REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Agreena anunță deschiderea campaniei agricole Agreena Carbon pentru sezonul următor

15/10/2024

0 Comments

 
Picture
​Pe 9 octombrie Ambasada Regatului Danemarcei a găzduit evenimentul Smart Farming organizat de Agreena. Fermierii deja înscriși în programul Agreena Carbon au împărtășit din experiența lor, arătând nu doar rezultatele obținute, ci și provocările sau situațiile neobișnuite cu care s-au confruntat până acum. 
Discuțiile privind practicile agriculturii regenerative și de stocare a carbonului în sol au scos în evidență beneficiile pe termen lung ale acestui sistem de agricultură, precum și a calității produselor obținute din culturile de pe terenurile unde se aplică astfel de metode. Așa cum a menționat și E.S. Uffe A. Balslev, Ambasadorul Regatului Danemarcei în România în cuvântul de bun venit, ”schimbările climatice ne afectează extrem de tare pe toți, iar aici ne-am adunat să discutăm posibile soluții pentru a diminua efectul lor și de ajuta agricultorii. Agreena a îmbrățișat acest concept de transformare sustenabilă a agriculturii, iar azi dorim să discutăm cum noile inițiative pot răspunde provocărilor acestor vremuri: schimbările climei, sănătatea solului, reducerea emisiei de carbon”.
”Dacă în urmă cu aproape doi ani termenii privind agricultura carbonului/stocarea/sechestrarea carbonului nu erau foarte clari, azi lucrurile sunt mai bine explicate. Sunteți aici fermieri care ați văzut viitorul, care ați înțeles mersul și nevoia de a fi schimbate unele practici agricole, și nu doar pentru a primi un venit suplimentar, ci și de a rămâne profitabili pe termen lung”, a punctat și Mihaela Vasile, Market Lead Agreena România și Moldova. 
Picture
​Este greu să mergi împotriva curentului, mai ales în anii buni
Arnaud Charmetant, Alisa Group este printre primii fermieri din România care a aderat la acest concept de agricultură sustenabilă, din convingere, cum spune chiar el: ”eu am avut o convingere că aceste practici sustenabile reprezintă singurele metode de a face față condițiilor climatice actuale. Le-am introdus încă de la început, când am eliminat lucrarea profundă a solului. Apoi, apariția unor stimulente pentru covoarele vegetale a ajutat, am integrat diverse mixuri în rotație (graminee, leguminoase, crucifere). Anul acesta vom avea peste 15.000 ha lucrate integral no-till (sistem început în 2020) și încă 5.000 ha acoperite permanent cu covor vegetal. Ulterior am accesat foarte ușor programul Agreena, și am mers și mai departe prin eliminarea lucrărilor solului. Cred că va ajuta foarte mult la captarea carbonului”, spune fermierul.
Una dintre primele sale provocări a fost să își ajute și propria echipă să înțeleagă aceste metode și efectele bune asupra solului, a povestit Arnaud Charmetant.
”Este greu să mergi împotriva curentului, mai ales în anii buni când toată lumea face producții și se uită la tine așteptând să greșești. Nu există rețete perfecte, nu dăm lecții altora, ci doar ne dorim să-i ajutăm să implementeze niște practici mai sustenabile. Cred că trebuie să accelerăm această tranziție pentru că tot mai multe ferme sunt afectate de lipsa apei. Încă mai avem timp să facem schimbări”, a mai spus el.
Picture
​700 lei/ha, costuri totale la cultura de grâu
Răzvan Avram deține o fermă de 3.600 ha în județul Vrancea, unul dintre județele care a devenit un fel de ”pol al secetei” în ultimii ani.
În cazul său convingerea a venit mai târziu, fiind împins către practicarea acestor metode de nevoia de a-și conserva puțina apă din sol: ”Cu agricultura regenerativă cochetăm din 2015. Primul pas a fost să renunțăm la plug, apoi am trecut la vertical till, apoi strip till, dar pentru că pentru zona noastră nu a fost suficient, am trecut la notill. Anul acesta aplicăm sistemul no-till pe toată suprafața. Ne-am luptat și încă ne luptăm cu mentalități, multe provocări pe care nu le-am intuit de la început”.
Chiar dacă inițial colaborarea cu Agreena a venit dintr-o nevoie, producțiile obținute în ferma sa au confirmat.
”Ne așteptăm la rezultate din ce în ce mai bune, nu doar pentru sol și conservarea apei, ci și pentru reducerea costurilor totale – de exemplu anul acesta am reușit pe o bună suprafață de grâu să avem un cost total de 700 lei/ha, am putut să reducem îngrășămintele chimice, chiar și organice în anumite perioade secetoase. În plus încercăm să regăsim profitabilitatea în cerealele provenite din agricultura no-till, care au o calitate mai bună. Avem și o moară unde procesăm o mică parte din producție în furaje, iar acum tot ce producem ca furaj e obținut din agricultura regenerativă, așadar amprenta de carbon este scăzută în acest proces. Sperăm ca acest preț să fie înțeles de cumpărători, de consumatori. Cred că în anii următori aceste beneficii ale producțiilor obținute în agricultura regenerativă vor fi înțelese și de consumatori și prețuite pe măsură”, a mai spus Răzvan Avram.
 
Ce cred fermierii despre agricultura regenerativă?
Agreena, împreună cu Amazag, a făcut un studiu la care au răspuns 410 de ferme cu suprafețe de minim 200 ha. De punctat că 75% dintre fermele analizate sunt mai mici de 500 ha, adică 37% din total suprafață analizată. Pentru cei mai mulți agricultura regenerativă înseamnă acea agricultură care are grijă de sol și care lasă natura să lucreze pentru noi. Aici s-a făcut o distincție față de agricultura conservativă, în sensul că dacă aceasta conține practici care conservă, păstrează apa și calitățile pe care un sol le are, cea de-a doua vine cu un plus de metode care să îmbunătățească, nu doar să prezerve ceva deja existent. Studiul a mai arătat că în 52% dintre ferme se practică lucrări minime ale solului și semănat direct.
La întrebarea ”În ce mod ajută agricultura carbonului?”, 75% dintre fermierii chestionați cred că reduce efectele schimbării climatice.
Laurențiu Asimionesei de la Amazag a nuanțat răspunsul, în sensul că acest lucru ”se întâmplă mai degrabă în cadrul fermelor mai mici, pentru că, pe măsură ce ferma crește în suprafață ideea de protejare a mediului devine secundară și fermierii se uită mai mult la optimizarea costurilor și profitabilitate. Pentru că un fermier trebuie să ”livreze profitabilitate” indiferent de condiții. Dar asta nu înseamnă că fermele mici nu doresc profitabilitate sau că cele mari nu au grijă de mediu în practicile agricole, a subliniat el. Dintre fermele intrate în studiu 3% dintre ele (9% din suprafață analizată), fac parte din programul de agricultura carbonului, iar 11% dintre fermieri au auzit despre piața voluntară de carbon.
Picture
​”Consolidarea trendului agriculturii regenerative”
Troels Husfoldt, Director Piață pentru Europa de Sud-Est Agreena a vorbit detaliat despre planurile pentru România și nu numai.
Ca o companie care derulează cel mai mare program european de sechestrare a carbonului, Agreena și-a propus să conecteze oamenii, natura și tehnologia pentru a consolida mișcarea agriculturii regenerative. Cu 250 de angajați, este deja prezentă în 19 țări europene, are mai mult de 2 milioane de hectare și peste 1200 fermieri înscriși în program. Zero emisii de carbon, creșterea productivității cu 60%, creșterea rezilienței în fața schimbărilor climatice și restabilirea echilibrului ecosistemelor sunt doar câteva dintre ambițiile Agreena. Printre metodele de regenerare sunt: perturbarea minimă a solului, gestionarea resturilor vegetale, utilizarea cât mai mult a îngrășămintelor organice în locul celor pe bază de azot sintetic, culturi de acoperire.
Programul Agreean Carbon înseamnă câțiva pași pe care un fermier ar trebui să îi parcurgă: se înscrie și oferă date din câmp pentru a i se calcula câștigul potențial, planifică strategia de administrare a câmpului sprijinit de consultanți, după recoltă se înregistrează datele finale și apoi fermierul primește certificatele de carbon verificate și decide ce face cu ele.
Mihaela Vasile a reamintit că Agreena este în România din 2021, iar în 2023 stabilește parteneriatul cu IPSO Agricultură. Anul acesta au încheiat campania cu o suprafață de 340.000 hectare înscrise în program.
În plus, prin intermediul asociației World Skills România au reușit să ajungă și în fața a 19.000 elevi și 217 profesori prin proiectul ”Biodiversitate în spații urbane”. S-a anunțat de asemenea și deschiderea campaniei Agreena Carbon pentru sezonul următor.
 
Roxana Drăghici
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE