Lector univ. dr. Cristina Mihăescu, Universitatea din Pitești ALTERNARIA DIANTHI Stev. et Hall.
– alternarioza sau pătarea neagră a garoafelor (ordinul Hyphales, familia Dematiaceae) Boala este cunoscută în America și în Europa. În România, boala a fost observată pentru prima dată în anul 1952, în serele de la Grozăvești, din București, pe Dianthus caryophyllus.
Simptome
Alternarioza garoafelor se manifestă pe frunze, pe tulpini și pe bracteele caliciului.
Pe organele atacate apar pete circulare sau ovale, care cu timpul se măresc, se alungesc, ajungând la 12-15 m, de culoare albă-cenușie. Mai târziu, petele capătă o culoare negricioasă, din cauza apariției fructificațiilor ciupercii. În dreptul petelor, țesuturile se usucă și adesea pe tulpini prezintă crăpături longitudinale, care apar ca niște leziuni. Porțiunea de tulpină de deasupra leziunilor se veștejește și se usucă, iar tulpina se rupe ușor la nivelul acestor leziuni. În unele cazuri, și în special la lăstarii tineri, țesuturile nealterate continuă să crească, din care cauză acești lăstari sunt curbați. Cel mai frecvent, petele apar la baza frunzelor, în dreptul nodurilor. Bobocii plantelor bolnave nu se mai deschid sau, dacă înfloresc, florile sunt decolorate.
Agentul patogen
Ciuperca face parte din ordinul Hyphales, familia Dematiaceae.
Conidioforii se formează în tufe, sunt scurți și groși și au culoare brun-întunecată. Conidiile sunt dispuse în lanțuri, sunt piriforme, scurt pedicelate, multicelulare, septate prin pereți transversali și longitudinali, au culoare brună și măsoară 60-80 x 13-24 μm.
Temperatura optimă pentru germinarea conidiilor este cuprinsă între 18 și 27°C.
Alternarioza garoafelor este favorizată de excesul de umiditate.
Recomandări
Pentru a preveni apariția bolii și a limita extinderea acesteia se recomandă respectarea cerințelor ecologice ale gazdelor, precum și evitarea excesului de apă. Pentru combaterea chimică se execută tratamente cu fungicide sistemice.
FUSARIUM DIANTHI Prill. et Delacr. – fusarioza garoafelor (ordinul Hyphales, Familia Tuberculariaceae) În România, boala se constată adesea la garoafele cultivate în sere, precum și la cele din grădini.
Simptome
Fusarioza garoafelor se manifestă prin îngălbenirea și ofilirea frunzelor, care-și pierd turgescența, atârnă pe tulpini și nu mai au aspectul neted și cerat caracteristic. Cu timpul, frunzele ofilite se usucă, cad și putrezesc.
Pe tulpini, boala este localizată în regiunea coletelui, unde apare un putregai umed, din care cauză acestea se rup ușor. Dacă este secționată o tulpină cu un astfel de putregai, se constată o brunificare a vaselor conducătoare.
La suprafața țesuturilor intrate în putrefacție apare o pâslă pufoasă, de culoare albă sau roz, constituită din miceliul și conidiile ciupercii.
Plantele bolnave devin pipernicite, au o ramificație abundentă a lăstarilor și nu mai înfloresc.
Agentul patogen
Ciuperca face parte din ordinul Hyphales, familia Tuberculariaceae.
Miceliul ciupercii pătrunde în plante prin rănile provocate de insecte sau cele produse în timpul lucrărilor de întreținere și se localizează în vase, pe care le obturează, provocând astfel o traheomicoză. Miceliul este format din hife hialine, septate și ramificate.
Când ciuperca fructifică, se formează mici aglomerări de miceliu, ca niște pernițe, constituind sporodohii, pe care apar conidiile. Acestea sunt de două feluri: macroconidii și microconidii.
Macroconidiile sunt fusiforme, curbate, ascuțite la capete, cu 3-5 pereți transversali, hialine. Microconidiile sunt puțin abundente, au formă ovoidă sau reniformă și sunt de regulă unicelulare, mai rar bicelulare, hialine. Ca organe de rezistență, ciuperca prezintă clamidospori, care se formează fie terminal, fie intercalar pe miceliu. Aceștia sunt globuloși, la început hialini, apoi bruni, cu pereți groși. Germinează după o perioadă de repaus de aproximativ 50 de zile. Ciuperca rezistă în timpul iernii sub formă de clamidospori și de miceliu de rezistență, în sol sau pe resturile de plante bolnave. Boala este favorizată de umiditatea în exces, de temperatura prea ridicată și de rănile produse pe plante în timpul îngrijirii lor.
Combatere
Pentru combaterea bolii se recomandă: înlăturarea plantelor bolnave și distrugerea lor prin ardere, folosirea butașilor numai de la plantele-mamă sănătoase, asigurarea unei umidități și temperaturi corespunzătoare, rotația culturilor, dezinfectarea solului, precum și aplicarea de tratamente cu fungicide sistemice și de contact.
Nicoleta Burtan
