Arnica este o plantă care crește în fanetele umede din regiunea muntoasă, are în pamânt un rizom puternic, din care primăvara apare o rozetă cu frunze ovale și marginile întregi. Din mijlocul lor se ridică o tulpină cilindrică acoperită cu peri, care se termină printr-un capitul florat, lat de 4-8 cm. Pe tulpină se găsesc 1-2 perechi de frunze opuse, mai mici decât cele bazilare. Tulpina este puțin ramificată, având ramuri opuse și terminându-se fiecare cu câte o floare.
Florile sunt de culoare galben-portocalie, reunite într-un capitul înconjurat de bractee, adeseori brun-roșcate, acoperite cu peri glanduloși. La marginea capitulului se află florile femele, de formă lingulată, terminându-se cu trei dinți, iar în centrul inflorescenței se găsesc numai flori tubuloase hermafrodite.
Atât florile lingulate, cât și cele tubuloase sunt înconjurate de un papus lung de 8 mm, format din peri aspri, ușor dintați.
Din familia compozitelor, mai multe plante se aseamănă cu arnica. Dintre acestea, arnica este singura cu frunze opuse.
Înflorește în lunile iunie-august.
Recoltarea și uscarea florilor de arnică
De la arnică se adună florile, fără codițe, mai rar rădăcinile sau planta întreagă.
Ele se recoltează în momentul începerii înfloririi. Florile culese trebuie să aibă ligulele viu colorate.
Uscarea florilor se face prin întinderea lor în straturi subțiri, de preferință în uscătorii cu aer cald, la temperaturi de 40-50 grade C, pentru a se usca cât mai repede. Din 5-6 kg de flori proaspete se obține un kg de produs uscat.
Recomandări privind utilizarea tincturii de arnică
Florile de arnică se folosesc sub formă de gargară în laringite, iar în medicina veterinară, sub formă de comprese în amestec cu apă de plumb, la lovituri, umflături etc.
Tinctura de arnică se recomandă intern în: bronșită, amigdalită, faringită, guturai, gripă, viroză pulmonară; cistită, nefrită, pielonefrită. Tratamentul este eficient, mai ales în afecțiunile cronicizate, unde acționează prin efectul imunostimulator; insuficiență coronariană, hipertensiune, anghină pectorală; traumatism cranio-cerebral, dureri de cap posttraumatice; pareze și semipareze; insomnie, palpitații cardiace, coșmaruri, spaimă nocturnă posttraumatică; depresie psihică, nevroză, isterie.
Comprese locale sau bandajări cu tinctură de arnică se prepară din 20 g de flori macerate, timp de 10 zile, în 100 ml de alcool 1:1. În cazul plăgilor întinse, tinctura se va dilua cu infuzie de mușețel 70 grade. Extern, se mai folosește și pentru răni care se vindecă dificil, răni care apar la persoanele imobilizate la pat, cicatrice cheloide, cicatrice inestetice, cancer de piele, cancer al limbii, al cavității bucale și al gâtului (adjuvant), contuzii.
Efecte secundare ale utilizării interne: provoacă deranjamente gastrointestinale și hipertensiune arterială.
