Ca urmare a schimbărilor radicale introduse de reforma din anul 2003, a extinderii Uniunii Europene la 27 state membre și a globalizării (deschiderea pieței mondiale), Comisia Europeană a lansat în data de 20 noiembrie 2007 un proces de revizuire a Politicii Agricole Comune.
La fiecare propunere venită din partea Comisiei Europene, statele membre au obligația de a prezenta propuneri detaliate pe respectivele teme. Astfel, în data de 23 noiembrie, la sediul MADR, a avut loc o ședință extraordinară pentru a se discuta documentul privind Controlul de sănătate (Health Check) al PAC. La dezbatere au fost prezenți: Dacian Cioloș, ministrul Agriculturii; Sorin Chelmu, secretar general al MADR, reprezentanții confederațiilor naționale sindicale și patronale, asociațiilor de producători agricoli și crescători de animale, patronate de profil agricol și zootehnic și reprezentanți ai organizațiilor interprofesionale.
Obiectivele Controlului de sănătate (Health Check) sunt identificarea deficiențelor și efectuarea de adaptări în vederea creșterii eficienței PAC.
Trecerea de la plata pe hectar la plata unică pe fermă
40% din activitatea Comisiei Europene este legată de agricultură, domeniu care urmează a fi reformat. Principalele direcții de acțiune ale reformei sunt: simplificarea și eficientizarea schemei de plăți unice (SPU); ajustarea instrumentelor de sprijinire și gestiune a pieței produselor agricole. De asemenea, se urmărește și adaptarea corespunzătoare la noile riscuri și oportunități apărute. Aici se pot enumera schimbările de climă, dezvoltarea biocombustibililor, managementul resurselor de apă, biodiversitatea etc.
În ceea ce privește SPU, pentru noile state membre schema va deveni aplicabilă începând cu anul 2011. Până atunci, România practică Schema de Plați pe Suprafață (SAPS), dar există discuții pentru prelungirea acesteia până în anul 2013, pentru a nu introduce noi mecanisme până la modificarea importantă a PAC, prevăzută pentru 2014.
Trecerea de la Schema de Plăți pe Suprafață (SAPS) la Sistemul de Plată Unică pe fermă se poate realiza având la bază un model istoric de SPS (dreptul la plată bazat pe sume individuale de referință), un model regional (dreptul de plată bazat pe sume regionale de referință) sau o combinație între cele două abordări. Acolo unde se consideră a fi necesar, statele membre pot menține unele ajutoare directe specifice legate de producție (sprijin parțial cuplat), pentru a asigura astfel un nivel minim al activității de producție și a genera beneficii legate de mediul înconjurător. De asemenea, cele 15 state care au implementat SPS până în anul 2007 au avut posibiliatea să păstreze 10% din plafoanele naționale, în vederea sprijinirii activităților agricole cu importanță pentru mediu sau pentru îmbunătățirea calității și marketingul produselor agricole.
Ambele abordări, atât cea istorică, cât și cea regională privind decuplarea, permit îndeplinirea obiectivului conform căruia fermierii sunt lăsați să aleagă ce produc, în loc să fie ghidați în alegerea lor prin sprijinul acordat pe produs. Cu toate acestea, în ambele abordări nivelul individual al sprijinului, deși în proporții diferite, are totuși la bază nivelurile din trecut ale producției și, o dată cu trecerea timpului, justificarea diferențelor în acordarea acestuia va deveni din ce în ce mai dificilă, în special în modelul istoric. În consecință, se consideră că se cuvine ca statelor membre să li se dea posibilitatea de a-și adapta modelul ales la o rată unică în perioada 2009-2013. Față de acestea ar trebui, de asemenea, luat în considerare dacă SM care aplică acum SAPS le va fi permis să continue în acest mod până în anul 2013.
Mai mult decât atât, având în vedere faptul că între timp numărul sectoarelor incluse în SPU a crescut și că s-a acumulat experiență în operarea sistemului, anumite decizii și reguli de implementare apar acum ca exagerat de rigide și complexe.
Simplificarea schemei de eco-condiționalitate
Sistemul eco-condiționalității, care reduce nivelul plăților acordate fermierilor care nu respectă standardele UE în activitatea agricolă, este și va rămâne un element estențial al PAC. Dar experiența a arătat o nevoie clară de simplificare. Acest proces a început deja, pe baza concluziilor Consiliului, care au pregătit recent raportul Comisiei în domeniul eco-condiționalității, din martie 2007. Propuneri care vizează îmbunătățirea aspectelor legate de control și sancționare din schemă au fost deja introduse în procedura legislativă respectivă și este prevăzut că vor intra în vigoare în 2008/2009. Mai mult decât atât, munca depusă în prezent, având ca obiect noi elemente care să permită simplificarea schemei de eco-condiționalitate, se va regăsi în HC (controlul de sănătate).
Cu toate acestea, raportul Comisiei nu a abordat direct eco-condiționalitatea.
Pentru a rămâne un instrument adecvat, aceasta trebuie să reflecte cererile societății și să asigure echilibrul perfect între costurile și beneficiile oricărei exigențe. Orientarea adecvată a Exigențelor Statutare de Management (SMR) și a Bunelor Condiții Agricole și de Mediu (GAEC) sporește contribuția eco-condiționalității ca mecanism eficient de promovare a agriculturii durabile.
Conform mandatului Consiliului și având în vedere nevoia de simplificare, „health check” (controlul de sănătate) va trata eco-condiționalitatea în următoarele zone: calificarea SMR, prin excluderea prevederilor care nu sunt în mod direct relevante pentru obiectivele declarate ale eco-condiționalității; examinarea și, acolo unde este necesar, amendarea listei actuale SMR și GAEC, pentru a îmbunătăți îndeplinirea obiectivelor de eco-condiționalitate.
Sprijin parțial cuplat
Pe măsură ce numărul sectoarelor incluse în SPU crește, sfera de cuprindere a reformelor întreprinse recent face ca sprijinul parțial cuplat să fie tot mai puțin relevant din punctul de vedere al producătorilor. De asemenea, ca un rezultat al flexibilității producției, decuplarea deplină nu schimbă cu nimic situația producătorilor, dacă chiar nu o îmbunătățește și elimină complexitatea și costurile administrative generate de funcționarea în paralel a două sisteme.
Acesta este cazul sectorului culturilor arabile. Totuși, sprijinul parțial cuplat poate să aibă în continuare relevanță, pentru moment cel puțin, în anumite regiuni în care nivelul producției este scăzut, dar important din punct de vedere economic și al mediului (de exemplu vacile de alăptat în regiunile cu producție extensivă de carne de vacă). Dacă, în ce măsură și până când ar trebui menținut sprijinul parțial cuplat reprezintă întrebări ce trebuie analizate într-un context regional clar definit. Comisia propune analiza fiecărui caz în parte, pentru a se identifica posibilele riscuri ale trecerii la decuplarea totală și variantele posibile.
Limite maxime și minime pentru plățile directe
Problema distribuirii sprijinului nu este una nouă în cadrul PAC, dar a fost subliniată recent de inițiativa de transparență pentru publicarea beneficiarilor fondurilor UE. Introducerea SPS a făcut ca distribuirea plăților să fie mai vizibilă decât înainte, generând, în consecință, noi solicitări de limitare a sprijinului primit de numărul mic al marilor fermieri. În plus, implementarea SPS a scos în evidență că, printre numărul mare de fermieri care primesc sume mici adesea sub nivelul costurilor administrative generate de utilizarea lor, există persoane care nu sunt agricultori reali. În contextul controlului de sănătate, ar fi binevenită o investigare a posibilității introducerii unor forme de limitare a plăților, atât la nivelul limitei superioare, cât și la nivelui celei inferioare.
În ceea ce privește limita superioară, Comisia este de părere că, dacă trebuie găsită o soluție, aceasta ar trebui să fie un model în care nivelul sprijinului să fie redus în mod gradual, pe măsură ce nivelul plăților totale per fermier crește, în același timp reținându-se o parte din sprijin, chiar și în cazul unor niveluri ridicate ale plăților. Limitările vor lua în considerare nevoia de a se asigura că durabilitatea economică a fermelor mari este respectată și pentru a evita fărâmițarea exploataților. Pentru sume mici, poate fi introdus un nivel minim al plăților anuale și/sau exigența privind zona minimă poate fi stabilită la un nivel mai mare într-o asemenea manieră încât să nu afecteze fermierii reali. Economiile astfel obținute ar trebui să rămână în statele membre care le-au generat și ar putea fi folosite pentru a face față noilor provocări, mai ales avându-se în vedere posibilitatea revizuirii cadrului.
Ana Mustățea
