un procent variabil de la an la an din suprafața totală agricolă a României este reprezentat de solurile nisipoase. Acestea apar din cauza acțiunii de modelare a vântului, care se manifestă pe teritoriul României prin coraziune în zonele înalte descoperite, dar mai ales prin spulberarea (deflația) formațiunilor fine necoezive de la suprafață (nisipuri, pulberi) și acumularea lor sub formă de câmpuri nisipoase, netede sau vălurite (cu dune).
Acumulările de nisipuri, pe suprafețe mari, se găsesc în regiunile joase de câmpie sau în unele depresiuni cu șesuri aluviale întinse. Regiunile mai importante din România sunt reprezentate de: Câmpia de Vest, Câmpia Română, Delta Dunării, litoralul Mării Negre, Depresiunea Brașov (nisipurile de la Reci) și ostrovul Moldova Veche.
Intensitatea proceselor eoliene, conform cercetărilor efectuate de Gr. Posea și colaboratori, este condiționată de viteza mai mare de 6 metri/secundă și de frecvența vânturilor, gradul de acoperire cu vegetație și umiditatea terenurilor nisipoase (adâncimea apelor freatice, precipitații etc.).
În România, acțiunea vântului, deși se manifestă pe spații extinse, are efecte numai pe teritoriile mai secetoase, unde abundă nisipurile și solurile nisipoase lipsite de o vegetație protectoare. Acestea ocupă o suprafață de circa 550.000 de hectare, ceea ce reprezintă aproximativ 2,2 din suprafața țării și 3,5 din suprafața agricolă, din care numai aproximativ 100.000 de hectare sunt nisipuri mobile și semimobile, acestea fiind supuse acțiunii eoliene.
Spulberarea nisipurilor este posibilă în toate anotimpurile, dar ea se accentuează în regiunile și sezoanele secetoase sau atunci când terenurile sunt slab protejate: primăvara – înainte de instalarea vegetației, toamna – în urma arăturilor, iarna – când zăpada este viscolită și sunt antrenate particule nisipoase sau chiar din orizontul superficial de sol.
Potențialul de deflație a fost stabilit de M. Motoc, pe baza unor indici climatici, fără a lua în considerare și alți factori limitativi, de exemplu complexul sol-vegetație.
El are valori deosebit de ridicate în estul Câmpiei Române (98), scăzând treptat în Delta Dunării (74), Câmpia Olteniei (73), litoralul Mării Negre (46) și Câmpia de Vest (33).
Un prim sezon critic, cu frecvente procese de eroziune eoliană, are loc în lunile de primăvară (50% din valoarea indicelului de deflație), iar al doilea, în lunile de toamnă, astfel încât el coincide și cu o protejare mai slabă de către vegetație a terenurilor nisipoase.
Un factor limitativ al eroziunii eoliene îl constituie umiditatea. Apa freatică, situată la mai puțin de 1-1,5 metri, umezește nisipul, dându-i o coeziune mai mare și favorizează acoperirea cu vegetație.
Tocmai aceasta face ca procesul de deflație să fie mai redus în interdune decât pe coama dunelor, unde uscarea particulelor intensifică spulberarea nisipurilor.
Efectul proceselor eoliene se remarcă prin formarea unui relief de dune sau câmpuri nisipoase mobile sau semimobile, precum și prin spulberarea, redistribuirea și resortarea nisipurilor în cadrul arealelor respective. Spulberarea solurilor nisipoase fertile duce la scăderea fondului nutritiv al acestora, la modificarea caracterelor texturale și fizico-chimice.
De asemenea, acoperirea unor soluri fertile cu nisipuri transportate de vânt produce degradarea fondului funciar. În cele ce urmează, prezentăm două dintre regiunile semnificative pentru această categorie de soluri ale României.
Nisipurile din Câmpia de Vest
sunt localizate între râurile Someș și Barcău, unde formează o fâșie continuă, lată de 15-18 kilometri, dispusă între localitățile Urziceni, în nord, și Simian, în sud, fiind practic o continuare a nisipurilor din Ungaria. Mai cunoscute sunt nisipurile de la Carei sau nisipurile de la Valea lui Mihai. Ele provin, în majoritate, din redistribuirea oeliană a formațiunilor panoniene sau din antrenarea nisipurilor din vechile albii și conuri de dejecție pleistocene. Aceste nisipuri se intind pe o suprafață de circa 31.000 de hectare, dintre care 5.000 de hectare sunt nisipuri mobile și semimobile, frecvent supuse acțiunii proceselor eoliene de spulberare și deplasare a dunelor.
Relieful acestei regiuni este format dintr-o asociere de dune principale, alungite pe direcția sud-vest – nord-est și dune secundare cu orientări diferite, ce se intersectează, uneori, ca urmare a vânturilor locale. Dunele principale se unesc în aliniamente cu lungimi de 1-15 kilometri, înălțimi de 3-15 metri, ajungând uneori până la 40 de metri, lățimi de 100-350 metri și un profil asimetric.
Dunele secundare, mai scurte, sunt mai puțin înalte, nedepășind 6 metri.
Înălțimea acestora scade către limita estică a arealului nisipos. Interdunele au lățimi care variază în limite largi, de la 300-700 metri (Sanislau, Simian) până la 1.500 metri (Valea lui Mihai, Sanislau, Ciumești). În aceste depresiuni interdunare, ca urmare a adâncimii reduse a apei freatice, se întâlnesc destul de frecvent mlaștini și bălți.
Caracteristică acestor nisipuri, din nord-vestul țării, este evidenta lor stratificație: orizonturi de nisipuri cuarțoase, mai afânate, în alternanță cu orizonturi mai subțiri de nisipuri fine, chiar argiloase (soluri îngropate) sau de nisipuri feruginoase cimentate (orstein), care frânează pătrunderea apei în adâncime. Granulometric, se constată predominarea nisipului fin față de cel grosier, atât în dune, cât și în interdune, în timp ce participarea argilei fizice crește de la dune către interdune.
Nivelul apelor freatice variază între 5 și 15 metri în zona dunelor și 1,5-5 metri în depresiunile dintre dune. Se evidențiază astfel, pentru nisipurile din Câmpia de Vest, însușiri agrotehnice superioare altor regiuni nisipoase din țară.
Nisipurile din Câmpia Română
ocupă 2/3 din suprafață totală a nisipurilor și a solurilor nisipoase din România, adică aproximativ 350.000 de hectare. Ele se găsesc în Câmpia Olteniei (nisipurile din sudul Olteniei), Câmpia Bărăganului (nisipurile din dreapta Ialomiței, Călmățuiului și Buzăului) și Câmpia Siretului Inferior (nisipurile de pe stânga Bârladului sau de la Hanu Conachi). Nisipurile din Câmpia Olteniei se localizează în două sectoare distincte: o fâșie de-a lungul Dunării, între Ostrovul Cordului și Corabia, pe o distanță de 200 de kilometri, cu lățimi de 3-30 kilometri, și o zonă situată pe stânga Jiului, ce începe de la nord de Craiova și se continuă până la Dunăre.
Ele ocupă lunca și terasele Dunării, pe o suprafață de circa 260.000 de hectare. Majoritatea acestor nisipuri provin din lunca și terasele Dunării, iar o parte din ele, cele situate pe câmpul Leu-Rotunda, ar putea fi antrenate din formațiuni levantine subadiacente. Relieful terenurilor nispoase din lungul Dunării și de pe stânga Jiului se compune din asocierea dunelor longitudinale, cu direcții vord-vest – sud-est (ca urmare a vânturilor dominante din timpul verii), cu dune mai mici, uneori de forma barcanelor, situate aproape perpendicular pe primele (datorate vânturilor din nord-est, frecvente primăvara și toamna).
În Lunca Dunării, dunele sunt, în general, nefixate și cu o mobilitate mai accentuată, ele păstrând un aspect net asimetric, dovedind astfel o vârstă mai recentă.
Cu cât ne îndepărtăm de Dunăre, respectiv pe terasele acesteia și în zona de pe stânga Jiului, dunele devin simetrice și din ce în ce mai plate către est, ele fiind, în același timp, mai vechi și mai bine fixate de vegetații (solificare avansată). Lungimea dunelor variază de la 3 la 4 kilometri, înălțimea, între 1 și 15 metri, iar lățimea depresiunilor interdunare, între 20 și 800 metri, ajungând uneori până la 1.000 de metri. Ca urmare a nivelului ridicat al apei freatice, în depresiunile dintre dunele din lungul Dunării stagnează apa, luând aspectul unor șiruri de bălți sau fâșii mlăștinoase paralele.
Pe terasele Dunării și în stânga Jiului, ele devin din ce în ce mai uscate, nivelul freatic coborând până la 5-13 metri. În ultimii 50-70 de ani, nivelul apei freatice a scăzut cu 3-4 metri, fenomenul fiind legat de împădurirea masivă cu plantații de salcâm, dar și de captarea a numeroase izvoare pentru alimentarea cu apă a municipiului Craiova.
Mobilitatea nisipurilor și deplasarea dunelor din sudul Olteniei cunoaște o puternică reactivare începând cu anul 2000, ca urmare a exploatării neraționale a pădurilor de salcâm și de stejar brumăriu și a pașunatului excesiv. Fenomenul a luat proporții după anul 1995 , iar la ora actuală s-a trecut la replantarea intensivă a dunelor, a interdunelor și a suprafețelor nisipoase cu salcâm, acesta având în aceste zone condiții excelente pentru dezvoltare.
Puternice furtuni de nisip au fost înregistrate recent, când, ca urmare a nivelării nisipurilor în scop pedoameliorativ, au fost afectate perdelele de protecție (atâtea câte au mai rămas) și unele suprafețe de păduri (nou înființate).
Combaterea degradărilor eoliene și valorificarea terenurilor nisipoase sunt acțiuni deosebite, pe care le duc împreună o seamă de specialiști din domenii diferite de cercetare. Se urmărește atât diminuarea efectelor negative provocate de vânt pe terenurile cu nisipuri mobile și semimobile, cât și redarea terenurilor nisipoase, de toate categoriile, circuitului economic al țării.
Împădurirea, înierbarea sau crearea de protecție cu specii adecvate (salcâm, plop, pin, stejar, salcie, diferite specii de graminee) dau rezultate bune, micșorând simțitor terenurile afectate de procesele eoliene. Nivelarea dunelor din nord-vestul țării și din sudul Olteniei a dat posibilitatea uniformizării reliefului și a umidității. Prin folosirea îngrășămintelor naturale și chimice și a unei agrotehnici speciale, s-au mărit suprafețele date în cultură în zonele nisipoase.
Nisipurile de dună aflate în diferite grade de solificare și cele din depresiunile interdunare sunt mult mai bine valorificate prin cultivarea de porumb, floarea-soarelui, secară, grâu, tutun, cartof etc., care asigură obținerea de recolte satisfăcătoare.
În ultimii ani, în Câmpia Olteniei, suprafețele nivelate, fertilizate diferențiat și irigate prin aspersiune au dovedit că este posibilă cultivarea unui sortiment variat de plante, cu bune rezultate economico-financiare pentru producătorii agricoli individuali.
Victor Vătămanu
