REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Aspecte privind sectorul cărnii din România

15/5/2016

0 Comments

 
Picture
La jumătatea lunii aprilie, publicaţia Industria Cărnii.Ro a organizat, la Bucureşti, Congresul „Viitorul industriei cărnii... Astăzi“, în cadrul căruia s-au abordat subiecte sensibile privind vulnerabilităţile sectorului cărnii din România, dar şi oportunităţile de export pe care acesta le poate avea atât în spaţiul intracomunitar, cât şi în afara lui. La eveniment au participat reprezentanţi guvernamentali, ai industriei cărnii, precum şi ai crescătorilor de animale.
Prezent la manifestare, dl Achim Irimescu, ministrul Agriculturii, a vorbit, în primul rând, despre necesitatea promovării la export a produselor româneşti de foarte bună calitate, astfel încât balanţa comercială a ţării să se echilibreze. În acest sens, oficialul are în vederea constituirea unui grup de ataşaţi agricoli, format, pentru început, din 12 membri, care să facă lobby în diverse ţări pentru produsele agroalimentare româneşti, în special pentur cele preparate din carne pentru că este un sector cu valoare adăgată foarte mare. Printre ţările vizate se numără Germania, Spania, Turcia, Iordania, Israel, Egipt, China şi Federaţia Rusă. Ministrul Agriculturii a subliniat faptul că România are produse de bună calitate, cu denumiri de origine şi indicaţie geografică, certificate la nivelul Uniunii Europene. În afară de cele trei produse agroalimentare recunoscute, respectiv Salam de Sibiu, Magiun de Topoloveni şi Telemeaua de Ibăneşti, România mai deţine şi o serie de recunoaşteri pe segmentul vinurilor şi al băuturilor spirtoase. Rolul ataşaţilor agricoli este acela de a promova produsele româneşti superioare calitativ.

Exportăm valută pentru că vindem la preţuri mici

Referitor la exporturi, ministrul Achim Irimescu a spus că, în urma vizitei efectuate în Iordania cu ocazia conferinţei regionale „Implementarea standardelor OIE (Oficiul Internaţional al Epizootiilor) privind zonarea“, a fost deblocat exportul ovinelor în această ţară. Pentru moment s-au înregistrat exporturi de 100.000 capete de ovine, iar până la finalul anului se preconizează o cifră de 1 milion de animale. „În paralel cu Iordania, vreau să mai deschid piaţa pentru alte 3,5 milioane de ovine. Deschizând piaţa la export vom putea încep să creştem şi preţurile, pentru că preţul în viu la ovine este de până în 7 lei/kg, or, din zona Sibiului, calculele economiştilor mi-au spus că trebuie să fie minimum 10 lei/kg în viu pentru a fi eficienţi. Vânzând la un Aspecte preţ mai mic, noi facem practic export de valută. Îmi doresc foarte mult să reuşim să promovăm substanţial produsele noastre la export. Important este să promovăm şi să încurajăm producţia naţională şi consumul de produse naţionale“, a susţinut dl Achim Irimescu. România are un potenţial de export de ovine de 4,5 milioane capete/an, deziderat ce va fi urmărit de oficialul român în cadrul vizitelor în România perfectate în lunile mai, respectiv iunie, cu miniştrii agriculturii din Arabia Saudită şi Kuweit, de asemenea ţări mari consumatoare de carne de ovină. Potrivit ministrului Agriculturii, România are un consum scăzut de carne de ovine, de 2,5 kg/an, spre deosebire de Islanda, unde consumul anual este de 22 kg/cap de locuitor. „În cadrul Consiliului de Miniştri mi s-a părut ciudată discuţia de a aduce carne de ovine din Noua Zeelandă, când România ar putea să producă şi să compenseze din deficitul european de carne de ovine.“

România este „victimă“ colaterală ca urmare a embargoului rusesc

În intervenţia sa, ministrul a prezentat şi celelalte concluzii ale Reuniunii Consiliului Uniunii Europene (Agricultură şi Pescuit) din 11 aprilie a.c. „Cele mai lungi discuţii au fost pe marginea situaţiei din piaţa produselor agroalimentare, cu accent în mod deosebit pe piaţa laptelui şi a cărnii, în special de porc. Sectoare care se confruntă cu o criză foarte gravă. România este într-o situaţie extrem de gravă şi căutăm soluţii. Am avut o întâlnire bilaterală cu ministrul Agriculturii din Franţa şi am discutat despre poziţia noastră comună în privinţa sectorului cărnii de porc. Franţa i-a întotdeauna în calcul şi micii producători şi să nu uităm că România are o situaţie specială, cu producători mari, pe care eu îi încurajez pentru că reuşesc să aprovizioneze piaţa, dar şi cu producători micii care au un rol social extrem de mare şi au produse de foarte bună calitate. Noi nu putem uita, ca Guvern, niciuna din cele două componente. Am discutat cu ministrul francez despre soluţiile pe care noi să le solicităm comisarului Hogan, dar sunt şi alţi ministrii care solicită, pentru că discutăm despre o criză de cauze externe, şi anume embargoul impus de Federaţia Rusă. Sunt semnale încurajatoare ca până la sfârşitul anului Federaţia Rusă să retragă embargoul cel puţin la carnea şi produsele din carne de porc. Dacă nu găsim soluţii care să vizeze direct producătorul, am solicitat în cadrul Consiliului ca măcar produsele din celelalte state membre să nu mai ajungă în România. Noi nu am fost exportator direct pe piaţa Federaţiei Ruse şi noi suntem victime colaterale, pentru că acele produse care nu au mai ajuns pe piaţa rusă au ajuns la noi, la preţuri reduse. România a fost asaltată de merele din Polonia. Noi nu putem să le oprim pentru că există o piaţă unică europeană, dar ne dorim să nu mai ajungă pe piaţa din România şi să pună în dificultate producătorii autohtoni. Reducerea de 18% la producţia de lapte din ultimele luni denotă că micii producători nu mai ajung la procesare. Este exact ce nimeni nu-şi doreşte la nivel european. Din păcate soluţiile propuse în Consiliu nu sunt menite să aducă speranţe foarte mari. S-a vehiculat propunerea de reducere voluntară a producţiei care pe noi nu ne avantajează pentru că şi aşa producţia s-a redus în sectorul laptelui şi în cel al cărnii de porc. Am solicitat ca România să nu fie vizată de o astfel de măsură, mai ales că despăgubirile pentru fermieri ar trebui să vină de la buget, or, la o criză europeană, ar trebui fonduri europene. Un alt punct important pe ordinea de zi a fost redeschiderea negocierilor cu ţările membre Mercosur.“ O altă concluzie a Reuniunii a vizat situaţia importurilor, temă ridicată de Germania, ca urmare a creşterii fraudei alimentare cu produse contrafăcute sau neconforme, fenomen înregistrat mai ales la importurile extracomunitare. În acest sens, ministrul a reiterat necesitatea controalelor efectuate de către autorităţi, astfel încât securitatea şi sănătatea alimentară să fie respectate la maximum, iar consumatorii să fie protejaţi. Cu privire la reprezentarea intereselor producătorilor români la Bruxelles, oficialul a declarat că va aloca de la buget suma necesară cotizării asociaţiilor de profil la organizaţiile europene profesionale. „Este foarte important pentru că la Bruxelles nici un act legislativ nu se adoptă fără consultanţa riguroasă a producătorilor europeni, cum sunt cei din COPA-COGECA sau ELO - organizaţii la care au aderat şi agricultorii români.“

Observator al preţului

În cadrul evenimentului, reprezentanţii industriei cărnii au solicitat reducerea taxelor de raft impuse de retaileri producătorilor români şi perceperea unei taxe unitare de către marile lanţuri de magazine. „Este important să avem o imagine clară a modului în care se formează preţul. La nivel european s-a stabilit un observator al preţului, în primă instanţă pe sectorul laptelui, iar acum s-a extins şi pe sectorul cărnii de porc. Scopul celor două observatoare este să monitorizeze preţurile şi să ofere o imagine mai clară asupra modului în care acesta se formează. Un exemplu concret în acest sens este acela când în Belgia, la criza puternică a laptelui din 2008-2009, preţul la producători s-a redus cu 44%, iar la consumator cu doar 11%. De aceea a fost nevoie să se vadă pe întreg lanţul alimentar cum s-a format preţul“, a afirmat ministrul Irimescu. O solicitare venită din partea dlui Sorin Mierlea, preşedinte ANPCPPSR, a fost aceea de a se lansa în România un Observator al preţului pe segmentul produselor preparatelor din carne, cu sprijinul Ministerului Agriculturii, al asociaţiilor profesionale şi patronale. Ministrul Agriculturii a salutat această propunere, care poate să ajute atât producătorul, cât şi consumatorul. În cadrul dezbaterilor, reprezentanţii federaţiilor şi-au manifestat susţinerea faţă de proiectele şi măsurile vizate de ministrul Achim Irimescu pentru susţinerea şi dezvoltarea producătorilor şi procesatorilor autohtoni, iar deputatul Nini Săpunaru, preşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor, a declarat că între comisia pe care o conduce şi ministrul Agriculturii există o colaborare foarte bună, arătându-se încrezător cu privire la soluţionarea tuturor problemelor existente în acest moment.

Ana IONIȚĂ
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE