Cidru și sucuri de fructe – afacerea unor bănățeni care au preferat procesarea

5 minute de citit

Cidru și sucuri de fructe – afacerea unor bănățeni care au preferat procesarea -1

De circa 10 ani familia Despi din județul Timiș, localitatea Deta și-a concentrat atenția într-o afacere de producere de sucuri și cidru. Nu partea de producție primară este ceea ce îi atrage, ci obținerea de produse curate, cât mai sănătoase și ambalate corespunzător.

Adrian Despi conduce afacerea împreună cu fratele său, iar compania lor, BioBanat este parte dintr-o cooperativă (Simbio Vita) care de asemenea își concentrează eforturile în principal către procesarea de fructe și legume.

”Am hotărât să începem acest proiect din pasiune pentru gusturi fine și totodată din dorința de a împărtăși oamenilor bucuria de a savura licorile făcute din fructe și legume proaspete pe care natura ni le dăruiește”, se prezintă ei pe pagina web dedicată.

Povestea lor a început prin 2012-2013 în urma unei vizite în Franța unde au savurat un cidru al cărui gust le-a rămas în memorie, întrebându-se în același timp de ce la noi nu se produce, având în piață o cantitate de mere atât de mare. Reveniți acasă, au făcut o primă încercare de obține cidru din câteva kilograme de fructe, în propria bucătărie. Încurajați de reușita experimentului, au continuat și în anul următor cu o cantitate ceva mai mare. Au produs cam 3.000 litri de suc și 500 litri de cidru pe care le-au vândut apropiaților. Văzând că se poate, în 2015 au obținut finanțare printr-un proiect StartUp de 36.000 euro din care 8.000 euro surse proprii, și au pus bazele firmei BioBanat. Anul următor au produs și vândut oficial primul suc de mere la bag-in-box, apoi au trecut la ambalaje de sticlă, iar în 2020 au scos pe piață primul cidru. Baza sucurilor sunt merele și perele, de la producători din regiune, la care se adaugă diverse alte fructe și legume pentru a obține amestecuri originale. Au și ei propria livadă ecologică cu aproape 3 hectare de măr și piersic, dar care va începe să producă suficient abia anul viitor.

Sticla este despre imagine și experiență a gustului

Mare parte din rețetele sucurilor le aparțin, dar Adrian Despi spune că s-au inspirat și din cărți, sau de la alți fermieri. Pentru cidru însă au avut nevoie de mai multe informații și documentare și au primit în ferma lor vizita unui profesor universitar din Franța care conducea la Facultatea de Horticultură, un departament special pentru producția acestei băuturi, se pare singurul în țară. Ulterior afacerea de producție a sucurilor și cidrului s-a dezvoltat prin accesarea altor fonduri europene.

”Primele produse le-am vândut în magazinele unor prieteni, apoi treptat am ajuns și în alte locații, iar acum vindem și în rețeaua Horeca, sub brandul Casa Despi. Între timp am renunțat la ideea de bag-in-box. Unul dintre motive este că necesită volume mari de materie primă și bani blocați mult timp. În plus ne place mai mult sticla datorită calității ambalajului dar și a esteticii produsului final. Acum ambalăm doar la sticle de 300-330 ml”, explică Adrian Despi.

Sucurile sale sunt distribuite în mai multe magazine din regiune și în București. Nu țintește neapărat lanțurile de retail mare, însă momentan au o colaborare cu rețeaua Profi. ”Am ales magazinele mai mici pentru că vrem să fim mai aproape de clientul final, cu impact direct. Probabil vom reveni în magazine mai mari, dar tot cu ambalaje de sticlă de la 0,75 l la 1 litru”, spune producătorul de cidru.

În opinia sa folosirea ambalajelor de sticlă este și o ”chestiune de estetică, de imagine a brandului, de experiență în sine a gustului pentru consumatori. În plus vrem să facem și o educare a celor care consumă sucuri de fructe și să vadă diferența de calitate într-un ambalaj care păstrează nealterate gustul și aroma fructelor”.

Cidru și sucuri de fructe – afacerea unor bănățeni care au preferat procesarea -2

Calitate vs preț
Momentan BioBanat produce în jur de 30.000 litri de suc, dar ținta lor este de 70.000-80.000 de litri pentru că au această capacitate. O provocare în ultimii ani a devenit un cost mai mare al materiilor prime. Dacă acum 3-4 ani poate prețul merelor de industrializare era 50-70 bani/kg, acum este aproape normal să fie 1,5-1,7 lei.

”Specificul nostru este că produsele sunt 100% din fructe, nu adăugăm conservanți sau arome sintetice, și da, prețul este puțin mai mare. Dar îl vom menține, pentru a putea păstra calitatea. Nu sunt deloc de acord cu ideea scăderii calității în favoarea prețului și acest lucru ni-l dorim noi pentru afacerea noastră. Cred că avem și avantajul că în ultimii ani piața a devenit mai pretențioasă, mai atentă la calitate, la etichetă, chiar la ceea ce înseamnă sustenabilitate și la o politică mai responsabilă de producție. Pe de altă parte nici volumul de producție nu este atât de mare încât să trebuiască să facem compromisuri legate de calitate”, își motivează strategia producătorul de sucuri.

Cooperativa se va dedica procesării nu producției primare

Cooperativa în care BioBanat este unul dintre membri (momentan sunt 6-7, plus câțiva parteneri furnizori) se va dezvolta tot în aceeași direcție: procesare de fructe și legume.

Constituită în urmă cu câțiva ani, ea a funcționat firesc, prin vânzarea producției. Însă, în urma unui proiect de achiziție de utilaje pentru procesare, de anul acesta va începe producția de sosuri de tomate, gemuri și bulion, cu arome speciale. Sucurile de tomate vor fi destinate atât pentru a fi folosite în alte preparate, cât și ca băutură. De altfel, producătorii cooperativei au avut câteva produse pilot anul trecut, de exemplu, sucuri de tomate pentru băut care fost extrem de apreciate.

”Cred că la început este mai bine să fie un nucleu mai mic de producători, care să se consolideze, apoi ne vom putea extinde în funcție de cum vom evolua împreună. Nu ne dorim să fim neapărat producători de fructe, ci segmentul pe care ne concentrăm activitatea este procesarea. Ne place tehnologia, buna organizare, curățenia, lucruri mai ușor de controlat într-o fabrică, activitatea fiind cu mai puțin risc și mai predictibilă”, și-a explicat alegerea, Adrian Despi.

Roxana Drăghici

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Alte articole din Revista AGRIMEDIA 1-14 Septembrie 2026

  • Agricultura nu mai poate fi privită doar prin prisma producției

    La prima vedere, cifrele nu ar trebui să sperie pe nimeni. În întreaga lume se vor produce, în sezonul 2026/27, aproximativ 2,416 miliarde de tone de cereale. Este cu 3% mai puțin decât în sezonul precedent, dar rămâne a doua cea mai mare recoltă din istorie. Cel mai recent raport realizat de Consiliul Internațional al…

    …continuare

  • În dialog cu fermierii – 1 Septembrie 2026

    «Cum a decurs campania de recoltare a culturilor de toamnă?» Adrian Mocanu, adm. SC Agrianca Prodserv, loc. Dumbrava, județul Prahova „În această campanie am avut ploi în timpul recoltatului și umiditate relativă crescută, astfel încât, în multe zile, nu am putut intra la recoltat decât în orele după-amiezii. A fost o campanie destul de lungă…

    …continuare

  • Agropartners deschide un nou capitol: schimbare de management și o nouă identitate vizuală

    După mai bine de două decenii în care a contribuit la dezvoltarea și consolidarea companiei pe piața românească de utilaje agricole, Anamaria Damian își încheie mandatul de Director General. Începând cu noua etapă, conducerea executivă a Agropartners va fi preluată de William England, manager cu peste 30 de ani de experiență internațională în agribusiness. Schimbarea…

    …continuare

  • Valerian Iștoc preia conducerea Summit Agro România

    Summit Agro România anunță o schimbare la nivelul conducerii companiei. Începând cu 16 septembrie 2026, funcția de Președinte va fi preluată de Valerian Iștoc, profesionist cu experiență îndelungată în sectorul agricol și cu o bună cunoaștere a organizației. Revenirea lui Valerian Iștoc în cadrul Summit Agro România reprezintă un element important al acestei schimbări de…

    …continuare

  • INDAGRA 2026: Romexpo lansează o componentă de conferințe complet reinventată

    Premieră pe scena din pavilionul B1: patru zile de conferințe tematice, dezvoltate în parteneriat cu Asociația Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, Consiliul Patronatelor ESG din România, Comunitatea Antreprenorilor Tineri din Agricultură și Asociația Inter-Bio. INDAGRA unul dintre cele mai importante târguri dedicate agriculturii din România este organizat de ROMEXPO, în perioada 28 octombrie –…

    …continuare

  • PotatoEurope și SugarBeet Expo 2026: tehnologia culturilor rădăcinoase, prezentată în condiții reale de lucru

    În perioada 9–10 septembrie 2026, domeniul Rittergut Gestorf, din apropiere de Hanovra, Germania, va deveni punctul de întâlnire al profesioniștilor din sectorul cartofului și sfeclei de zahăr. PotatoEurope revine în Germania, iar ediția din acest an va avea loc în paralel cu prima ediție a SugarBeet Expo. Sub tema „Make Your Business Grow”, cele două…

    …continuare

  • Agrii România respinge concluziile Consiliului Concurenței și își reafirmă angajamentul față de fermieri și parteneri

    Agrii România („Agrii”) a luat act de comunicatul emis de Consiliul Concurenței privind investigația sa asupra presupuselor practici anticoncurențiale ale producătorilor și distribuitorilor de pe piața românească a semințelor și produselor fitosanitare. Agrii respinge ferm concluziile Consiliului Concurenței, afirmă că nu s-a angajat în niciun moment în practici de fixare a prețurilor și, prin urmare,…

    …continuare

  • Performanță la recoltarea hibridului PT315 de la Corteva Agriscience

    În prima săptămână a lunii august, Corteva Agriscience a organizat, în ferma Agronatura Geco din localitatea Urlați, județul Prahova, evenimentul „Corteva Harvest Day”, dedicat culturii de rapiță. Participanții au putut vedea în câmp genetica Pioneer, caracteristicile agronomice ale hibrizilor, precum și rezultatul unei demonstrații de recoltare. Vedeta evenimentului a fost hibridul PT315, care a realizat…

    …continuare

  • Rapița performantă se construiește din toamnă

    Răsărirea uniformă, dezvoltarea rozetei, sistemul radicular și echilibrul nutrițional sunt esențiale pentru obținerea unor producții stabile în condiții climatice dificile. În ultimii ani, cultura de rapiță a fost pusă tot mai mult la încercare de schimbările climatice: seceta din perioada semănatului, temperaturile ridicate din toamnă, perioadele scurte favorabile lucrărilor agricole și oscilațiile termice din timpul…

    …continuare

  • Genetica KWS care răspunde așteptărilor fermierilor

    Hibrizi de porumb cu potențial ridicat de producție, genetică adaptată condițiilor pedoclimatice din România și investiții de milioane de euro în calitatea seminței – acestea au fost principalele argumente prezentate fermierilor la platforma demonstrativă organizată de KWS Semințe România la Smirna, județul Ialomița. Pe 20 august, KWS Semințe România a organizat o platformă demonstrativă dedicată…

    …continuare

  • Donau Saat își consolidează portofoliul de cereale păioase cu soiuri adaptate condițiilor din România

    Cultura cerealelor păioase reprezintă una dintre principalele direcții de activitate pentru Donau Saat România, compania punând accent atât pe soiuri cu potențial ridicat de producție, cât și pe calitate. Bogdan Craiciu, responsabil comercial și dezvoltare portofoliu în cadrul Donau Saat România, subliniază tradiția în ameliorarea plantelor de cultură a acționarilor companiei, Saatbau Linz și Probsdorfer…

    …continuare

  • BASF Agricultural Solutions investește într-un nou Centru Climatic

    BASF Agricultural Solutions anunță extinderea capacităților de cercetare printr-o investiție strategică într-un nou Centru Climatic la sediul său central din Limburgerhof, Germania. Noua facilitate va consolida poziția companiei în domeniul cercetării și va susține generarea datelor științifice necesare procesului de omologare a produselor pentru protecția plantelor la nivel global. Lucrările sunt în plină desfășurare, iar…

    …continuare

  • Adaptarea agriculturii la schimbările climatice

    Prima ediție a „Zilei Agriculturii Reziliente” a pus în prim-plan potențialul culturii de sorg în România și necesitatea dezvoltării unei filiere care să ofere fermierilor soluții de valorificare a producției. Reziliența este un concept tot mai prezent în agricultura actuală, iar pentru ferme înseamnă, în esență, capacitatea de a asigura continuitatea activității în condiții de…

    …continuare

  • Cultura de porumb performează în sistem irigat

    Fermierul Adrian Georgescu, administratorul societății Adiflora din localitatea Smirna, județul Ialomița, lucrează 2.600 de hectare, dintre care aproximativ 65 – 70% sunt irigate. Pentru cultura porumbului, fermierul consideră că irigațiile au devenit indispensabile, în contextul condițiilor climatice din ultimii ani. Așadar, investițiile în infrastructura de irigații au devenit o prioritate pentru ferma ialomițeană. „Dacă vorbim…

    …continuare

  • Irigațiile, investiția care poate securiza producția de porumb

    În condițiile în care seceta și temperaturile ridicate au devenit factori de risc constanți pentru cultura porumbului, investițiile în irigații trec tot mai mult de la categoria „avantaj tehnologic” la cea de instrument pentru stabilizarea producției. Pentru fermele care dispun de sursă de apă, piața oferă în prezent soluții adaptate atât suprafețelor mari, cât și…

    …continuare

  • Platformă demonstrativă de sorg, la Gîrbovi

    Un lot demonstrativ cu hibrizi de sorg, proveniți de la cinci companii de semințe, a fost organizată la sfârșitul lunii august pe terenurile fermei Agromec Gîrbovi din județul Ialomița. Evenimentul, organizat de Sorghum ID și Forumul APPR, a adus în prim-plan genetica disponibilă pentru fermierii români, dar și principalele elemente tehnologice care pot face din…

    …continuare

  • Noua serie CLAAS ARION 5 CMATIC – motoare cu patru cilindri și o putere de până la 180 CP

    Cu noul ARION 5 CMATIC, CLAAS își consolidează poziția în segmentul tractoarelor cu patru cilindri, cu o putere maximă cuprinsă între 145 și 180 CP. Pe lângă transmisia power-split continuu variabilă CMATIC, cele trei modele se remarcă prin confortul la conducere și utilizare la cel mai înalt nivel, soluții digitale de gestionare a utilajelor și…

    …continuare

  • Când fiecare kilogram de îngrășământ contează: Kverneland Exacta CL GEOSPREAD

    Pe pajiștile din nordul Țării Galilor, precizia fertilizării a devenit la fel de importantă ca în culturile de câmp. Un exemplu este ferma familiei Morris, din apropiere de Rhyl, unde un distribuitor de îngrășăminte Kverneland Exacta CL GEOSPREAD este utilizat pentru fertilizarea celor peste 320 de hectare exploatate pentru producția de lapte. În condițiile în…

    …continuare

  • SKY Agriculture extinde gama METHYS PCS cu o versiune dedicată semănatului

    Cultivatorul de precizie METHYS PCS are o nouă configurație, echipată cu brăzdare cu tije fine și sistem dedicat de distribuție a semințelor. Disponibilă din septembrie, soluția este destinată în special semănatului culturilor de acoperire în condiții dificile, pe terenuri uscate și cu cantități importante de resturi vegetale. Semănatul culturilor de acoperire în sol uscat și…

    …continuare

  • Agricultura de precizie, analizată la nivel european

    Cele mai recente date disponibile la nivel european, publicate de Eurostat în iulie 2026 și bazate pe Ancheta structurii exploatațiilor agricole din 2023, arată că fermele care folosesc tehnologii de agricultură de precizie gestionează în România aproximativ 10–15% din suprafața agricolă utilizată, față de 44% la nivelul Uniunii Europene. Diferența este considerabilă și devine și…

    …continuare

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani