
Combustibilul sustenabil pentru aviație (SAF), obținut din ulei de floarea-soarelui în cultură intermediară, poate reprezenta pentru fermieri o oportunitate de piață, în contextul în care Uniunea Europeană și-a trasat ținte climatice ambițioase privind reducerea emisiilor de CO și îmbunătățirea eficienței energetice.
Din 2025, companiile aeriene care decolează de pe aeroporturile din UE sunt obligate ca minimum 2% din combustibilul utilizat să fie SAF, urmând ca această cotă să ajungă la 70% în 2050. Fermierii pot juca un rol important în ambițiile de decarbonizare ale UE.
La începutul acestui an, compania americană a încheiat un parteneriat cu gigantul energetic bp, în vederea creării unei societăți mixte, de tip 50:50, denumită Etlas™, care va opera în domeniul biocombustibililor.
Aportul Corteva Agriscience constă în oferirea de genetică superioară și adaptată acestei piețe, precum și în furnizarea de suport agronomic avansat, iar bp preia infrastructura de transport, procesare și integrarea pe lanțul de distribuție a combustibililor alternativi, facilitând rafinarea uleiului brut în SAF.

Subiectul a fost abordat în cadrul ediției din acest an a Clubului de Presă (Media Club) organizat de Corteva Agriscience, la jumătatea lunii septembrie, moderat de Cristina Cionga, director executiv adjunct al Forumului APPR, unde s-a evidențiat oportunitatea pe care fermierii români o pot avea pe piața europeană a combustibilului sustenabil pentru aviație. Evenimentul și-a propus să exploreze modul în care fermierii cultivatori de culturi intermediare pot contribui la crearea unui lanț valoric mai sustenabil al biocombustibililor.
Etienne Bouquet, Lider Regional de portofoliu al Corteva Europe, a afirmat: „Cea mai rapidă și eficientă cale de a obține kerosen verde este prin utilizarea uleiurilor vegetale. Ce ne lipsește în acest moment este legislația.
ReFuelEU Aviation a creat o cerere pe termen lung pentru combustibilul sustenabil pentru aviație. Ceea ce determină dacă o cultură cultivată într-o fermă europeană poate contribui la această cerere este reglementarea, în special Directiva privind Energia Regenerabilă (RED III) și Anexa IX, care enumeră materiile prime eligibile pentru biocombustibili avansați.

Culturile intermediare semănate între două recolte principale pe terenuri agricole existente sunt deja recunoscute în această anexă, însă definiția tehnică și regulile de certificare trebuie să reflecte mai bine practicile agricole reale. Dacă eligibilitatea este definită prea restrictiv, fermierii își pierd flexibilitatea de a alege hibrizi cu ciclu scurt de creștere adaptați climatului și rotației culturilor.
Rolul Corteva este să ofere acești hibrizi, astfel încât o recoltă suplimentară de plante oleaginoase să devină o sursă stabilă de venit pentru fermă și o materie primă fiabilă pentru SAF.”
Etlas, societatea mixtă creată de Corteva și bp intenționează să înceapă livrările inițiale în 2027 și își propune să ajungă la un milion de tone de materie primă oleaginoasă anual până la mijlocul anilor 2030, echivalentul a aproximativ 800.000 de tone de biocombustibil.
„Etlas a fost creată pentru a conecta agricultura cu energia viitorului, pentru a crea un lanț valoric sustenabil și viabil, care să furnizeze materie primă pentru obținerea combustibilului sustenabil pentru aviație (SAF) și a motorinei regenerabile (RD).

Noul lanț valoric începe cu fermierul și continuă prin agregatori, procesatori și parteneri din sectorul energetic. Combinând tehnologia semințelor Corteva cu capacitățile bp de rafinare și logistică, Etlas construiește o sursă trasabilă și scalabilă de materii prime agricole.
România dispune deja de baza agricolă necesară pentru această piață.
În 2025, a ocupat primul loc în Uniunea Europeană atât la suprafața cultivată cu floarea-soarelui, cât și la producția de floarea-soarelui, iar strategia sa energetică stabilește o pondere de 3,5% pentru biocombustibilii avansați până în 2030.
Potențialul există dacă fermierii au acces la semințele potrivite, la tehnologie agronomică și la o piață sigură de desfacere.
Unii fermieri români cultivă deja floarea-soarelui ca a doua cultură, iar mulți alții ar trebui să analizeze această oportunitate.
Rolul nostru este să coordonăm întregul lanț, astfel încât fermierii, procesatorii și partenerii energetici să beneficieze de o sursă trasabilă de aprovizionare”, a susținut Ignacio Conti, CEO Etlas.
La discuții au participat Cezar Gheorghe, expert-analist în comerțul cu cereale și fondator al AGRIColumn, care a subliniat potențialul pe care îl poate avea România pe piața biocombustibililor, iar Costin Telehuz, fermier, membru al Forumului APPR și președinte al ACCPT Ialomița, a afirmat că succesul florii-soarelui în cultura a doua depinde de momentul și eficiența valorificării pe piață.
În plus, agricultorul a atras atenția asupra faptului că floarea-soarelui poate fi cultivată succesiv după orz sau grâu dacă se folosesc hibrizi timpurii care să nu întârzie viitoarea cultură principală.
În opinia sa, cultura de floarea-soarelui intermediară este rentabilă, deoarece prima recoltă acoperă majoritatea costurilor fixe, aducând profit suplimentar net.
În opinia reprezentanților industriei prezenți la dezbatere, floarea-soarelui în cultura a doua, fiind înființată după recoltarea cerealelor de toamnă, pune în valoare terenul agricol care altfel ar rămâne neutilizat până la înființarea altei culturi principale, ar menține solul acoperit și astfel protejat de factorii climatici, contribuind la creșterea veniturilor pentru fermieri.

Evenimentul a cuprins și vizita a două ferme din județul Giurgiu, respectiv Cris Deltrans și Totagro, unde este cultivată floarea-soarelui în cultură intermediară, în sistem irigat, iar producții estimate sunt cuprinse între 2,5 și 4 t/ha.
Hibrizii observați în câmp au fost P63LE166 și P64HE244, cultivați în tehnologie Express.
Câmpurile vizitate a demonstrat faptul că culturile intermediare pot fi integrate în sistemele agricole comerciale, că pot completa producția alimentară, fără a concura cu aceasta.
Corteva Agriscience testează hibrizi de floarea-soarelui destinați culturii a doua în mai multe locații din România și Europa, urmărind identificarea celor mai potrivite tehnologii pentru obținerea unor producții bune.
Andrei Ciocoiu, Category Marketing Manager Seeds Corteva Agriscience România & Moldova, a prezentat principalele verigi tehnologice care pot contribui la reușita acestei culturi.
„În România avem cinci locații de testare a hibrizilor de floarea-soarelui în cultura a doua, iar în Europa avem peste 25. Testăm atât hibrizi linoleici, cât și high-oleici, epoca optimă de semănat, cea mai potrivită densitate, cel mai bun plan de fertilizare etc., pentru a le oferi fermierilor rețeta necesară pentru obținerea celor mai bune producții.”
Pentru reușita culturii, specialistul a făcut câteva recomandări: „Este important să înființăm cultura în sistem irigat cât mai devreme posibil după recoltarea cerealelor de toamnă.
Cine are forța tehnică necesară poate să facă această lucrare în aceeași zi cu recoltatul pentru că este esențial să semănăm cât mai devreme în luna iunie.
Din calculele cercetătorilor Corteva, o zi de vegetație din iunie este echivalentă cu 2 zile din septembrie. De aceea, perioada optimă de semănat este cuprinsă între 15 și 20 iunie.
Irigarea culturii pentru o răsărire uniformă, cu o normă minimă de 25 litri/mp, contribuie la controlul perioadei de vegetație.
De asemenea, sunt necesari hibrizi cu perioadă mai scurtă de vegetație și înflorire mai rapidă.
De exemplu, P63LE166 înflorește cu cca 5 zile mai devreme decât hibrizii din genetica convențională, iar Corteva Agriscience lucrează în continuare la extinderea portofoliului de hibrizi din grupa timpurie de maturitate”, a susținut specialistul Corteva Agriscience.
Creșterea cererii de combustibil sustenabil pentru aviație în Europa oferă fermierilor români oportunități economice noi prin cultivarea plantelor intermediare.
Potrivit companiei Corteva Agriscience, prin inovație în domeniul semințelor, expertiză agronomică și colaborare de-a lungul întregului lanț valoric, agricultura poate juca un rol important în atingerea obiectivelor de sustenabilitate și în consolidarea viabilității economice a fermelor.

















