REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Când cresc provocările cu agenții de dăunare, combaterea integrată este cea mai eficientă

1/5/2026

0 Comments

 
Picture
​Alice și Marian Spiridon au în Fierbinții de Jos, Ialomița o fermă legumicolă de 12.000 mp și conduc o cooperativă. Legumele sunt obținute atât în câmp deschis cât și în spațiu protejat, iar situațiile în care controlul bolilor, dar mai ales al dăunătorilor este din ce în ce mai complicat sunt tot mai multe. Faptul că a crescut rezistența acestora la tratamentele actuale, că multe substanțe ies de pe piață îi forțează pe legumicultori să caute mereu soluții, mai ales că marfa lor merge doar către retail. 
​Asolamente și pauză în culturi
Ferma nu este certificată ecologic, dar faptul că de aproape 15 ani livrează doar către marile magazine este deja o confirmare a calității legumelor obținute.
Alice Spiridon spune că dacă nu ar avea un management al culturilor foarte bun, cu o gândire pe cel puțin un an în avans, nu ar reuși să obțină calitatea de care are nevoie. Asolamentul este una dintre primele tehnici, însă practica din câmp nu se potrivește mereu cu teoria din cărți, mai ales dacă suprafața de cultură nu îți permite să faci rotațiile. De aceea, o altă variantă este pauza dintre culturi, înlocuirea cu altele mai puțin predispuse de a fi atacate – soluție pe care au ales-o de exemplu pentru a scădea atacurile de Tuta absoluta la tomate.
”Trebuie să reducem impactul dăunătorilor cât mai mult. Este o realitate cu care ne confruntăm deja de câțiva ani. Dacă în anul anterior am reușit totuși să o ținem sub control, poate mai revenim în toamnă pe aceeași suprafață. Dacă nu, atunci facem un an întreg pauză. Ne interesează totuși profitabilitatea, nu doar să facem producție”, explică Alice Spiridon.
Se acordă atenție deosebită igienei din cultură pe tot parcursul perioadei de vegetație, până la recoltat, mai ales că multe dintre lucrări sunt executate manual. La toate aceste lucrări agrotehnice se adaugă folosirea capcanelor cu feromoni, combaterea biologică cu prădători etc, ceea ce duce la o folosire mai atentă a substanțelor chimice de combatere, fără de care nu poate proteja eficient culturile.
”Pentru că altfel nu poți să obții producții rentabile, să te susții. Nu este sustenabil, nu poți să investești, nu poți să crești, nu poți să te modernizezi.
Avem mult mai multe instrumente pe care le folosim, astfel încât să putem să facem față, doar că le folosim într-un mod foarte responsabil, urmărind plantele”, mai spune legumicultorul din Ialomița.
Pentru că este foarte important să acționezi cu ”responsabilitate și știință, adică să cunoști ceea ce aplici, ce efect are în cultura ta, astfel încât să poți să ai rezultatul pe care îl dorești”.
Picture
​Da, direct în retail
Încă de la începutul afacerii cu producția de legume, marfa a fost vândută direct către magazine.
De ce? Pentru că a fost oportunitatea din acea perioadă și au profitat din plin de ea. Au fost printre primii producători români care au livrat în programul ”De-ale noastre”, de la Metro. Apoi s-au îndreptat către lanțul de magazine Mega Image, și de peste opt ani sunt parteneri Carrefour, prin intermediul cooperativei.
Intrarea și menținerea pe rafturile marilor magazine a fost aproape firească pentru familia de producători Spiridon.
”Dacă vrei să faci lucrurile de calitate și să dai produsele corecte pe piață, nu este greu. Asta este opinia mea și o susțin. De ce? Pentru că noi avem o foarte mare grijă ca produsele care pleacă de la noi din fermă să fie doar de cea mai bună calitate. Pentru că ne interesează să gândim pe termen lung, nu doar să vând toată marfa astăzi și să văd eu ce fac la urmă”, spune Alice, care crede în parteneriate corecte și respectarea angajamentelor.
Dacă marfa ei nu este de calitate, nici magazinul nu poate vinde mai departe, și la final pierde toată lumea, inclusiv consumatorul.
Picture
Planuri: procesare și dezvoltare în mai multe direcții
Alice Spiridon provine dintr-o familie de antreprenori (părinții au o fabrică de panificație încă din ani 90), iar soțul este un legumicultor cu experiență, dintr-o familie de producători.
Ea însăși absolventă de Horticultură, dar și cu studii economice, a gândit o dezvoltare a afacerii pe mai multe planuri. După ce au început producția de legume, au pus bazele unui magazin de produse fitosanitare, ceea ce le-a permis achiziția la prețuri mai bune a inputurilor și scăderea costurilor de producție.
În plus, ferma proprie și calitatea legumelor lor au fost un garant pentru producătorii din jur.
De anul acesta și-au propus să intre și pe piața de conserve, pentru început cu producția de bulion și suc de roșii, materia primă fiind legumele din ferma proprie, chiar și legume produse special pentru industrializare (atât soiuri autohtone, cât și de import). Momentan procesarea va fi făcută în fabrica unui alt procesator din apropiere, dar cuplul de legumicultori are în plan investiția într-o locație proprie.
Rețetele pentru conserve sunt rețete vechi, de familie, de la bunici, la care bineînțeles că se mai adaugă ideile proprii.
Alice Spiridon este și una dintre cursantele și câștigătoarele din cadrul programelor de formare organizate de Clubul Fermierilor Români cu un proiect de procesare prin liofilizare a fructelor și legumelor, iar în momentul de față coordonator al ThinkTank-ului ”Produs românesc”.
 
Roxana Drăghici
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE