Consumul specific de apă la cultura de floarea-soarelui înregistrat în diferite condiții de cultură pe glob este foarte variabil: de la 290 la 765 metri cubi la hectar.
Producții mari de semințe de floarea-soarelui se pot obține și la un consum de apă cu valori cuprinse între 400 și 450 metri cubi la hectar, ceea ce înseamnă că floarea-soarelui are cerințe medii față de umiditate.
Floarea-soarelui suportă seceta mai bine decât alte plante agricole, fapt explicabil prin sistemul radicular activ și profund, prin reducerea transpirației, prin revenirea rapidă a frunzelor ofilite la starea de turgescență, dar, cu toate acestea, producția scade în cazul unor secete cu intensitate și durată mari.
În 1974, Bălteanu Gh. considera că planta de floarea-soarelui se multumește cu o umiditate moderată până în perioada premergătoare deschiderii inflorescenței, dar producția este mult diminuată când lipsa apei se manifestă la înflorit și în continuare. Alți autori consideră că efectul cel mai dăunător al secetei asupra producției se manifestă în perioada începând cu 20 de zile înainte de înflorire și continuând până la 15-20 zile după înflorit, constatându-se (în etape succesive) ofilirea frunzelor, ofilirea florilor, diminuarea polenizării, avortarea semințelor tinere, care rămân seci.
Un alt moment critic pentru apă la cultura de floarea-soarelui este la 4-5 săptămâni de la răsărire, în intervalul formării primordiilor florale. Nevoia maximă față de apă se manifestă în perioada de la apariția capitulelor și până în faza formării semințelor, inclusiv. Acesta este intervalul în care trebuie acordată o atenție maximă irigării culturii de floarea-soarelui.
Pentru România, calendaristic, consumul de apă la floarea-soarelui se manifestă de la 5-10 iunie până la 15 iulie-5 august, practic pe durata a 45-60 de zile. Maximul consumului de apă se atinge în perioada apariției inflorescenței (50-60 metri cubi la hectar pe zi). În culturile neirigate, lipsa precipitațiilor în a doua jumătate a lunii iunie și în luna august duce la producții mici și la folosirea neeficientă a îngrășămintelor.
O aprovizionare bună cu apă a solului influențează nu numai nivelul producției, dar și procentul de ulei din sămânță.
În condițiile stepei din România (Bărăgan, Dobrogea, sud-estul Moldovei), productia de floarea-soarelui se corelează cu precipitațiile din sezonul rece: devine imperios necesar să se ia măsuri de a avea rezerve de apă în sol în primăvară la nivelul capacității de câmp.
Irigarea este o măsură eficientă la cultura de floarea-soarelui, aducând sporuri de producție de peste 100 kilograme la hectar. În perioada de la răsărit și până la apariția capitulelor, nevoile față de apă sunt mai reduse, o umiditate ridicată în această perioadă fiind defavorabilă, determinând creșterea vegetativă excesivă a plantei în detrimentul producției de semințe.
Irigarea se aplică numai în cazul anilor secetoși. Nu se recomandă irigarea culturii prin aspersiune în momentul înfloritului.
În zona de stepă din România, udarea de aprovizionare din toamnă este obligatorie, iar în zonele de silvostepă, facultativă.
Udările din timpul vegetației se aplică începând cu formarea inflorescențelor și până la umplerea boabelor (două săptămâni după fecundare). Numărul udărilor este de 3-6 în zona de stepă, 3-5 în zona de silvostepă și 2-4 în zona pădurilor de câmpie.
În cazul culturii de floarea-soarelui, în condiții naturale, scăderea umidității din sol sub plafonul minim pe adâncimea de udare (0,75 metri) se înregistrează, de regulă, începând cu cea de-a doua decadă a lunii iunie.
Se poate anticipa că în cazul anilor secetoși rezerva de apă din sol va fi cu mult inferioară plafonului minim al solului, fapt ca va conduce la repercusiuni negative asupra producțiilor realizate, ajungând chiar la compromiterea culturii dacă nu se intervine cu udări pe perioada de vegetație. Comparativ cu porumbul, floarea-soarelui utilizează mult mai bine apa din rezerva solului (20,5 % față de 16,6 % la porumb). În 2008, s-a putut constat concret ceea ce înseamnă refacerea rezervei de apă din sol în condiții de secetă pentru floarea-soarelui.
Deoarece până la nivelul primei decade a lunii iulie nu s-au înregistrat precipitații semnificative, cultura de floarea-soarelui a suferit din cauza lipsei de apă din sol, fapt ce s-a putut observa prin ofilirea întregului aparat foliar și apoi ofilirea florilor.
Primele frunze bazale s-au uscat, ceea ce a marcat începutul suferinței plantei în lupta cu asigurarea necesarului de apă din sol. În cea de-a treia decadă a lunii iulie, s-au înregistrat precipitații abundente, cantitățile căzute fiind și de 80-100 de litri pe metrul pătrat, fapt care a însemnat refacerea parțială a rezervei de apă din sol. În acest moment, plantele de floarea-soarelui și-au schimbat rapid aspectul exterior, dovadă a asigurării necesarului de apă și a asimilării substanțelor hrănitoare din sol. Aparatul foliar și-a refăcut turgescența și aspectul lanului a revenit la normal, fără a mai avea aspectul de suferință datorat lipsei de apă.
Cu toate acestea, se impune ca în continuare să se mențină controlul în lanurile de floarea-soarelui pentru a putea interveni cu ajutorul irigației dacă consumul depășește rezerva de apă din sol. De asemenea, este indicat ca în cazul aplicării irigării în această fază, asigurarea apei să se facă prin brazde și nu prin aspersiune, deoarece stagnarea apei pe capitul poate genera apariția unor boli specifice.
Victor Vătămanu
