Agricultura românească, prinsă între recolte slabe și costuri uriașe

Agricultura românească se confruntă cu o criză care nu mai poate fi ignorată. Recoltele din acest an au fost în multe zone ale țării sub așteptări, iar fermierii se văd prinși între costurile uriașe de producție și prețurile scăzute pe piață. „Am investit tot ce am avut, am făcut credite pentru utilaje moderne, sisteme de irigații și inputuri de calitate, dar cu prețurile actuale la cereale și oleaginoase abia reușim să acoperim ratele la bancă”, ne spune un fermier din zona Câmpiei Române. Mulți agricultori se află în aceeași situație: creditul este singura sursă de finanțare pentru investiții, dar veniturile efective nu acoperă costurile și nici nu permit amortizarea rapidă a datoriilor.
Situația este agravată de fenomenele meteorologice extreme, secetele prelungite și ploile neregulate care au redus semnificativ randamentele. În acest context, chiar și cele mai performante tehnologii agricole nu mai pot compensa pierderile. „Chiar dacă am implementat sisteme de irigații moderne și monitorizare digitală a solului, fără lichiditate și predictibilitate a prețurilor, orice investiție devine un risc uriaș”, declară un alt fermier din sudul țării.
În lipsa unor măsuri de sprijin coerente, fermele riscă să intre într-un cerc vicios: recolte mici, venituri insuficiente, imposibilitatea de a reinvesti și vulnerabilitate la crizele viitoare. Din perspectiva tehnică, modernizarea sectorului este vitală. Irigațiile inteligente, fertilizarea precisă, rotație optimă a culturilor și sistemele de protecție fitosanitară adaptate digital pot crește productivitatea și calitatea recoltei. Totuși, acestea necesită investiții semnificative, iar fără fonduri disponibile și predictibilitate în subvenții, adoptarea lor este aproape imposibilă pentru fermierii români.
Costurile cu inputurile agricole – semințe de calitate, îngrășăminte complexe, pesticide și combustibil – au crescut exponențial, ceea ce face ca marjele de profit să fie extrem de reduse. În aceste condiții, orice fluctuație a prețurilor pe piața cerealelor, oleaginoaselor sau a leguminoaselor poate transforma un an bun într-o pierdere semnificativă. Fermierii se află astfel într-o poziție vulnerabilă, în care planificarea pe termen mediu și lung devine aproape imposibilă.
În plus, adoptarea tehnologiilor moderne necesită cunoștințe avansate și suport tehnic constant, dar lipsa consilierii specializate și a accesului la date precise despre sol și clima locală limitează eficiența investițiilor. În acest context, digitalizarea agriculturii și instruirea fermierilor devin elemente esențiale pentru creșterea productivității și reducerea pierderilor.
Autoritățile trebuie să înțeleagă că agricultura nu mai poate funcționa doar prin forță de muncă și tradiție.
Este nevoie de un sprijin financiar rapid și consistent, de flexibilizarea fondurilor europene și de politici care să permită fermierilor să gestioneze riscurile și să investească în tehnologie fără teama că vor rămâne în faliment. Numai așa România poate valorifica potențialul uriaș al terenurilor sale și poate asigura securitatea alimentară și competitivitatea pe piața europeană.
În lipsa unor astfel de măsuri, fermierii vor fi obligați să reducă suprafețele cultivate sau să se concentreze pe producții cu risc scăzut, afectând întreg lanțul agroalimentar. Este momentul ca Guvernul și factorii decizionali să acționeze rapid și să înțeleagă că agricultura românească nu mai are răgaz pentru întârziere.
Viitorul fermierilor depinde de combinația corectă între financiar, tehnologii performante și stabilitate pe piață. Numai așa poate fi evitată pierderea de competitivitate și prăbușirea unui sector vital pentru economia României.

​Simona Munteanu