Studiul regimului de irigație la principalele culturi de câmp și furajere a început prin experiențe monofactoriale cu norme progresive de apă, corespunzând diferitelor plafoane de umiditate a solului, pe agrofond uniform și bogat. Încă din anul 1954, pe baza cercetărilor privind regimul de irigație la culturile de câmp, efectuate în câmpuri experimentale, s-au prezentat Ministerului Agriculturii lucrările: „Rezultate preliminarii asupra regimului de irigație a bumbacului și zonarea culturii în România“ și „Rezultate preliminarii privind regimul de irigație a ierburilor perene“.
Întrucât producția agricolă depinde de suma precipitațiilor și mai ales de repartiția lor, care în Câmpia Română sunt insuficiente, a rezultat, în urma experiențelor întreprinse, necesitatea irigației. În ceea ce privește precipitațiile, s-au luat în considerație, pe de o parte, precipitațiile din perioada rece a anului (octombrie-martie, inclusiv), denumite precipitații de iarnă (Pi) și suma precipitațiilor (egale sau mai mari de 5 mm) din perioada caldă a anului (aprilie-septembrie, inclusiv) denumite convențional precipitații de vară (Pv).
Într-o zonă, necesitatea udărilor de aprovizionare se stabilește prin compararea precipitațiilor de iarnă cu capacitatea solurilor de a acumula aceste precipitații.
Pentru raionarea normei de irigație, s-a impus stabilirea zonelor de necesitate a irigației, care cuprinde două operațiuni, și anume: zonarea necesității udărilor de aprovizionare, pe baza relației dintre suma precipitațiilor de iarnă (Pi) și proprietățile hidrofizice ale solului și zonarea necesității udărilor din perioada de vegetație, pe baza relației dintre suma precipitaților de vară (Pv), a proprietăților hidrofizice ale solurilor și a consumului de apă din sol.
Pentru norma de irigație din perioada de vegetație în fiecare raion de condiții naturale se calculează ca valoare minimă și maximă determinată de limitele de precipitații de vară (Pv) și limitele de consum ale grupelor de culturi agricole.
Un element important al regimului de irigație este numărul total de udări aplicat unei culturi în perioada de vegetație.
Numărul de udări se redă sub formă de schemă a udărilor.
În general, schema udărilor este formată din trei cifre, corespunzătoare celor trei faze de vegetație caracteristice, astfel: cifra de la mijloc corespunde fazei critice principale pentru umiditate, adică numărul de udări din timpul înfloritului; prima cifră corespunde fazei premergătoare celei critice, adică numărul de udări care se aplică în faza creșterii tulpinii și frunzelor; cifra a treia corespunde fazei postmergătoare și reprezintă numărul de udări programat pentru formarea bobului. La plantele pentru masa verde, care otăvesc după cosit, schema reprezintă numărul de udări programate pentru asigurarea umidității necesare fiecărei coase.
Pentru o mai bună programare a udărilor, s-a adoptat schema lunară a udărilor, în care se indică numărul de udări din fiecare lună a perioadei calde a anului (aprilie-septembrie).
Datele de cercetare au permis sintetizarea și prezentarea pe zone de vegetație a normelor de irigație și a schemelor lunare la principalele culturi de câmp.
În deceniile 6 și 7 ale secolului al 20-lea, pe baza aprofundării cunoștințelor agronomice, o dată cu progresele realizate în domenii conexe ca fiziologia vegetală, pedologie, climatologie, biofizică, s-au putut aduce noi precizări și diferențieri ale cerințelor față de apă pentru culturile agricole.
Referitor la cerințele diferențiate fată de apă în cadrul perioadei de vegetație, la porumb există două faze critice pentru consumul de apă din sol, adică 5 frunze până la înspicare, când se realizează un sfert din consumul total și faza mătăsit, până la formarea bobului, în care se consumă o cincime din total.
În ceea ce privește sursele de acoperire a consumului total de apă la cultura de porumb, se poate constata că apa provenită din precipitații reprezintă principala sursă, înregistrând un procent de participare, în medie, de 46,7%.
Apa provenită din udări constituie o sursă importantă pentru satisfacerea consumului de apă al plantelor, aceasta contribuind, în medie, cu 36,7% din necesar, după cum afirmă N. Groza și colaboratorii, în anul 2005.
Apa din rezerva solului constituie a treia sursă de acoperire a consumului de apă, procentul de participare a acesteia fiind mai redus, în medie de 16,6%.
Scopul principal al irigației la porumb, în condițiile de climat secetos din România, este de a realiza un nivel ridicat al producției, și în special de a asigura stabilitatea recoltelor an de an.
Efectul irigației asupra producției reprezintă principalul indicator în ceea ce privește necesitatea aplicării irigației.
Pentru stabilirea legăturii, pe de o parte, dintre producție și consumul total de apă, iar pe de altă parte, dintre sursele de asigurare a consumului și producție s-a utilizat metoda corelațiilor directe.
La porumb, corelațiile dintre producție și evapotranspirația reală sunt puternice, atât la irigat, cât și la neirigat, domeniile de acțiune fiind foarte diferite.
Porumbul folosește mult mai puțin din rezerva de apă din sol la irigat decât la neirigat, corelațiile în ambele situații fiind evidente.
De asemenea, producția de boabe corelează mai bine cu apa din precipitații, în special în condiții de irigare.
Cel mai bine valorificată este însă apa de irigație, care, aplicată conform schemei de aplicare a udărilor, asigură obținerea unor producții mari și constante de porumb boabe la unitatea de suprafață.
Udările de vegetație la porumb trebuie să asigure parcurgerea în cele mai bune condiții a etapelor de organogeneză, să satisfacă cerințele plantelor pe toată perioada critică, perioadă care la porumb durează în jur de 50 de zile și care se înscrie din apropierea apariției înflorescențelor până în faza de coacere în lapte-ceară.
În această perioadă are loc formarea bobului, zilnic se acumulează în boabe 200-300 de kilograme de substanță uscată la hectar și orice deficit de apă în plantă se răsfrânge negativ asupra producției.
După ce are loc procesul de polenizare-fecundare și până în faza de coacere lapte-ceară, în funcție de mărimea evapo-transpirației și a precipitațiilor, sunt absolut necesare asigurarea și menținerea umidității solului peste nivelul plafonului optim.
În general, pentru hibrizii care se cultivă pe suprafețe irigate, perioada de atenție maximă asupra udărilor se încadrează în intervalele 20-25 iunie și 15-20 august.
În această perioadă, umiditatea solului se va menține la peste 50% din intervalul umidității active, pe adâncimea de 80 de centimetri pe solurile cu permeabilitate sporită și 70% din intervalul umidității active pe adâncimea de 50 de centimetri pe solurile cu permeabilitate redusă.
Este necesar să se mențină plafonul minim de 50 sau 70% din intervalul umidității active pe toată perioada critică, întrucât dezechilibrul în aprovizionarea plantei cu apă poate determina pierderi zilnice de 200-300 de kilograme de boabe la hectar. Înainte de perioada critică, nivelul plafonului minim poate să ajungă și până la 30% din intervalul umidității active.
Ca orientare, numărul de udări în cultura porumbului este de 3-4, intervalul între udări este de 12-14 zile, iar normele de udare sunt de 700-800 metri cubi pe hectar pe solurile cu permeabilitate bună și 400-500 metri cubi la hectar pe solurile cu permeabilitate redusă.
În funcție de regimul climatic (precipitații, temperatură, vânt), pentru menținerea în sol a unei umidități favorabile, cuprinsă între capacitatea de câmp și plafonul minim al solului, norma de irigație la porumb a oscilat de la un an la altul, prezentând valoarea medie de 1.560 metri cubi la hectar, ceea ce reprezinta două udări în medie. În cazul unor ani secetoși sau excesiv de secetoși, norma de irigat crește, putând ajunge la 3-4 udări.
Studiind consumul de apă lunar și zilnic, se constată că acesta crește din luna iulie până în luna august, când se înregistrează maximul, după care scade până la recoltare.
Astfel, în luna iulie, consumul mediu lunar de apă prezintă o valoare de circa 570 metri cubi la hectar, iar cel zilnic, aproximativ 25 metri cubi la hectar pe zi.
În luna august, consumul lunar de apă crește, atingând valoarea maximă medie de 1.200 metri cubi la hectar, iar consumul mediu zilnic are valoarea de 39-40 metri cubi la hectar pe zi.
În luna septembrie, consumul lunar se reduce, ajungând la o valoare medie de 750 metri cubi la hectar, iar consumul mediu zilnic ajunge la valoarea de aproximativ 28-29 metri cubi la hectar pe zi.
Mărimea consumului de apă la cultura porumbului pentru boabe este influențată de numărul de zile de vegetație a culturii până la recoltare.
Având în vedere faptul că ne aflăm în luna iulie, lună cu un consum mare de apă la cultura de porumb pentru boabe, trebuie să se asigure apa necesară plantelor pentru a putea combate efectul negativ al secetei.
Victor Vătămanu
