Clasificarea plantelor de acoperire în funcție de rădăcini pentru îmbunătățirea structurii solului

​Rezultatele unui studiu publicat în European Journal of Soil Science arată cum speciile de plante de acoperire, alese în funcție de trăsăturile rădăcinilor, pot contribui semnificativ la ameliorarea proprietăților fizice ale solului.

În contextul agriculturii durabile și al provocărilor legate de compactarea solului, eroziune și pierderea structurii naturale, cercetătorii din Marea Britanie și România au analizat influența rădăcinilor unor specii de plante de acoperire asupra solului. Studiul, realizat de Csilla Hudek și colaboratorii săi (inclusiv Cristinel Putinică), a fost publicat în jurnalul European Journal of Soil Science și aduce noi perspective asupra utilizării inteligente a biodiversității vegetale în agroecosisteme.
 
Scopul cercetării a fost acela de a clasifica șapte specii de plante de acoperire în funcție de patru trăsături funcționale ale sistemului radicular și de a corela aceste caracteristici cu modificări ale structurii solului. Speciile analizate au fost ovăz, secară, facelia, napi, muștar, hrișcă și pătlagină, cultivate în condiții controlate, timp de 90 de zile, pe un sol cu strat superior afânat și strat inferior compactat.
Studiul a urmărit răspunsul solului în prezența acestor specii, concentrându-se pe modul în care sistemele radiculare influențează stabilitatea fizică a solului – un aspect critic pentru retenția apei, mobilitatea nutrienților și dezvoltarea culturilor principale.
 
La finalul perioadei de vegetație, s-au realizat analize de laborator pe carote de sol recoltate până la adâncimea de 60 cm. Cercetătorii au măsurat: lungimea totală a rădăcinilor; diametrul mediu al acestora; lungimea specifică (raportul lungime/masă uscată) și suprafața totală radiculară.
Aceste date au fost apoi corelate cu parametri ai solului precum stabilitatea agregatelor, porozitatea și distribuția microporilor și macroporilor. Solurile au fost evaluate folosind metode standard de analiză a structurii și porozității, inclusiv testarea stabilității agregatelor la umezire și măsurători de conductivitate hidraulică.
 
Rezultate relevante în urma cercetării a demonstrat că:
• Speciile cu rădăcini fine și dense (precum hrișca și muștarul) au crescut semnificativ porozitatea și stabilitatea structurii solului în zona de compactare.
• Muștarul, secara și hrișca au crescut stabilitatea cu 7–10% față de martor.
• Rădăcinile groase (ex: nap) nu au avut același efect pozitiv asupra porozității, dar au oferit o rezistență mecanică mai bună și capacitate de penetrare mai mare în straturile compacte.
Rădăcinile fine au favorizat formarea canalelor de infiltrare și a structurilor stabile, contribuind astfel la reducerea scurgerilor de suprafață și la o mai bună circulație a apei și aerului în profilul de sol. Acest aspect este esențial pentru prevenirea băltirilor și menținerea oxigenării rădăcinilor culturilor agricole.
 
Aplicabilitate în agricultură
Pe baza acestor rezultate, autorii propun o clasificare funcțională a plantelor de acoperire, care să permită selecționarea acestora în funcție de obiectivele agroecologice specifice: reducerea compactării, îmbunătățirea drenajului sau creșterea stabilității structurale.
Această abordare oferă o alternativă naturală și sustenabilă la metodele mecanice sau chimice de întreținere a structurii solului.
 
Recomandări practice pentru fermierii români
1. Identificarea problemelor specifice ale solului: Realizați o evaluare a gradului de compactare și a calității structurii solului. Zonele cu scurgere de apă, crustă la suprafață sau dezvoltare slabă a rădăcinilor culturilor sunt indicii ale unui sol problematic.
2. Alegerea speciilor de acoperire în funcție de rădăcini:
• Pentru soluri compacte: muștar alb, hrișcă, secară – datorită rădăcinilor fine și pătrunzătoare.
• Pentru penetrare în profunzime: napi sau ridichi furajere, care dezvoltă rădăcini groase cu efect de „daltă biologică”.
3. Utilizarea amestecurilor de specii: Combinarea mai multor tipuri de rădăcini (fine, medii, groase) sporește diversitatea și efectul benefic asupra structurii solului.
4. Cultivarea între culturile principale: Încorporarea plantelor de acoperire între ciclurile de cultură reduce intervalul de expunere a solului și menține activitatea biologică în sol.
5. Gestionarea corectă a biomasei: Tăierea și încorporarea plantelor la momentul potrivit maximizează beneficiile asupra structurii solului și previne concurența cu cultura următoare.
 
Implicații pentru agricultura durabilă
Acest studiu subliniază importanța unei abordări bazate pe trăsături funcționale în alegerea plantelor de acoperire și sprijină ideea că îmbunătățirea fizică a solului poate fi realizată natural. Prin urmare, fermierii și consultanții agronomi pot adopta strategii mai informate și personalizate, adaptate tipului de sol și nevoilor specifice ale fiecărui sistem agricol.
În plus, integrarea acestor cunoștințe în programele de formare agricolă, precum și în politicile de sprijin pentru agricultura ecologică, ar putea accelera tranziția către practici de gestionare a solului mai prietenoase cu mediul.
Progresele în înțelegerea interacțiunilor dintre rădăcini, microbiomul solului și structura fizică pot deschide noi perspective pentru crearea unor sisteme agricole regenerative, capabile să ofere productivitate pe termen lung fără a compromite sănătatea solului.
 
Referință: Hudek, C., Putinică, C., Otten, W., & De Baets, S. Functional root trait‐based classification of cover crops to improve soil physical properties. European Journal of Soil Science, 73(4), e13147. ​