Ca surse de substanțe azotoase pentru plante se disting trei forme principale: substanțele organice azotate insolubile (azotul nu poate fi asimilat direct de către plante); substanțe organice azotate ușor solubile, ca diferiți compuși intermediari, rezultați din degradarea parțială a substanțelor din prima grupă, și combinațiile amidice și aminice (azotul poate fi luat de plante fără a constitui însă o sursă principală; el este asimilat în cantitate mai mare sub această formă, mai ales atunci când din mediul nutritiv lipsesc alte surse de azot mai ușor asimilabile); compușii minerali ai azotului sub formă de azotați, săruri amoniacale și azotiți (constitue sursa principală a nutriției azotoase a plantelor, cu excepția plantelor leguminoase, care își iau cea mai mare parte din azotul necesar prin simbioza cu microorganismele specifice).
Eficiența îngrășămintelor azotate diferă de la un grup de plante la altul, dar și în interiorul aceluiași grup, de la o specie la alta și chiar de la un soi la altul. În general, se poate spune că în afară de plantele care au capacitatea să ia azotul atmosferic cu ajutorul bacteriilor fixatoare de azot, toate celelalte plante de cultură reacționează puternic la aplicarea îngrășămintelor cu azot.
Din raportul sporului de recoltă obținut, cu conținutul în azot al acesteia (boabe, paie etc.) se poate aprecia, în condițiile unui sol bine aprovizionat cu fosfor, potasiu și cu celelalte elemente, care este necesarul de azot pentru acest spor de recoltă. Coeficientul de valorificare a îngrășămintelor minerale azotate variază, în medie, în raport cu planta, vârsta, condițiile de sol și felul îngrășămintelor, de la 60 la 90%.
Pentru mărirea coeficientului de acțiune utilă a îngrășămintelor cu azot se recomandă aplicarea în mai multe reprize, în raport cu nevoile biologice ale plantelor, precum și aplicarea lor împreună cu îngrășămintele organice.
Este necesar deci să se țină seama de faptul că acțiunea utilă a îngrășămintelor cu azot se produce numai după ce plantele își satisfac mai întâi nevoile biologice. De aceea, folosirea dozelor prea mici de îngrășăminte cu azot poate să nu dea sporuri de producție.
Este recomandată folosirea dozelor moderate, care au și ele anumite limite, în funcție de starea culturală a câmpului, agrotehnica folosită, planta, solul, felul îngrășămintelor aplicate.
La aceeași cultură, doza cea mai bună de îngrășăminte cu azot este o valoare relativă, care poate crește o dată cu nivelul agrotehnicii, cu modul de încorporare, precum și dacă cultura este irigată sau bine aprovizionată cu apă. În general, nu se recomandă încorporarea îngrășămintelor azotate din toamnă sub brazdă – întrucât în zonele umede ele pot fi spălate pe profil -, iar la cerealele de toamnă dozele mari de îngrășăminte cu azot micșorează rezistența acestora la ger.
Recomandări în aplicarea dozei de îngrășăminte cu azot
Când grâul de toamnă urmează după porumb sau după alte prășitoare sau se cultivă pe terenuri cu fertilitate slabă, ca și în cazul folosirii la semănat de soiuri foarte productive, atunci, o dată cu lucrările solului, înainte de semănat, se poate aplica jumătate sau chiar mai mult din doza anuală de îngrășământ.
În zonele cu precipitații scazute, pentru culturile de primăvară se poate încorpora în sol (cu excepția solurilor nisipoase și solurilor sărăturate) din toamnă 1/2 sau 1/3 din doza anuală de îngrășăminte cu azot, folosind cu precădere formele de azot amoniacal sau amidic.
De asemenea, îngrășămintele cu azot nu se recomandă pentru încorporarea lor pe rândurile de plante în primele faze de dezvoltare fiziologică. Dozele mari de îngrășăminte azotate, mai ales cu azot amoniacal și pe soluri cu conținut scăzut de calciu solubil, pot cauza stânjenirea germinației, întârzierea creșterii plantelor.
O dată cu înaintarea în vegetație, plantele devin mai rezistente la o concentrație mărită a dozelor de îngrășăminte azotate.
Eficiența cea mai mare a îngrășămintelor azotate se obține atunci când doza anuală, în raport cu cerințele plantelor, se repartizează just, atât înainte de semănat, cât și în timpul vegetației.
Întrucât azotul ia parte activă la procesele de creștere a organelor vegetative, o bună aprovizionare cu azot în prima jumătate a perioadei de vegetație influențează favorabil asupra suprafeței asimilatoare, care, la rândul ei, se reflectă în formarea diferitelor organe și în acumularea substanțelor de rezervă.
Când plantele ajung spre maturitate, o aprovizionare abundentă cu azot întârzie coacerea, ceea ce poate avea efecte dăunătoare asupra cerealelor de toamnă și a plantațiilor de pomi fructiferi.
La alegerea formelor de îngrășăminte cu azot și stabilirea dozelor ce urmează a fi aplicate trebuie să ținem seama, în afară de plante, și de gradul de fertilitate potențială și efectivă a solului.
Tipurile de sol din țara noastră au fertilitate diferită, astfel că la aceeași plantă de cultură eficiența îngrășămintelor cu azot nu este la fel pe toate tipurile de sol. Se poate afirma însă că pe toate tipurile de sol din România folosirea îngrășămintelor cu azot duce la creșterea producției – cantitativ și calitativ.
–La cultura de grâu de toamnă, aplicarea îngrășămintelor fracționat a dus la creșterea producției: 1 kilogram azot = 11 kilograme boabe pe solul de tip podzol.
–La porumb, eficiența îngrășămintelor cu azot în raport cu tipul de sol s-a arătat mai mare pe solul brun-roșcat, unde sporul de recoltă a fost de 13,5 kilograme boabe la 1 kilogram de azot aplicat.
În zona din partea mai secetoasă a țării, unde solurile sunt mai bogate în azot, iar precipitațiile scăzute și uneori neuniform repartizate, efectul îngrășămintelor azotoase este mai mic și nu se observă o creștere proporțională cu mărirea dozei de azot, valorificarea îngrășămintelor cu azot fiind condiționată de regimul de apă din sol. În aceste condiții, cel mai bine reacționează cerealele păioase și plantele cu o perioadă de vegetație mai scurtă.
Aplicarea diferitelor forme de îngrășăminte cu azot trebuie făcută în raport cu cerințele plantelor și condițiile de sol. La aceeaăi plantă și pe același tip de sol, eficiența îngrășămintelor azotoase poate fi diferită în raport cu forma chimică sub care se aplică îngrășământul.
În țările puternic dezvoltate se aplică îngrășăminte cu azot sub formă de: azotat de amoniu, uree, azotat de calciu, azotat de sodiu, sulfat de amoniu, soluții amoniacale și amoniacați și îngrășăminte complexe cu azot. Și în România se produc și se aplică îngrășăminte pe bază de azot, cel mai frecvent folosite fiind azotatul de amoniu, ureea și îngrășămintele complexe cu diferite concentrații de azot.
Problema sporirii producției prin folosirea îngrășămintelor azotate trebuie privită nu numai din punct de vedere cantitativ, ci și din punct de vedere al obținerii unei producții de calitate superioară.
Îngrășămintele cu azot influențează direct nu numai asupra cantității producției, ci și asupra calității produselor obținute. Astfel, îngrășămintele azotate aplicate singure sau împreună cu cele fosfatice sporesc cantitatea de gluten cu 1-3%. În afară de sporirea cantitativă a glutenului, se modifică și raportul în care se găsesc între ele diferite substanțe proteice din gluten.
Orientativ, la plantele de cultură cel mai des cultivate de către producătorii agricoli din România, cele mai utilizate formule de aplicare a îngrășămintelor cu azot (N – kg/ha), cu o îngrășare normală cu gunoi de grajd în asolament sunt: la grâul de toamnă, 40-80 kg/ha, la porumb, 60-120 kg/ha, la floarea-soarelui, 70-100 kg/ha.
Aceste formule se pot regăsi cel mai des în aplicarea unilaterală a îngrășămintelor cu azot, dar, la recomandarea specialiștilor agronomi și pe baza datelor cercetării științifice agricole românești, este benefică pentru plantele agricole aplicarea sub formă de îngrășăminte complexe.
Victor Vătămanu
