Dr. ing. Daniel BOTANOIU, director executiv FNPAR În toată lumea, creșterea prețului alimentelor a dus la “trezirea la viață” a guvernelor, care au crezut foarte mult timp că producția agricolă vine de la sine, fără prea mari eforturi. Trebuie să se adopte, atât la nivel național, cât și internațional, politici care să scoată în evidență importanța securității alimentare și accesibilitatea populației lumii la produsele alimentare în anii următori.
O perioada lungă de timp, piețele produselor agricole au fost caracterizate de prețurile mici și de ofertele abundente, lucruri modificate complet în prezent.
Creșterea veniturilor din statele emergente duc la o creștere mult mai rapidă a cererii de alimente, cu toate că în aceste state se înregistrează o relativă încetinire a creșterii demografice.
În același timp, oferta nu poate să crească în același ritm cu cererea de produse alimentare. La scară mondială, agricultorii se confruntă cu provocări legate de: mediu, de schimbările climatice și cu riscul propagării bolilor atât de origine vegetală, cât și animală. Această situație este acompaniată de: instabilitatea în creștere a aprovizionării cu alimente, volatilitatea prețurilor și apariția deficitului de alimente.
În Europa, reformarea politicilor agricole destinate respectării exigențelor OMC au dus la o serie de reduceri ale subvențiilor agricole legate de producție, la renunțarea la mecanismele de gestionare a piețelor și la deschiderea granițelor pentru importuri.
În consecință, agricultorii și consumatorii din UE sunt mult mai expuși la instabilitatea de pe piețele agricole mondiale. În altă ordine de idei, exigențele foarte mari ale UE cu privire la siguranța alimentelor, mediu și bunăstarea animalelor au dus la creșterea costurilor de producție în exploatațiile agricole și la scăderea competitivității agricultorilor europeni.
Rezultatul este că excedentul de produse alimentare al Europei cunoscut în trecut a fost înlocuit cu producții aflate în declin în numeroase sectoare de activitate, inclusiv în cele de producere a cărnii de bovine și cea a produselor lactate și de o încetinire a producției în sectoare precum cereale și oleoproteaginoase, în producerea cărnii de pasăre și a celei de porc.
Este adevărat, prețul produselor alimentare a crescut, însă marea majoritate a agricultorilor nu au avut nici un beneficiu în urma acestei creșteri. Creșterea costului de producție, creșterea prețului furajelor, creșterea prețului energiei, îngrășămintelor și produselor fitosanitare sunt creșteri extrem de mari, fără să aibă nici o corelație cu prețul încasat de agricultori pentru produsele valorificate. Concentrarea foarte mare, la nivel mondial, a entităților care
Pentru a putea vorbi în viitor de agricultură și de un model european de agricultură, trebuie să avem în vedere următoarele:
1. Prețuri corecte plătite agricultorilor pentru produsele agricole obținute.
Cea mai bună metodă de a menține echilibrat raportul dintre ofertă și cerere este aceea de a incita agricultorii să investească și să producă mai mult.
Creșterea prețului produselor alimentare trebuie să determine consumatorul să admită că epoca piețelor cu produse din abundență și relativ ieftine a dispărut. Agricultorii trebuie să primească pentru produsele lor un preț corect, care să le acopere costul de producție și să obțină un mic profit care să le permită realizarea investițiilor.
2. În UE, PAC trebuie adaptată astfel încât să reziste noilor provocări. Reformele succesive ale PAC, apărute după anul 1992, au luat în considerare faptul că oferta este abundentă și că prețul produselor alimentare la nivel mondial este scăzut. În propunerile recente, din cadrul Bilanțului de Sănătate al PAC, publicat în luna mai a acestui an de către Comisia Europeană, aceasta refuză reorientarea politicii sale. Ea continuă să propună o diminuare a măsurilor de gestionare a pieței și o reducere suplimentară a plăților directe destinate agricultorilor. Pe o piață deschisă foarte mult și cu multe turbulențe, caracterizată printr-o volatilitate crescută a prețurilor, coroborată cu activitățile speculative, este mai important ca niciodată să se gestioneze cu eficacitate piața și să apară instrumente care să furnizează inputuri agricole sau transformă și distribuie produse agricole au plasat agricultorii pe poziții de inferioritate pe piața internațională. În consecință, aceștia au fost prinși între “două focuri” și au dificultăți foarte mari în a reacționa la creșterea costurilor lor de producție. Această situație duce la scăderea veniturilor și v-a constitui o amenințare pentru viitorul a numeroși agricultori. În cazul țărilor în curs de dezvoltare, mult mai sărace, situația agricultorilor este și mai dificilă decât în cazul celor din statele dezvoltate.
Peste jumătate din cele 870 milioane de persoane care suferă de foame în lume sunt agricultori, ceea ce dovedește că lucrurile permită agricultorilor supraviețuirea activităților lor. Este necesar să se încurajeze agricultorii europeni să optimizeze potențialul lor de producție pentru a inversa tendința de scădere a producției europene, a le permite agricultorilor din spațiul comunitar să contribuie la ameliorarea securității alimentare a consumatorilor și pentru a acoperi o parte din nevoile alimentare ale lumii.
3. Realizarea investițiilor în agricultură.
Investiția în agricultură este una dintre cheile de creștere economică, în cea mai mare parte a țărilor aflate în curs de dezvoltare, așa cum a concluzionat Banca Mondială în Raportul său din anul 2008. Guvernele din statele aflate în curs de dezvoltare și organizațiile donatoare trebuie să-și ia angajamentul ferm în materie de dezvoltare agricolă și de sprijin al agricultorilor, care produc pentru subzistență, de ai transforma pe acestia în mici întreprinzători. În Europa, trebuie intensificate eforturile de cercetare și dezvoltare care să permită agricultorilor să devină mai competitivi și pentru ai sprijini să depășescă obstacolele produse de schimbările climatice.
4. Reacția rapidă la criza umanitară.
Diminuarea sau chiar absența stocurilor nu poate constitui un răspuns la nevoile urgente ale populației aflate în pericol. Politica cu privire la agricultură în lume trebuie să aibă posibilitatea de a reacționa rapid și eficace la astfel de situații. Agricultura trebuie să aibă capacitatea de a reacționa pozitiv la toate provocările, în special la nu sunt în regulă. La nivel mondial, șapte săraci din 10 trăiesc în mediul rural și cea mai mare parte din aceștia muncește în agricultură. Deci, în cea mai mare parte a țărilor în curs de dezvoltare, a fost neglijată investiția în agricultură timp de cel puțin 20 de ani, numai 3% din ajutorul pentru dezvoltare fiind destinat agriculturii.
Creșterea prețului produselor alimentare este rezultatul unui fapt simplu: producția agricolă nu poate să aibă același ritm de creștere cu cel al cererii, ținând cont de perioada lungă de timp în care prețul produselor agricole a fost scăzut și în care investițiile în agricultură au fost extrem de reduse. asigurarea minimului necesar de hrană. 5. O politică comercială corectă. Regulile comerciale ale OMC trebuie să permită tuturor țărilor să pună în practică politici încurajatoare care să răspundă cerințelor de securitate alimentară, stabilitate și producție durabilă.
6. Consolidarea poziției agricultorilor pe filiera alimentară. Guvernele, prin politicile lor, trebuie să încurajeze apariția de coduri de bună conduită în contractele încheiate pe filieră și să contribuie la consolidarea cooperativelor agricole pentru ca agricultorii să-și poată acoperi costurile de producție și să poată primi o justă remunerație din partea pieței.
7. O politică durabilă în materie de bioenergie. Dacă emisiile de gaze cu efect de seră nu vor fi reduse, atunci capacitatea lumii de a produce alimente va fi diminuată. În acest caz, nu este vorba de a alege între producția alimentară și cea nonalimentară, susținuți fiind de o politică corectă, agricultorii își pot aduce aportul la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră fără a afecta producția alimentară. UE își asigură producția de biocarburanți prin eforturile lor de a-și atinge obiectivele în materie de încorporare în carburanții destinați transportului, care permit reducerea semnificativă a emisiilor de CO2, fără a provoca pagube mediului înconjurător. Criterii de durabilitate similare pot fi aplicate peste tot în lume fără a fi afectate producția alimentară și mediul înconjurător.
