Pe parcursul iernii, familia de albine slăbește mereu ca putere, deoarece, rând pe rând, albinele de toamnă care au iernat mor, iar albinele tinere nu reușesc să acopere pierderile.
Având în vedere această caracteristică naturală a speciei, Marian Bura consideră că, pentru a ajuta familiile de albine să valorifice eficient viitoarele culesuri, se impune efectuarea unei revizii sumare primăvara.
În primele zile călduroase de primăvară, când temperatura aerului depășeste 12 grade Celsius, se realizează controlul sumar (revizia) de primăvară, cu scopul de a stabili starea familiilor de albine și de a lua măsuri imediate de îndreptare a stărilor anormale survenite în timpul iernii. Pentru a nu provoca răcirea puietului, controlul se efectuează rapid, fără a descoperi cuibul în întregime și fără a-l ține mult timp deschis.
Cu ocazia reviziei de primăvară a familiilor de albine se stabilesc: puterea familiei (se apreciază după numărul de intervale dintre rame ocupate cu albine), prezența mătcii (se apreciază după existența puietului pe fagurii centrali), existența proviziilor de iarnă, starea fagurilor și starea generală a cuibului.
Concomitent cu acest control se face și curățirea sau înlocuirea fundului stupului, în vederea îndepărtării albinelor moarte în timpul iernii și a rumegușului rezultat prin descăpăcirea mierii.
În timpul reviziei sumare de primăvară se pot întâlni o serie de situații nedorite, cum ar fi:
– familii de albine muribunde din lipsă de hrană: se recunosc prin faptul că o parte din albine sunt căzute pe fundul stupului cu trompele întinse, iar altele se mișcă greoi pe faguri, fiind între viață și moarte, intrând în celule după ultima picătură de hrană. În această situație, ce poate fi întâlnită și la familii apreciate ca puternice, se verifică existența mătcii, se introduc faguri cu rezervă de hrană, se reorganizează cuibul la un număr de faguri pe care albinele reușesc să-l acopere și se reface împachetajul termoizolator.
Reactivitatea albinelor muribunde este posibilă numai în situația în care operațiunea se execută într-o încăpere încălzită.
– familii de albine care nu au acces la hrană: situația poate să apară la sfârșitul iernii, când familiile de albine au încă miere, dar situată departe de zona încălzită a cuibului. La o răcire bruscă a vremii, albinele nu mai au acces la hrană, existând riscul ca într-un interval scurt de timp să fie predispusă la pieire. Pentru a ajuta aceste familii, se reorganizează cuibul, inversând fagurii periferici cu provizii de hrană cu fagurii centrali din care albinele au consumat în timpul iernii.
În cazul în care familia nu dispune de faguri cu provizii, se umplu cu sirop de zahăr, în proporție de 2:1, faguri de culoare mai închisă, care se pun lângă fagurii cu puiet din cuib. O atenție deosebită se va acorda în final împachetajului termoizolator.
– familii moarte prin înfometare: se recunosc după faptul că albinele mor în căutarea unei picături de hrană, rămânând cu întregul corp în celulele fagurelui sau căzând pe fundul stupului, cu trompele întinse.
Dat fiind faptul că familiile nu mai pot fi salvate, fagurii mucegăiți sau cu pete diareice sunt topiți.
– familiile de albine moarte din cauza nosemozei se recunosc după abundența petelor de diaree. În această situație, albinele moarte se strâng și se ard, fagurii se topesc, iar inventarul lemnos se curăță mecanic și se dezinfectează; – familiile de albine cu populație redusă numeric și uzată pot fi recunoscute după faptul că albinele au abdomenul negru, perișorii de pe torace par brumați, iar fagurii ce sunt pătați cu excremente diareice emană un miros neplăcut, pătrunzător. Aceste familii nu pot fi redresate și se desființează total; – familiile de albine fără matcă se recunosc după absența ouălor în fagurii din centrul cuibului.
Pentru redresarea acestei stări, fie că familiilor orfane li se vor da mătci de rezervă, fie că, în absența acestora, familia orfană se va unifica cu o familie cu matcă. În ambele situații, matca va fi protejată în colivie.Prin efectuarea timpurie a controlului sumar de primăvară a familiilor de albine putem accelera ritmul de dezvoltare a acestora, contribuind astfel la valorificarea culesurilor timpurii.
În luna martie, consecutiv zborurilor de curățire, familiile de albine își intensifică activitatea, fapt resimțit în sporirea consumului de hrană, în creșterea temperaturii în interiorul ghemului de iernare și în stimularea mătcii de a depune un număr din ce în ce mai mare de ouă.
În acest moment, apa devine indispensabilă vieții albinelor, deoarece în cazul unei hrăniri abundente ele au nevoie de cantități progresiv mai mari de apă pentru diluarea mierii cristalizate și pentru prepararea hranei puietului.
Apa constituie unul dintre componenții de bază ai lăptișorului de matcă. În alimentația larvelor, pentru diluarea amestecului de miere și polen, apa intră în proporție de a șaptea parte. S-a constatat că lipsa apei scurtează cu 50-70% viața albinelor și că, în perioadele critice, albinele sacrifică o parte din puiet, sugând lichidul din larve. Consumul de apă necesar activității normale a unei familii de albine variază în funcție de puterea coloniei și de temperatura mediului. Zilnic, o familie de albine puternică este capabilă să consume între 200 și 500 ml apă. La un zbor, o albină poate transporta circa 40 ml apă.
Dacă sursa de apă nu este apropiată, albinele fac eforturi foarte mari pentru procurarea apei. Efortul depus de albinele sacagiste (cele care transportă apa) este amplificat și de faptul că în mare parte albinele din stup sunt încă afectate de rigorile iernii sau sunt obligate să rămână în interiorul stupului pentru încălzirea și hrănirea puietului. Transportul apei este mai intens în zilele cu temperaturi scăzute, când secreția de nectar este inhibată de condițiile atmosferice.
Pentru a asigura apa necesară familiilor de albine, este recomandat ca primăvara timpuriu, mai exact în același moment cu efectuarea primului zbor de curățire, să instalăm în stupină adăpătorul apicol. În vederea stimulării frecvenței de vizitare de către albine a adăpătorului, este bine ca acesta să fie amplasat în apropierea stupinei, într-un loc însorit și ferit de curenți, iar în primele zile să se picure în el miere sau sirop de zahăr.
În cazul în care nu instalăm adăpătorul în stupină, albinele sunt obligate să aducă apă neigienică din bălți sau din șanțuri. Există pericolul ca albinele ce pornesc în căutarea apei să nu se mai întoarcă în stup, deoarece pot să amorțească de frig sau să se înece în băltoacele de apă, din cauza rafalelor puternice de vânt.
Cel mai mare pericol îl reprezintă, după aprecierile lui Marian Bura, faptul că albinele pot contracta din apele stătute din mediul natural o serie de boli, ca de exemplu: septicemii, amebioză, paratifoză și altele.
În timpul culesului de nectar mai abundent, albinele vizitează în număr mai mic adăpătorul, deoarece ele își asigură apa din nectarul proaspăt. Atunci când culesul de nectar este slab, adăpătorul este intens frecventat de albine.
Prin instalarea timpurie a unui adăpător în stupină, putem contribui la diminuarea mortalității albinelor, la prevenirea apariției unor boli, la prelungirea vieții albinelor, la dezvoltarea familiei de albine și la creșterea productivității acesteia.
Victor Vătămanu
