
Interviu cu domnul Mircea Geoană, președinte PSD
Ce ne puteți spune despre Măsura 112 cu privire la instalarea tinerilor fermieri?
Câte cereri există? Este o măsură de care tinerii au fost interesați?
Până la sfârșitul lunii octombrie a anului curent au fost depuse aproximativ 700 de proiecte, dintre care circa 500 au fost selectate pentru finanțare. Practic, putem vorbi de câteva sute de familii care au primit cei 25.000 de euro pentru a se instala în mediul rural și pentru a munci în agricultură. Valoarea contractată depășește 11 milioane de euro. Fondurile alocate sunt însă suficiente pentru încă 15.000 de beneficiari. Pentru a putea accesa finanțarea aferentă Măsurii 112, tinerii trebuie să îndeplinească un număr de condiții referitoare la vârstă, calificare profesională, viziune de afacere și domiciliu în mediul rural.
Pentru tinerii cu vârsta până în 40 de ani, această măsură oferă șansa de a deveni întreprinzători, având sprijinul financiar necesar pentru a demara o afacere în domeniul agricol. Aș vrea să adaug faptul că o altă măsură extrem de importantă, pe care eu și partidul pe care îl conduc o susținem, este cea privind pensionarea timpurie. Prin această măsură, se va acorda o primă persoanelor în vârstă care cedează exploatația către tinerii fermieri.
Prin combinarea sprijinului acordat prin această măsură cu subvenția acordată pentru instalarea tinerilor fermieri se creează un impact social deosebit, iar agricultura românească va fi revigorată.
Sperăm să avem șansa implementării acestui proiect începând cu 2010.
Ce alte noi programe pentru agricultură intenționați să propuneți? Cum se derulează cele existente?
Măsurile lansate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală au avut un impact social deosebit în mediul rural, mai ales în prima jumătate a acestui an, când, pentru măsura de renovare a satelor, s-a angajat întreaga sumă alocată până în anul 2013. Există o serie de măsuri în derulare, care, fiind axate pe investiții, creează locuri de muncă și angrenează resurse locale. Mă refer la investițiile în exploatațiile agricole, în procesarea produselor agricole sau în turismul rural.
Cred însă că în domeniul agriculturii se poate mai mult. Agricultura trebuie să devină motorul ieșirii din criză. Este nevoie de investiții majore în sistemul național de irigații și în infrastructura rutieră agricolă și forestieră. Este nevoie, de asemenea, de noi măsuri, cum ar fi pensionarea timpurie a fermierilor sau servicii de consiliere pentru fermieri. În afara măsurilor finanțate cu banii Uniunii Europene, statul român are obligația să implementeze sau să continue programele proprii din domeniul agriculturii.
Trebuie să dezvoltăm serele, pentru a reduce efectele caracterului sezonier al producției horticole și importul. Să susținem programul de fructe și, de ce nu?, și de legume în școli. Vom continua să susținem inițiativa Fondului Național de Asigurare Agricolă, pentru a pune la adăpost cultura mare. Continuarea programului de împăduriri sau a celui de susținere a replantării viței-de-vie se impun, mai ales în condițiile rezultatelor bune obținute în aceste sectoare în ultima perioadă. În piscicultură, exploatarea tradițională a speciilor autohtone, inclusiv a celor valoroase, se poate combina cu dezvoltarea turismului rural în zonele de pescuit.
Mai mult, integrarea producției mici primare cu procesatori locali, apariția piețelor de producători agricoli sau a centrelor de depozitare sunt tot atâtea programe noi pe care intenționăm să le propunem.
De asemenea, trebuie să identificăm resurse în bugetul anului viitor, pentru susținerea programelor „Vaca de carne” și „Oaia de carne”, să continuăm ajutoarele de stat pentru sectorul cărnii de porc și al cărnii de pasăre, în vederea reducerii dependenței de importuri. Sunt foarte nemulțumit de faptul că astăzi importăm 70% din produsele din carne de porc. Împreună cu fermierii români putem schimba această balanță în interesul nostru, pentru a trimite carnea românească pe piețele europene, așa cum ne permit regulile Uniunii Europene. Doresc să construim toate proiectele noastre împreună cu fermierii, iar viziunea pe care o propun să reflecte în totalitate nevoile lor. Mă bazez pe sprijinul fermierilor români în acest parteneriat și sunt convins că împreună vom duce agricultura înainte.
Cum este văzută agricultura României de alte țări din UE?
România este percepută ca o țară cu un potențial agricol excepțional. Potențialul vine, în primul rând, din suprafața mare de teren agricol și apoi din calitatea solurilor noastre. Aceste avantaje sunt îngrădite însă de numărul mare de exploatații și de gradul încă scăzut de utilizare a terenurilor agricole. O dată cu introducerea subvențiilor pe hectar și cartarea prin satelit a terenurilor agricole, informațiile au devenit disponibile și specialiștilor europeni, care au acum o imagine mult mai clară asupra agriculturii românești.
Din păcate, ceea ce văd europenii vedem și noi, de aici, din țară. Între ferme există încă diferențe de performanță foarte mari. Avem mari fermieri performanți, însă avem și câteva milioane de ferme de subzistență.

Iar acest lucru este un handicap major.
Printre atuuri, aș putea menționa faptul că o mare parte din terenurile noastre agricole nu sunt intoxicate cu nitrați și substanțe nocive. România poate practica o agricultură ecologică și poate furniza pe piață produse naturale a căror valoare este în continuă creștere. Însă una dintre piedicile care stau în calea agricultorilor noștri este puterea financiară scăzută.
Tocmai din acest motiv se impune asocierea fermierilor și formarea de grupuri de producători, care pot face față exigențelor financiare și calitative ale pieței europene.

Cum se reflectă recentele schimbări politice în relațiile României cu celelalte țări din UE?
România a avut o oportunitate unică în relația ei cu Uniunea Europeană pe care riscă să o piardă. Până în urmă cu o săptămână, România beneficia de sprijinul altor state UE, printre care și Franța, în vederea nominalizării unui român pentru postul de comisar european pentru agricultură.
Numirea unui român în postul de comisar european pentru agricultură ar fi adus beneficii majore României, în general, și agriculturii românești, în mod special.
Din nefericire, criza politică declanșată de Traian Băsescu a făcut ca România să piardă susținerea Franței pentru comisarul român pentru agricultură.
Franța a declarat de curând că nu mai sprijină România pentru postul de comisar european pentru agricultură și că va sprijini Irlanda, o țară care s-a dovedit mult mai stabilă politic, prin recenta semnare a Tratatului pentru Uniunea Europeană. O consecință poate și mai gravă a crizei politice declanșate de Traian Băsescu este legată de faptul ca plățile promise pentru data de 16 octombrie s-ar putea să nu mai înceapă la timp.
Criza politică poate genera o schimbare a atitudinii autorităților de la Bruxelles față de capacitatea României de a gestiona plățile începând cu 16 octombrie. Sper din tot sufletul să nu se întâmple așa, deoarece agricultorii au mare nevoie de acești bani, iar România are nevoie de o agricultură funcțională.
Ce ne puteți spune despre micșorarea TVA la alimentele de bază?
Pentru cei cu venituri modeste, reducerea TVA la alimente înseamnă o mână de ajutor în această perioadă de dificultăți economice. Tocmai din acest motiv am înaintat în Parlament propunerea de lege pentru reducerea TVA la alimentele de bază. Este una dintre soluțiile care vin în avantajul celor care sunt greu încercați în această perioadă de criză, dar și pentru micii producători agricoli autohtoni.
Țin să subliniez că nu sunt deloc de acord cu intenția anunțată de Traian Băsescu privind creșterea TVA. Este o măsură greșită atât din punct de vedere economic, cât și social. Creștrea TVA, așa cum dorește Traian Băsescu, înseamnă scumpirea tuturor produselor, începând cu alimentele. Este clar că o astfel de măsură va lovi în nivelul de trai al familiilor cu venituri modeste. Practic, costul crizei va fi aruncat pe umerii celor care și așa trăiesc cu grija zilei de mâine.
Concret, cum sunteți implicat în agricultura practică?
Având în vedere importanța deosebită a sectorului agricol în România, nu am cum să nu fiu interesat de acest sector, de ce se petrece în agricultură, încotro se îndreaptă și care este situația celor implicați în această activitate.
Agricultura României este în prezent parte integrantă a agriculturii europene, coordonată prin Politica Agricolă Comună. Rolul pe care îl joacă agricultura României în Politica Agricolă Comună este o consecință a negocierilor pe care le-am purtat și încheiat cu Uniunea Europeană în 2004, în perioada în care dețineam funcția de ministru de Externe. Atunci, prin negocieri pe Capitolul 7 „Agricultura”, am reușit să stabilim care vor fi fondurile primite de România pentru subvenții și pentru proiecte de dezvoltare rurală, după aderarea din 2007. Ceea ce s-a întâmplat în ultimii 5 ani însă a fost devastator pentru agricultură. Am avut cinci miniștri ai Agriculturii schimbați de Traian Băsescu în 5 ani. Am avut producții la hectar din ce în ce mai scăzute la cereale. Am avut suprafețe irigate mai mici de la an la an. Acest lucru trebuie schimbat, iar agricultura trebuie să devină o prioritate națională. Cred cu tărie că agricultura poate fi motorul ieșirii din criză. Pământul acestei țări poate hrăni 80 de milioane de oameni. Iar deocamdată România este sufocată de alimente de import. Prin urmare, este de datoria oricărui guvern și, mai ales, a celui care va urma în 2010, să acorde toată atenția și toate fondurile necesare acestui domeniu, astfel încât România să-și asigure consumul intern și să redevină un exportator net de produse agroalimentare.
Simona Munteanu























