Ce strategie trebuie să alegem pentru a contracara flora sălbatică actuală?
Valérie BIBARD, Activitatea de combatere a buruienilor la cultura de porumb din Franța a fost bulversată cu mai mult de 10 ani în urmă, o dată cu decizia autorităților de a elimina atrazina din lista substanțelor autorizate.
De atunci, numeroase substanțe cu spectru specializat au apărut pe piața franceză, acoperind parțial pierderile de eficacitate determinate de această eliminare. Cu această ocazie, am putut observa evoluții foarte rapide, uneori surprinzătoare, ale florei de buruieni asociate culturii porumbului. Recent, „Grenelle Environnement” a încurajat sectorul agricol să se orienteze treptat către tehnicile alternative, îndepărtându-se de substanțele chimice. În materie de protecție a plantelor, spiritul inovator va trebui să fie în continuare puternic.
„Totul înainte”, „Totul după” sau „Înainte, apoi după”? Care strategie de combatere a buruienilor porumbului este cea mai eficace? Aceasta este întrebarea căreia ARVALIS – Institutul Sectorului Vegetal i-a consacrat un studiu, încheiat în octombrie 2009. Eficacitatea diferitelor strategii a fost evaluată pe flora spontană actuală a porumbului, îndeosebi la gramineele estivale, precum iarba bărboasă (Echinochloa crus-galli), meișorul (Digitaria sanguinalis) și mohorul (Setaria sp.), care au întotdeauna o prezență semnificativă (fig. 1).
În materie de combatere a buruienilor, vremea strategiilor universale a trecut de mult
Se caută încă o strategie care să implice o singură trecere – fiind cea mai economicoasă -, însă ea nu este posibilă decât în câteva situații, mai ales la o floră anuală clasică (fig. 2).
Strategiile bazate pe două treceri permit agricultorului să acționeze asupra unui spectru important de buruieni și să gestioneze răsăririle eșalonate de floră sălbatică.
Fig. 2: Eficacitatea diferitelor strategii de combatere a buruienilor pe tot ansamblul florei sălbatice (eficacitatea globală) A gândi intervențiile în funcție de fiecare situație în parte este o tendință puternică în cea mai mare parte a cazurilor. Prin acest procedeu se are în vedere un control mai bun al populărilor cu specii sălbatice (mai ales o dată cu apariția unei noi flore problematice), ținând cont, totodată, de un anume realism de ordin economic.
Acest demers este cu atât mai actual cu cât porumbul se confruntă cu un tip nou de populații de specii sălbatice
Nivelul de eficiență a activității de combatere a buruienilor Pe ansamblul florei din testele efectuate, diferitele strategii studiate oferă o fiabilitate medie de aproape 50 la sută.
Există totuși câteva diferențe semnificative: tratamentul dublu de după răsărire se dovedește cel mai sigur în testele noastre, în care sunt alese cel mai mult parcelele cu specii dominante de dicotiledonate dificile. Această strategie oferă cea mai mare flexibilitate, atât din punctul de vedere al produselor alese, cât și al dozelor folosite. E un avantaj care permite un control bun al unei flore sălbatice de cea mai mare complexitate, îndeosebi cea formată din specii dicotiledonate. Pe de altă parte, ea nu este cea mai potrivită în momentul unei presiuni semnificative a gramineelor de vară.
ARVALIS – Institutul Sectorului Vegetal
Tratamentul unic după răsărire este mai nesigur, pentru că este vorba, în general, de un tratament tardiv, efectuat asupra unor specii sălbatice, uneori prea dezvoltate. Un studiu mai aprofundat al rezultatelor indică faptul că este preferabil să nu se întârzie tratamentul prea mult, mai ales pentru a nu afecta producția medie a culturii prin acțiunea dăunătoare a florei sălbatice.
Strategia înainte+după răsărire prezintă o fiabilitate foarte bună, mai ales în cazul fig. 1a unei populații mari de graminee de vară.
Trei strategii de combatere a buruienilor
Concret, există trei strategii, care sunt utilizate în proporții destul de stabile: o treime din suprafață este tratată după metoda „totul înainte”, care a înregistrat o ușoară diminuare de la începutul acestui deceniu. Peste o treime din suprafață este tratată după principiul „totul după”. Cea de-a treia reprezintă suprafeța tratată „înainte, apoi după” răsărire.
Se observă variații de marjă în fiecare an, în funcție de contextul climatic. În anii cu primăveri umede, procentul de suprafețe tratate „înainte” de răsărire este mai ridicat, iar cel tratat conform metodei „înainte, apoi după” este ușor mai scăzut și cu mai puține „recuperări”, grație condițiilor favorabile unei aplicări eficace înainte de răsărire.
Și totuși, strategia unică de dinainte de răsărire depindea, în trecut, foarte mult de atrazină. În prezent, pentru mai multe specii, tratamentele de acest gen nu mai fac față (trepădătoarea, loboda sălbatică, troscotul comun, hrișca urcătoare). Chiar și atunci când condițiile de eficacitate anterioare răsăririi sunt bune (umiditate suficientă), este deseori necesară o intervenție după răsărire.
Împotriva gramineelor estivale Strategia „înainte+după” pare, de altfel, cel mai bine adaptată pentru combaterea celor trei specii de graminee dominante din parcelele de porumb: iarba bărboasă (Echinochloa crus-galli), meișorul (Digitaria sanguinalis) și mohorul (Setaria sp.). Ea oferă un nivel de eficacitate satisfăcător (cf. fig. 3).
Trecerea dublă după răsărire are, în general, o eficacitate inferioară strategiei „înainte, apoi după”, însă rămâne totuși acceptabilă. fig. 1b Fig. 3: Eficacitatea diferitelor strategii de combatere a buruienilor la iarba bărboasă (Echinochloa crus-galli), mohor (Setaria) și meișor (Digitaria sanguinalis) În ce privește trecerea unică după răsărire, ea nu este recomandată acestui tip de floră, decât poate doar când combinația de tricetonă-sulf este însoțită de un antigramineu radicular. Practic, acesta din urmă este cel care contează. Că este utilizat înainte de răsărire sau în stadiu timpuriu după răsărire, el împiedică apariția gramineelor care, după formarea primelor 2-3 frunze, sunt dificil de ținut sub control cu ierbicidele foliare.
Împotriva dicotiledonatelor clasice Știrul sălbatic (Amaranthus retroflexus), spanacul alb (Chenopodium album) și zârna (Solanum nigrum) fac parte din flora sălbatică clasică a porumbului. Față de aceste trei specii de dicotiledonate, ierbicidele au o acțiune destul de asemănătoare.
Toate strategiile propuse aici prezintă o eficacitate medie satisfăcătoare și comparabilă. Rata de distrugere este de minimum 97 la sută. La aceste specii sălbatice, trecerea unică cu un amestec de tricetonă și sulfoniluree după răsărire oferă niveluri foarte bune de control, cu condiția utilizării unor doze suficiente.
Aportul unui antidicotiledonat foliar după răsărire nu face decât să crească și mai mult eficacitatea acestui tratament.
Pentru a obține niveluri mari de eficacitate, tratamentul de după răsărire trebuie efectuat devreme, pentru a avea efect asupra plantelor tinere
Strategia „înainte+după” este foarte interesantă pe parcelele cu floră mixtă, formată din dicotiledonate clasice și graminee estivale. Ea oferă în acest caz fig. 2 o rată de combatere foarte bună. De remarcat că, în toate strategiile, o doză medie este întotdeauna mai eficientă decât o doză slabă.
Și aplicarea ierbicidelor radiculare este gândită atent!
Acest studiu confirmă faptul că menținerea sub control a gramineelor de vară necesită erbicide radiculare, folosite în principal în perioada de după însămânțare și înainte de răsărire, dar uneori și în fazele timpurii de după răsărire. Aceste erbicide din clasa cloroacetamidelor sunt cunoscute și utilizate de mult timp, iar impactul lor asupra mediului a fost studiat în foarte mare măsură. Lăsarea unor benzi de iarbă și a altor zone netratate de-a lungul cursurilor de apă, alături de optimizarea diversificării substanțelor active din fiecare zonă și bazin versant constituie astăzi o gestionare responsabilă și durabilă a acestor erbicide, obiectivul fiind acela de a concilia eficacitatea globală și controlul riscurilor legate de calitatea apei. fig. 3
