Cele mai recente date disponibile la nivel european, publicate de Eurostat în iulie 2026 și bazate pe Ancheta structurii exploatațiilor agricole din 2023, arată că fermele care folosesc tehnologii de agricultură de precizie gestionează în România aproximativ 10–15% din suprafața agricolă utilizată, față de 44% la nivelul Uniunii Europene.
Diferența este considerabilă și devine și mai evidentă prin comparație cu liderii europeni. În Luxemburg, Finlanda și Estonia, peste 75% din suprafața agricolă este gestionată de exploatații care utilizează tehnologii de precizie. În România, proporția este de câteva ori mai mică, ceea ce indică un decalaj important în adoptarea soluțiilor digitale.
La nivel european, aproximativ 18% dintre fermele cu suprafață agricolă utilizată folosesc cel puțin o tehnologie sau practică de agricultură de precizie. Cele mai utilizate soluții sunt analiza solului, aplicarea cu rată variabilă și tratamentele fitosanitare în bandă. Interesant este că aceste ferme, deși reprezintă o minoritate, exploatează aproape jumătate din suprafața agricolă utilizată a Uniunii.
România nu are însă doar o problemă de adopție a tehnologiei, ci și una de competențe digitale. La nivelul UE, doar 43% dintre exploatațiile agricole declarau în 2023 că au acces la internet, în timp ce utilizarea sistemelor informatice pentru managementul fermei era de aproximativ 11%, iar robotica era prezentă în numai 7% dintre exploatații. Eurostat arată, de asemenea, o legătură directă între dimensiunea economică a fermei și gradul de digitalizare: fermele mari sunt mult mai bine conectate și utilizează într-o măsură mai mare soluțiile digitale.
În România, decalajul trebuie privit însă și prin prisma structurii exploatațiilor. Agricultura românească include un număr foarte mare de ferme mici, pentru care investițiile în ghidare automată, sisteme de management, senzori, utilaje cu rată variabilă sau platforme de analiză a datelor sunt mai greu de justificat economic. În schimb, fermele comerciale de dimensiuni mari au început deja să utilizeze pe scară largă autoghidarea, hărțile de aplicare, monitorizarea culturilor prin satelit, stațiile meteo, controlul secțiunilor și utilajele conectate.
Paradoxul este că tocmai într-o țară în care suprafețele mari de exploatare permit amortizarea tehnologiilor de precizie, gradul general de utilizare rămâne redus.
Iar acest decalaj poate deveni o problemă de competitivitate într-un moment în care agricultura europeană este presată simultan de costurile inputurilor, lipsa forței de muncă, schimbările climatice și cerințele de reducere a consumului de resurse.
Digitalizarea nu mai înseamnă doar tractoare dotate cu GPS. Următoarea etapă este integrarea datelor despre sol, cultură, vreme și utilaje într-un sistem unic de management.
Obiectivul este simplu: mai puține inputuri irosite și decizii luate la nivel de zonă, nu de parcelă întreagă.
Comisia Europeană consideră digitalizarea unul dintre instrumentele importante pentru creșterea competitivității și sustenabilității agriculturii și include în cadrul PAC investiții în agricultura de precizie, infrastructura digitală, formarea și dezvoltarea competențelor.
Pentru România, provocarea următorilor ani va fi să transforme agricultura de precizie dintr-o tehnologie utilizată în special de fermele performante într-un instrument accesibil unui număr mult mai mare de exploatații. Datele Eurostat arată că tehnologia există și este deja utilizată pe scară largă în anumite regiuni europene.
Diferența nu o mai face disponibilitatea tehnologiei, ci capacitatea fermei de a o integra în procesul de producție și de a transforma datele în bani economisiți la hectar. Iar aici se va juca una dintre competițiile importante ale agriculturii europene în următorul deceniu.
