Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU, director executiv FNPAR europa a cunoscut de-a lungul istoriei sale perioade mai lungi sau mai scurte de foamete. Acesta a fost principalul motiv de emigrare a europenilor de pe bătrânul continent. Până la jumătatea secolului al XX-lea, europa a fost importatoare de materii prime agricole utilizate pentru producerea hranei necesare locuitorilor ei. Nu același lucru se poate spune și după încheierea tratatului de la Roma și promovarea Politicii Agricole Comune, politică destinată creșterii producției și aprovizionării pieței europene, astfel încât consumul să fie acoperit și, după o lungă perioadă de timp, europa să nu mai fie dependentă de produsele din exterior.
Politica Agricolă Comună a fost un mare succes, ținând cont de obținerea rapidă a producțiilor mari și acoperirea nevoilor pieței. PAC a permis utilizarea, de o manieră modernă, a intrărilor agricole care au dus la majorarea randamentului, cu creșterea, ce-i drept, a costului de producție. Aceasta a permis creșterea prețului produselor agricole și, implicit, a prețurilor produselor alimentare, prețurile fiind mai mari decât cele existente pe piața internațională. Trebuie să remarcăm că prețurile relativ scăzute ale cerealelor existente pe piața internațională corespund unor costuri de producție excepționale, caracteristice marilor regiuni exportatoare (utilizarea de suprafețe foarte mari pentru producție, necesarul de intrări agricole redus). De aceea, protejarea agricultorilor europeni este un obiectiv asumat ca fiind o linie politică fundamentală, definitorie pentru spațiul european. Succesul PAC, în ceea ce privește producția, a fost reprezentat de faptul că nu s-a limitat doar la atingerea obiectivului de aprovizionare a pieței interioare, excedentele apărute au fost dirijate către piața mondială în cantități din ce în ce mai mari. SUA nu au văzut cu ochi buni aceste exporturi, care „perturbă circuitul exporturilor” pe piața internațională și au contestat acordarea subvențiilor către agricultorii europeni.
Această critică a fost rapid generalizată în cadrul negocierilor GATT și apoi în OMC.
În actualul context, discuțiile sunt reprezentate de faptul că marii exportatori care au costuri de productie mici vor să nu mai fie „perturbați” pe piața mondială. În timp, ideea că anumite state își protejează agricultorii a devenit o idee extrem de combătută pe scena internațională. Și Europa a îmbrățișat treptat această idee și a renunțat la subvenționarea exporturilor.
Europa a admis astfel că nu este, în prezent, în situația de a fi competitivă pe piața mondială a materiilor agricole primare și că ea nu poate rămâne în cursă cu marii exportatori pe viitor. Raționând, putem spune că Europa poate avea alte ambiții. În perspectivă, Europa este preocupată de a-și hrăni populația aflată în creștere (ca urmare a intrării în Uniune a noilor state). Europa transformă cea mai mare parte a producției agricole primare datorită potențialului ridicat al industriei alimentare. Această industrie este puternic exportatoare, având locul său bine definit în cadrul economiei mondiale.
Consumatorii europeni sunt foarte exigenți în materie de calitate, urmărindu-se, în viitor, impunerea normelor de calitate tuturor materiilor exportate la nivel mondial. În domeniul produselor alimentare procesate, Europa are viitorul său pe piața internațională, însă acesta nu are un fundament real în cazul scăderii nivelului producției de produse agricole de bază.
Schimbările climatice pot influența situația existentă la nivel mondial?
Creșterea temperaturii, redistribuirea ploilor duc la apariția de evenimente climatice extreme, perturbând situația climatică existentă anterior. Câmpiile din Canada, Siberia și nordul Chinei vor beneficia de temperaturi, în medie, mai ridicate și, în anumite cazuri, de ploi suplimentare. Mai precis, noul climat permite creșterea duratei de vegetație a plantelor, însă randamentele se mențin scăzute, dar există posibilitatea de a crește suprafețele cultivate. În acest context, Rusia și Canada pot profita de situația creată și vor putea ocupa un loc aparte pe piața mondială. Brazilia, în consecință, va cunoaște dificultăți în asigurarea necesarului de apă al plantelor, perioadele de secetă vor fi mult mai frecvente și, ca atare, producțiile vor fi mai mici, ceea ce va duce la cedarea primului loc de exportator mondial de cereale. O altă regiune care poate suferi este Africa de Vest, iar o altă zonă care ne poate îngrijora este valea Gangelui, din India, care poate, în viitor, să înghețe. În Europa, clima poate evolua, în general, către un climat de tip mediteraneean: mai puține precipitații în perioada de vară, perioade mai lungi de secetă, temperaturi mai ridicate și mult mai cald în zona de sud. În nordul Europei, ca și în cazul Siberiei, condițiile de producție se vor îmbunătăți. Europa trebuie să-și regândească strategia de securitate alimentară pentru asigurarea necesarului de hrană și realizarea în consecință a marilor investiții care să ducă la adaptarea agriculturii europene la noile schimbări climatice. Nu trebuie să uităm un fapt, și anume că din regiunile mediteraneene și din Orientul Mijlociu pot lipsi alimentele și ca viitorul agricol al celor două regiuni poate fi foarte strâns legat. În concluzie, este destul de clar că securitatea alimentară mondială nu poate fi asigurată pe o perioadă lungă de timp. Piața mondială a alimentelor va căpăta din ce în ce mai multă importanță.
Riscul ca oferta să fie redusă este posibil pe o perioadă lungă de timp și poate constitui un decor economic nou pentru deceniile viitoare, întrerupând astfel o lungă perioadă de timp în care produsele agricole au avut prețuri mici.
