
În data de 12 iunie, la Hotelul Internațional din Sinaia a avut loc Conferința Națională a Federației AGROSTAR. Evenimentul s-a bucurat de prezența Alteței Sale Principele Radu al României, precum și de cea a domnului Ilie Sârbu, ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a domnului Marian Sârbu, ministrul Muncii.
Depolitizarea agriculturii
În deschiderea Conferinței Naționale a Sindicatelor din Agricultură, a luat cuvântul dl Ștefan Niculae, președintele AGROSTAR, care i-a îndemnat pe agricultorii să se unească în organizații puternice pentru ca presiunea exercitată asupra Guvernului în adopatarea unor legi și măsuri menite să protejeze activitatea agricolă să fie mare.
„Demarăm o campanie de susținere a agriculturii, deoarece suntem într-o perioadă de criză foarte grea pentru fermieri, iar noi toți trebuie să ne mobilizăm în a crea o presiune asupra Guvernului.
De 20 de ani, încercăm să găsim soluții.
Timp în care am ajuns să importăm 70% din produsele agroalimentare, să lăsăm pârloagă 3,5 milioane de hectare și să nu avem măcar o singură bancă care să susțină acest sector. Pe lângă toate aceste probleme (ce ar trebui considerate o preocupare națională), în curând se vor termina ajutoarele de stat, iar noi nu am găsit nici până acum calea accesării fondurilor europene”, a precizat dl Ștefan Niculae.
Una dintre soluțiile de rezolvare a acestor probleme, propusă de președintele federației, a fost cea de depolitizare a sectorului agricultură și adoptarea unui program elaborat de agricultori, deoarece ei știu cel mai bine problemele cu care se confruntă.
„Am elaborat un program cu propuneri concrete pentru fiecare sector în parte, iar acesta trebuie să fie baza negocierilor viitoare, să fie un fel de «Biblie» pentru toți. Vom prezenta acest program Ministerului Agriculturii, vom vorbi și cu Casa Regală pentru a găsi calea cea mai bună în a depolitiza acest sector de activitate”, a afirmat dl Ștefan Niculae.
Probleme nerezolvate

Ministrul Agriculturii, dl Ilie Sârbu, a precizat că, înainte de a arăta cu degetul spre modul în care instituția funcționează, ar trebui să ținem seama de o serie de factori, cum ar fi criza financiară care a zguduit planeta sau constrângerile impuse de Uniunea Europeană.
„Când am dorit să acordăm subvenția pentru îngrășăminte ni s-a spus că nu se poate. Modificări în caietul de sarcini la măsurile pe care vrem să le implementam nu se pot face. Astfel, vorbim de un întreg șir de opreliști, iar acesta s-a dublat, în condițiile în care la preluarea postului plățile pe suprafață erau blocate și aveam restanțe foarte mari la plată. Acum, din cele 80 de milioane de lei penalități, am ajuns la 14 milioane de lei”, a afirmat dl Sârbu. Problemele rămase încă nerezolvate, după cum a precizat ministrul Agriculturii, țin de modul deficitar de funcționare a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), precum și de dialogul greoi purtat cu băncile comerciale pentru susținea sectorului agricultură. „Până acum am avut patru întâlniri cu băncile, însă nu se țin de cuvânt”, a spus dl Sârbu.
Mesajul Principelui Radu
Din discursul susținut de Principele Radu a reieșit că agricultura nu a fost considerată pentru nimeni o prioritate. „Declar gravă decuplarea statului față de societatea românească. În toți acești ani, țăranul român a fost tratat cu dispreț, în condițiile în care 45% din populația țării trăiește în mediul rural, iar singura ei sursă de venit este aproape exclusiv din produsele pământului.
Agricultura este responsabilitatea întregii societăți, iar satul românesc trebuie privit drept un model”, a afirmat Principele Radu.
De asemenea, Alteța Sa a atras atenția asupra efectelor secetei din acest an, ce se vor manifesta pe circa 6 milioane de hectare, ceea ce înseamnă mai mult de jumătate din suprafața arabilă a României.
Pentru atenuarea acestora, Principele Radu a propus, în cadrul Conferinței Agrostar, următoarele măsuri: intervenția statului în a da drumul la apă în canalele de irigație (fiind, de altfel, o atribuție prevăzută de lege), acordarea unor facilități pentru cumpărarea energiei electrice cu plata la recoltare, realizarea unei strategii antisecetă de către agricultori, și nu de politicieni, și informarea promptă a agricultorilor.
„Pe fondul încălzirii globale, soluțiile propuse ar fi trebuit să fie: refacerea sistemelor de irigații; crearea perdelor forestiere de protecție; demararea campaniei naționale de împăduriri; dotarea stațiilor de pompare, furnizarea de material semincer pentru agricultori, de soiuri cu rezistență la secetă”, a recomandat Principele Radu.
Ana Mustățea

















