Agricultura, speranța românilor

3 minute de citit

Debutul verii astronomice este marcat în fiecare an de procedura estimării cantitative și calitative a recoltelor păioase. Semnalul strângerii recoltei îl dau unduirile aurii ale solelor cu orz de toamnă, le urmează îndeaproape lanurile de grâu cu arome de pâine coaptă, apoi orzoaica, orzul de primăvară și ovăzul.

Ritualul “culesului pâinii” debutează în fiecare an în sudul țării, în a doua decadă a lunii iunie, și ia sfârșit în Maramureș și Bucovina, la începutul lui august. Dacă în anul 2007 seceta a afectat aproximativ 60% din culturile de grâu, realizându-se o producție potrivit datelor oficiale de numai 2,8-3 milioane de tone (cea mai mică recoltă de după 1940), din care doar jumătate a putut fi utilizată pentru panificație, restul fiind destinată furajării animalelor sau păstrată în gospodăriile populației, în acest an specialiștii estimează producții medii de peste 5-6 mii kg/ha.

Teoretic, “criza grâului” invocată de procesatorii și comercianții din domeniu ar trebui să ia sfârșit spre toamnă. După atâtea necazuri care se abat asupra fermierilor, se întrezărește o oază de speranță. Acesta va avea hambarul plin, dar și cantități apreciabile pentru fondul pieței, și asta datorită Celui de Sus și, în parte, atât datorită susținerii financiare de la bugetul statului, cât și subvențiilor primite de la Uniunea Europeană. Totul depinde acum de susținerea financiară prioritară a agriculturii, dar și de obținerea unui preț corect la cereale, care ar motiva în special producătorii mici să reia în toamnă ciclul cultivării pământului. Dacă procesatorii, comercianții de produse agricole și chiar statul vor reuși să achiziționeze de la fermieri surplusul de grâne, acestea vor putea fi depozitate corespunzător, nu vor mai fi infestate sau devorate de dăunători prin magazii improvizate, iar cei care ne oferă pâinea zilnică nu vor mai fi tributarii importurilor și fluctuației prețurilor la bursa mondială a cerealelor.

Acum când avem bucuria unui an bun pentru agricultură, nu trebuie neglijate totuși investițiile pentru reabilitarea sistemelor de irigații, cele pentru achiziționarea gamei de mașini agricole performante, dar și încurajarea asocierii producătorilor agricoli, întrucât peste tot în lume agricultura rentabilă se poate face numai pe suprafețe mari.

În acest sens, se impune și reabilitarea învățământului agricol, a meseriei de agronom, dar și dezvoltarea Institutelor de Cercetare Agricolă. Se impune, de asemenea, ca Agenția Națională de Consultanță Agricolă, cu multiplele sale filiale județene, să aibă un rol mai activ, potrivit statutului său, în implementarea nemijlocită a progresului tehnic și orientarea producătorilor agricoli, care nu fac agricultură citind pliante, chiar dacă acestea sunt uneori excesiv de costisitoare și frumos colorate.

Nu în ultimul rând, apreciem că ar fi benefic să se popularizeze experiența și mai ales performanțele financiare ale unor investitori în agricultură, care au curajul să lucreze cu succes suprafețe agricole de peste 20.000 de hectare.

Societăți agricole de referință pentru agricultura României, administrate cu profesionalism și pasiune de fermieri precum Culiță Tărâță, Ioan Nicolae, Ștefan Poienaru, Jihad El-Khalil, Giovanni Glandi și alții. Sperăm ca numărul acestor cutezători, sau cum le spun unii -“boieri”, să crească, întrucât experiența, curajul și daruirea lor sunt garanția progresului agriculturii românești.

Simona Munteanu

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Adaugă AGRIMEDIA ca sursă preferată pe Google

Alte articole din Revista AGRIMEDIA 1-14 Octombrie 2026

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani