La invitația domnului Sorin Aioanei, territorial manager BEDNAR România, am avut oportunitatea de a vizita fabrica BEDNAR, unul dintre cei mai importanți producători europeni de utilaje agricole. Situată în localitatea Rychnov nad Kneznou, Cehia, această unitate de producție impresionează prin tehnologia de vârf utilizată, procesele de fabricație automatizate și viziunea orientată spre inovație și sustenabilitate.
Am fost primiți de Jan Bednar, directorul de vânzări al companiei BEDNAR, care ne-a oferit un tur detaliat al fabricii și ne-a prezentat cele mai recente inovații tehnologice integrate în echipamentele BEDNAR. Această vizită ne-a oferit o imagine clară asupra direcției în care se îndreaptă industria utilajelor agricole și a soluțiilor pe care BEDNAR le propune fermierilor din întreaga lume. Fabrica este un exemplu de eficiență și automatizare, combinând experiența îndelungată în domeniul construcției de utilaje agricole cu cele mai noi tehnologii disponibile.
O caracteristică definitorie a fabricii BEDNAR este accentul pus pe testarea riguroasă a fiecărui utilaj înainte de livrare. Această abordare garantează că fiecare echipament respectă cele mai înalte standarde de performanță și fiabilitate, oferind fermierilor siguranța că investițiile lor sunt protejate pe termen lung.
Sustenabilitate și protejarea resurselor naturale
În cadrul vizitei, Jan Bednar ne-a prezentat și angajamentul companiei pentru dezvoltarea unor tehnologii agricole sustenabile. BEDNAR investește constant în soluții care reduc impactul asupra mediului și contribuie la menținerea fertilității solului. Printre inovațiile implementate de companie se numără: reducerea compactării solului prin dezvoltarea unor utilaje care minimizează deteriorarea structurii, optimizarea aplicării îngrășămintelor pentru reducerea pierderilor și eficientizarea utilizării resurselor și reducerea consumului de combustibil, prin utilizarea unor tehnologii eficiente.
Portofoliul BEDNAR – Inovație și eficiență în agricultura modernă
BEDNAR este un nume de referință în industria utilajelor agricole, oferind fermierilor soluții inovatoare pentru semănat, fertilizat, prelucrarea solului, managementul resturilor vegetale și cultivatoare. Cu un portofoliu diversificat, BEDNAR răspunde nevoilor agriculturii moderne, oferind echipamente performante și fiabile pentru optimizarea lucrărilor agricole.
În acest an, compania aduce noutăți importante în gama sa de utilaje, consolidându-și poziția în dezvoltarea tehnologiilor agricole.
1. Semănători – Performanță și precizie pentru culturi sănătoase
BEDNAR oferă o gamă variată de semănători, adaptate diferitelor tipuri de sol și cerințe agronomice. Printre cele mai populare modele se numără:
• DIRECTO (6-8 metri) – O semănătoare robustă și eficientă, destinată fermierilor care doresc o însămânțare rapidă și uniformă. DIRECTO NO este o semănătoare pentru semănat direct cu fertilizare suplimentară sau pentru însămânțarea mai multor tipuri de culturi într-o singură trecere. Tehnologia semănatului direct diferă complet de metodele obișnuite de înființare a culturilor.
Semănatul direct nu garantează producții mai mari, dar vă poate ajuta să combateți eroziunea și degradarea solului. Prin reducerea considerabilă a numărului de treceri se reduce întărirea solului și se evită perturbarea capilarității solului.
Stratul de sol garantează evaporarea minimă a umidității. Sistemul radicular contribuie la refacerea structurii solului.
• MATADOR – O soluție modernă pentru semănatul direct, care combină prelucrarea solului în benzi cu însămânțarea de precizie, reducând consumul de combustibil și menținând umiditatea solului. MATADOR MO este o combinație perfectă de semănătoare care gestionează cultivarea în profunzime a solului și însămânțarea într-o singură trecere. Avantajul acestei proceduri constă în afânarea solului în benzile viitoarelor rădăcini ale culturii și plasarea precisă a îngrășămintelor.
Tehnologia în bandă oferă beneficii agronomice interesante, constând în păstrarea umidității, protecție anti-eroziune sau reducerea numărului de treceri pe teren.
• OMEGA – Cea mai vândută semănătoare BEDNAR, apreciată pentru capacitatea sa de a pregăti terenul și de a semăna într-un singur pas, economisind timp și resurse. Semănătoarea pneumatică este un utilaj universal pentru înființarea culturilor atât în tehnologiile convenționale, cât și în cele de minimizare, dar poate fi utilă și pentru semănat direct în mulci sau supraînsămânțare de iarbă. OMEGA are o construcție extrem de ușoară, o secție de lucru cu discuri și o gamă largă de echipamente opționale, inclusiv diverse opțiuni de distanță între rânduri.
Dispunerea organelor active asigură o pregătire fără egal a solului înainte de însămânțare, în combinație cu plasarea precisă a semințelor.
• EFECTA – Un model avansat, proiectat pentru fermele mari, care necesită productivitate ridicată și fiabilitate maximă. Semănătoarea EFECTA CE are o lățime de lucru de 12 metri.
În categoria sa, este o semănătoare extrem de versatil, echipată cu buncăr presurizat cu două compartimente cu o capacitate de 6.000 de litri. Poate fi echipată cu patru tipuri de echipamente frontale instalate în fața brăzdarelor de semănat.
Lățimea mare de lucru, în combinație cu viteza de lucru ridicată, garantează obținerea unor producții zilnice ridicate.
Noutățile anului 2025 sunt
– semănătoarea DIRECTO de 12 metri.
Unul dintre cele mai așteptate lansări ale anului este versiunea extinsă a semănătoarei DIRECTO, cu 12 metri lățime de lucru și un rezervor de 6000 litri, dotată cu 4 distribuitoare pentru o aplicare eficientă a semințelor și îngrășămintelor.
– Lansarea unei semănători de precizie pentru plante prășitoare.
BEDNAR pregătește lansarea în cadrul târgului Agritechnica de la Hanovra, a unei semănători de precizie pentru culturi prășitoare, cel mai probabil disponibilă în variante de 8-12 rânduri. Această inovație, care încă nu are un nume oficial, va aduce o nouă dimensiune tehnologică în semănatul plantelor precum porumbul, floarea-soarelui sau sfecla de zahăr.
2. Prelucrarea solului – Echipamente versatile pentru orice tip de teren
BEDNAR dezvoltă o gamă variată de grape cu discuri, capabile să lucreze eficient solul și să optimizeze pregătirea patului germinativ. Metoda de cultivare a solului fără arat provine din SUA și Australia, iar de acolo s-a răspândit și în Europa. Sistemele fără arat nu folosesc pluguri, ci diferite utilaje, cum ar fi cultivatoare cu discuri, cultivatoare de adâncime, combinatoare sau scarificatoare.
Metoda s-a dezvoltat mai ales datorită efortului de a reduce la minim costurile și timpul necesar pentru prelucrarea solului pentru o anumită cultură.
Schimbările climatice au dus treptat la situația în care nu pregătirea solului pentru semănat utilizând tehnologia standard a plugului nu mai era posibilă. Principalele beneficii ale cultivării fără arat sunt reducerea costurilor combustibilului, economii de timp și forță de muncă, împreună cu un risc redus de eroziune și creșterea capacității solului de a menține umiditatea.
• SWIFTERDISC – Disponibil în toate versiunile purtate și tractate, aceste modele sunt ideale pentru lucrări rapide și eficiente. Datorită designului robust, pot fi utilizate în diferite condiții de sol, asigurând o prelucrare uniformă.
SWIFTERDISC XO_F este o linie de grape cu discuri universale cu discuri scurte, disponibile cu o lățime de lucru de la 4 la 7,5 metri. Această grapă cu discuri a fost prima pe piață cu ax integrat, montat în fața tăvălugilor posteriori. Construcția asigură o distribuție uniformă a greutății și deci o stabilitate ridicată a utilajului și o viteză de lucru ridicată, esențiale pentru funcționarea corespunzătoare a unei grape cu discuri.
3. Cultivatoare – Soluții inovatoare pentru o agricultură durabilă
Cultivatoarele cu dălți sau cultivatoarele cu discuri grele cu adâncime maximă de lucru sunt folosite cel mai des pentru cultivarea de bază a solului în sisteme fără arat. Cultivarea de bază a solului se efectuează de obicei până la o adâncime de 25 cm, fiind urmată de însămânțarea culturilor. La fel ca în orice altă metodă de cultivare a solului, este important să se acorde atenție respectării adâncimii de lucru stabilite, cantității de reziduuri de cultură pe suprafața solului, și chiar nivelării suprafeței.
Cultivatoarele FENIX sau VERSATILL VO_PROFI, fiind foarte universale, incluzând cultivarea superficială a solului, oferă un efect de amestecare excelent, important chiar și pentru amestecarea solului prelucrat cu reziduuri de cultură. Cultivatoarele cu dinți sunt cele mai potrivite pentru prelucrarea solurilor mai ușoare și medii spre grele, unde pot să lucreze la un nivel optim de adâncime, menținând în același timp viteza de lucru setată, astfel încât să se obțină un efect de amestecare ridicat.
• FENIX și VERSATIL – Două dintre cele mai apreciate modele de cultivatoare totale, concepute pentru a lucra eficient solul și a îmbunătăți structura acestuia.
Cultivatoarele de adâncime FENIX sunt uneltele potrivite pentru cultivarea profundă a solului până la 35 de centimetri. Configurația optimă a dinților asigură o subtăiere excelentă a profilului solului și amestecarea reziduurilor de cultură cu solul. Afânarea profundă oferă solului structura adecvată, cu proprietățile unui strat granular care este capabil să absoarbă precipitațiile și să ofere apă rădăcinilor în sezonul uscat.
Astăzi, fermierii doresc să aibă utilaje universale pentru prelucrarea solului, care să ofere o gamă largă de utilizări pe tot parcursul anului. VERSATILL VO_PROFI este un cultivator extrem de universal, conceput pentru prelucrarea superficială a solului după recoltare sau pentru pregătirea patului germinativ. Gama largă de tipuri de dălți și săgeți, montate pe șase rânduri, care permite să adaptați utilajul la condițiile dvs., asigurând o productivitate perfectă, chiar și atunci când lucrați pe soluri umede sau pe terenuri cu cantități mari de reziduuri de cultură. VERSATILL VO_PROFI este disponibil în două lățimi de lucru, adică 6 și 7,5 metri.
• STRIP MASTER – Cultivator în benzi, care permite prelucrarea minimă a solului, menținând structura naturală a acestuia și reducând riscul de eroziune. Cultivatorul STRIP-MASTER EN este proiectat pentru prelucrarea în benzi a solului, iar această tehnologie este adecvată în special pentru înființarea culturilor în rânduri depărtate. Cultivatorul STRIP-MASTER EN prelucrează solul în benzi de 80 cm, 75 cm, 70 cm, 50 cm și 45 cm la o adâncime de până la 35 cm. Utilajul are un cadru universal care permite setarea spațiului necesar pentru pregătirea benzilor pentru o anumită cultură. Oferă beneficii agronomice interesante!
Avantajele prelucrării în benzi a solului sunt încălzirea mai rapidă a benzilor de sol prelucrate, aerarea acestora, reducerea eroziunii, o absorbție mai bună a apei în comparație cu însămânțarea directă sau aplicarea țintită a îngrășămintelor minerale sau organice în benzi.
• Tăvălugii de tăiere – Soluții eficiente pentru tasarea și consolidarea solului după semănat, favorizând o răsărire uniformă a plantelor.
Tăvălugii de tăiere reprezintă un instrument foarte eficient pentru lichidarea mecanică a reziduurilor de recoltare și a culturilor intermediare. Consumul mic de energie și performanțele ridicate ale acestora reprezintă un beneficiu important pentru agricultorii care, de exemplu, își desfășoară activitatea în sisteme de agricultură regenerativă sau se ocupă cu culturi intermediare.
4. Combinatoare și scarificatoare – Performanță și fiabilitate
BEDNAR produce și o gamă extinsă de combinatoare și scarificatoare, ideale pentru fermierii care doresc o prelucrare profundă și eficientă a solului. Aceste echipamente sunt esențiale pentru refacerea structurii solului și pentru asigurarea unui mediu optim de dezvoltare a culturilor.
5. Tocătoare de resturi vegetale – Eficiență maximă în gestionarea terenului
Gestionarea resturilor vegetale este esențială pentru menținerea fertilității solului și prevenirea bolilor. BEDNAR oferă două soluții performante:
• Tocătoare cu tăvălugi – Echipamente robuste, care asigură mărunțirea eficientă a resturilor vegetale, proiectate pentru nivelarea uniformă a profilului solului, fărâmițarea bulgărilor și compactarea solului.
• Tocătoare cu rotative – Ideale pentru suprafețe mari, permit un proces rapid de descompunere a resturilor vegetale, contribuind la regenerarea solului. Toate tocătoarele rotative BEDNAR au o structură extrem de robustă, cu un finisaj galvanizat la cald. Astfel, tocătoarele rotative sunt foarte rezistente la zeama agresivă rezultată din plante și la condițiile meteorologice. Întreținerea ușoară este asigurată prin lubrifierea directă a tuturor articulațiilor cardanice, cutiile de viteze sunt protejate cu ambreiaj cu fricțiune, iar partea inferioară a tocătorii este blindată, crescând rezistența la perforare a utilajului. Dispozitivul pentru curățarea continuă a suprafeței utilajului este montat central pe utilaj, pentru a asigura cel mai bun efect posibil și, de asemenea, caracterul compact în timpul transportului.
BEDNAR – Un portofoliu complet pentru agricultura modernă
Portofoliul BEDNAR este conceput pentru a răspunde nevoilor fermierilor din întreaga lume, oferind echipamente performante, durabile și adaptate cerințelor agriculturii moderne.
De la semănători și cultivatoare, la grape cu discuri și tocătoare, fiecare utilaj BEDNAR este proiectat pentru a îmbunătăți productivitatea fermelor și a reduce impactul asupra mediului.
Vizita la fabrica BEDNAR a fost o experiență extrem de valoroasă, care ne-a oferit o imagine detaliată asupra inovației și tehnologiei utilizate în producția de utilaje agricole. Pentru fermierii care caută utilaje fiabile, eficiente și adaptate cerințelor agriculturii moderne, BEDNAR reprezintă o alegere excelentă. Investițiile continue în cercetare și dezvoltare fac din această companie un partener strategic pentru orice fermier preocupat de productivitate și sustenabilitate.
Dacă ai ocazia să vizitezi fabrica BEDNAR, nu ezita să o faci – vei descoperi un exemplu perfect de inovație în industria utilajelor agricole și vei înțelege mai bine cum tehnologia poate revoluționa agricultura viitorului.
În edițiile următoare ale revistei AGRIMEDIA, vom reveni în detaliu cu specificațiile tehnice ale utilajelor prezentate, evidențiind performanța și inovațiile care le definesc.
Simona MUNTEANU




















