerea și dezamagirea foarte multor fermieri cu care am discutat.
Un sfat din teren pentru guvernatorii noștri ar fi, dacă este posibil, ca proiectele să se depună pe tot parcursul anului, să se stabilească un punctaj minim de la care proiectele sunt deja aprobate. Nu trebuie să aștepți să vină un fermier care are 80 sau 100 de puncte, care poate încă nu s-a gândit să-și facă proiectul și să îi ții pe ceilalți pe loc; așa s-ar rezolva mult mai repede. Așteptăm pe 10 mai să se dea rezultatele, asta înseamnă o campanie de cereale compromisă din punctul de vedere al mașinilor, pentru că este imposibil să poți face dosarele de achiziție.
Problema noastră, a importatorilor, este că am comandat utilajele de anul trecut, am aprovizionat o parte din ele, în ideea că sunt proiecte din martie, aprilie, mai 2008, care urmau să se deruleze și încă nu s-au derulat toate, Ne gândeam că anul acesta, în campania de recoltare, vom avea utilaje divizate pe proiecte, am făcut investiții foarte mari, avem stocuri de utilaje, în cazul nostru avem peste 25 de milioane de euro stocuri care ne costă, pentru că sunt credite pentru care plătim dobânzi și nu putem să ne recuperam banii pentru că utilajele stau încă în stocul nostru. Era foarte bine dacă exista o planificare mai rapidă și mai transparentă, că știm la cât să reducem utilajele.

Ar mai fi o problema, pentru că dacă proiectul este aprobat și clientul, chiar dacă a pornit cu New Holland și eu nu am utilaje, se grăbește și se duce și ia de la concurență, deci nu pot nici să nu am utilaje pe stoc, iar dacă le am, costă foarte mult. Un fermier din Giurgiu care a avut proiectul respins în aprilie anul trecut, iar în toamna a cumpărat prin alte forme de finanțare un tractor, o semănătoare directă, plug și alte utilaje, spunea că este bucuros că nu i s-a aprobat proiectul pentru că ar fi pierdut un an până acum. Acest lucru, în termeni financiari se traduce prin pierdere de un miliard de lei prin diferența de curs valutar pe care a câștigat-o pentru că a platit utilajele în august șI, în plus, a avut utilaje și în campania de toamnă, și în campania de primavară de anul acesta. Deci am întâlnit și fermieri care se bucură că nu au primit aprobarea de proiecte.
TotușI, foarte mulți din clienții cu care am vorbit speră că lucrurile vor merge mai bine, că proiectele se vor derula mai repede, sunt speranțe și în ceea ce privește finanțarea, băncile sunt din ce în ce mai interesate de acordarea creditelor pentru agricultori. Cred că cineva care își cumpără un tractor va produce cu el, însă cineva care își cumpără un autoturism, consumă. Consider că ar trebui sa îi acorde mai repede creditul celui care produce. Sperăm că atât proiectele se vor derula mai repede, cât și finanțările vor fi la îndemâna lor.
Pot să spun că pentru noi târgul a fost un succes, este a 15-a ediție la care participăm. Participăm de la prima ediție a târgului Agraria, a fost un succes, am avut foarte mulți clienți care au primit oferte.
Acesta fiind un semn bun și considerăm că, atunci când vom trage linie la sfârșit de an, vom avea rezultate mai bune decât anul trecut.
Simona Munteanu






















