REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Comasarea terenurilor agricole, un subiect de interes major

15/4/2021

0 Comments

 
Picture
Clubul Fermierilor Români şi Coaliţia pentru Dezvoltarea României se alătură într-un demers comun privind susţinerea unei teme de interes major pentru fermierii din România - comasarea şi consolidarea terenurilor agricole. 
În acest sens, cele două organizaţii au elaborat o poziţie comună, argumentată, care susţine şi promovează interesele fermierilor performanţi, pentru creşterea competitivităţii şi valorii adăugate în afacerile agricole pe care aceştia le derulează, prin comasarea şi consolidarea terenurilor agricole.

„Elaborată şi aplicată corect, procedura de consolidare poate constitui un instrument adecvat de management al terenurilor agricole, orientat spre folosirea raţională şi eficientă a acestor terenuri şi care să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a zonei rurale“, declară Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români. „Cadastrarea şi consolidarea terenurilor agricole sunt măsuri de importanţă sistemică, iar coroborarea acestor două măsuri este esenţială pentru descătuşarea capitalului din sectorul agricol, accelerarea investiţiilor în acest domeniu şi atingerea adevăratului potenţial agricol al ţării“, declară Cătălin-Adrian Drăgan, coordonator Task Force Agricultură Coaliţia pentru Dezvoltarea României. 

Comasarea se face cu respectarea următoarelor principii: principiul echivalenţei terenurilor afectate -
conform căruia niciun proprietar/titular de drepturi nu va avea o situaţie mai puţin favorabilă decât cea anterioară comasării, principiul sustenabilităţii şi protecţiei mediului, principiul consultării şi participării titularilor de drepturi, principiul transparenţei procesului de comasare şi principiul egalităţii de şanse. Comasarea se realizează doar în zonele unde este necesară şi oportună pentru a deservi un interes public, astfel că derularea procesului de comasare se face pe baza de proiect şi afectează terenurile dintr-o zonă geografică limitată.Comasarea se realizează prin voinţa proprietarilor, care se pot constitui în Asociaţii de Consolidare şi Amenajare la nivel local, cu participarea autorităţilor statului, care vor primi atribuţii în procesul de comasare prin legislaţia secundară. Din punct de vedere procedural, etapele comasării vizează elaborarea studiului de fezabilitate, elaborarea proiectului de comasare, emiterea actului administrativ de adoptare a proiectului de comasare de către autoritatea învestită în acest sens şi emiterea titlurilor de proprietate conform noului amplasament, precum şi înregistrarea drepturilor de proprietate şi a celorlalte drepturi (folosinţă, arendă etc.) conform actului proiectului de comasare adoptat, de către autorităţile cu atribuţii în acest sens (ANCPI, prin OCPI judeţene, APIA etc.). Terenurile sunt un bun economic de nivel înalt care poate fi delimitat, dar nu multiplicat. De aceea, protecţia proprietăţii este unelta primordială în procesul de comasare. Prin introducerea unei atare măsuri, se vor îmbunătăţi condiţiile de muncă, va creşte productivitatea în agricultură, precum şi concurenţa între societăţile comerciale, astfel fiind asigurate locurile de muncă în zona unde măsura a fost implementată cu succes. O provocare a procedurii de consolidare a terenurilor agricole va fi implicarea tuturor proprietarilor/fermierilor, cărora trebuie să le fie explicate beneficiile şi oportunităţile ce pot rezulta în urma procesului de consolidare. Depăşirea acestei provocări se poate realiza prin elaborarea cadrului juridic pentru consolidarea terenurilor, pentru că doar astfel se creează un mediu juridic, organizatoric, economico-financiar şi tehnic favorabil pentru o activitate productivă şi eficientă în sectorul agricol şi în zona rurală.

Documentul de poziţie comună a celor două organizaţii a fost pus la dispoziţia domnilor Adrian Oros, ministrul Agriculturii, Adrian Ionuţ Chesnoiu, preşedintele Comisiei de Agricultură a Camerei Deputaţilor, George Scarlat, preşedintele Comisiei de Agricultură a Senatului şi poate fi consultat integral pe site-urile celor două organizaţii.

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE