Agricultura nu poate funcționa în condiții de incertitudine și costuri imprevizibile

Presiunea care apasă astăzi asupra agriculturii românești nu mai poate fi tratată ca o criză temporară, ci trebuie înțeleasă ca o acumulare periculoasă de dezechilibre structurale. Semnalele venite atât din partea Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România, cât și a Alianței pentru Agricultură și Cooperare, converg spre aceeași concluzie: agricultura funcționează la limită, iar lipsa unor intervenții rapide riscă să transforme dificultățile actuale într-o criză profundă de sistem.
Creșterea accelerată a prețurilor la îngrășăminte este doar cea mai vizibilă expresie a acestei realități. În spatele ei se află o piață extrem de volatilă, o dependență majoră de importuri și o lipsă de instrumente interne capabile să atenueze șocurile externe. Reluarea producției interne, inclusiv prin repornirea unor capacități strategice precum Azomureș, nu mai este o opțiune teoretică, ci o necesitate pentru echilibrarea pieței și asigurarea unui acces predictibil la inputuri.
Peste această vulnerabilitate deja existentă s-au suprapus noi tensiuni geopolitice. După impactul războiului din Ucraina, care a destabilizat piețele și a crescut costurile, conflictul din Orientul Mijlociu a adus un nou val de incertitudine. În paralel, implementarea mecanismului CBAM la începutul anului 2026 a generat scumpiri suplimentare, estimate la 20–25%, amplificând presiunea asupra fermierilor exact în momentele critice ale sezonului agricol.
Astfel, fermierii se regăsesc într-un blocaj economic evident. Veniturile sunt limitate de stagnarea piețelor agricole, în special a cerealelor, în timp ce costurile cresc accelerat. Această ruptură între prețurile de valorificare și cheltuielile de producție erodează rapid marjele de profit și obligă fermele să ia decizii dificile: reducerea inputurilor, diminuarea suprafețelor cultivate sau amânarea investițiilor. Toate acestea au un efect direct asupra nivelului producției și asupra stabilității sectorului.
În același timp, presiunea nu vine doar din zona îngrășămintelor. Costul motorinei, esențial pentru toate lucrările agricole, a crescut semnificativ, energia afectează toate verigile lanțului agroalimentar, iar logistica – de la transport la ambalaje – devine tot mai scumpă și mai greu de gestionat. Practic, întregul lanț de aprovizionare funcționează sub o presiune continuă, ceea ce reduce capacitatea fermierilor de a planifica și de a reacționa eficient.
În acest context, solicitările organizațiilor fermierilor sunt nu doar justificate, ci indispensabile pentru menținerea funcționalității sectorului. Este nevoie de măsuri urgente pentru stabilizarea pieței îngrășămintelor și asigurarea disponibilității acestora, dar și de instrumente concrete de sprijin financiar – de la scheme de compensare până la forme directe de susținere – care să permită fermelor să depășească această perioadă critică.
În egală măsură, agricultura are nevoie de un cadru legislativ adaptat realităților din teren. Simplificarea și modernizarea legislației prin pachetul Omnibus, reducerea birocrației care frânează inovarea și menținerea substanțelor de protecția plantelor până la identificarea unor alternative eficiente sunt condiții esențiale pentru continuitatea activității. Fără aceste ajustări, presiunea administrativă se adaugă celei economice, complicând și mai mult situația fermierilor.
Un alt punct critic îl reprezintă accesul la energie și gaze la prețuri suportabile. Agricultura și industria alimentară nu pot rămâne competitive în absența unor costuri energetice predictibile. În lipsa unor măsuri clare în acest sens, efectele se vor transmite inevitabil în întregul lanț agroalimentar.
Semnalele venite la nivel european, prin Copa-Cogeca, confirmă că nu vorbim despre o problemă izolată, ci despre o criză care afectează întreaga agricultură europeană. De aceea, răspunsul trebuie să fie unul coordonat, coerent și adaptat amplitudinii provocărilor.
În esență, mesajul fermierilor este cât se poate de clar: avertismentele formulate în urmă cu luni de zile s-au confirmat, iar timpul pentru reacții întârziate a trecut. Fără măsuri rapide și eficiente, riscurile nu mai privesc doar rentabilitatea fermelor, ci însăși capacitatea Europei de a-și asigura producția agricolă.
Agricultura nu poate funcționa în condiții de incertitudine permanentă și costuri imprevizibile. Iar dacă acest sector cedează, consecințele vor fi resimțite de întreaga societate. Este, fără îndoială, momentul unor decizii ferme, asumate și orientate spre realitatea din teren, nu spre calcule administrative sau amânări convenabile.

Simona Munteanu