Controlul importurilor din țările Mercosur revine statelor membre

​Începând cu data de 1 mai a.c acordul comercial interimar UE – Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay) a intrat în vigoare. 

Achim Irimescu, fost ministru plenipotențiar al Reprezentanței României pe lângă UE și negociator pe probleme agricole de aproape trei decenii, atrage atenția asupra responsabilității statelor membre de a verifica importurile provenite din țările care fac parte din Piața Comună Sudică.
„Fermierii români, dar și cei belgieni, francezi, polonezi, maghiari și alții sunt preocupați de efectele acestui acord asupra agriculturii europene și spun că de fiecare dată când Uniunea Europeană semnează acorduri comerciale de liber schimb cu țări terțe are interese în alte domenii, iar agricultura este sacrificată.
Este adevărat că teoretic sunt prevăzute posibilități de compensare. UE pregătește un fond de sprijin (plasă de siguranță) în valoare de 6,3 miliarde de euro pentru a proteja fermierii europeni în cazul unor perturbări ale pieței cauzate de importurile din țările terțe, care sunt mari producătoare și au capacitatea de a aduce cantități importante pe piața europeană. Există, desigur, mecanisme de salvgardare pentru situațiile în care importurile provenite din Mercosur amenință să cauzeze un prejudiciu producătorilor europeni, însă acestea nu sunt atât de ușor de aplicat pentru că Regulamentul stabilește o perioadă medie de 3 ani până când pot fi aplicate pentru un anumit stat membru sau regiune.
 
Cum exportă o companie, de exemplu din Brazilia, pe piața europeană?
Aceasta depune solicitare la Comisia Europeană, cea din urmă face auditul și constată că se respectă standardele europene și astfel compania respectivă este pusă pe o listă europeană, publică pe site-ul Comisiei Europene la DG SANTE (Direcția Generală pentru Sănătatea și Siguranța Alimentară), și începe să exporte. După acest proces nu mai este obligația Comisiei Europene să verifice produsele care vin pe piața europeană, aici intervenind obligația statelor membre de a verifica importurile din țările respectivele.
CE își intensifică cu 50% auditul, dar responsabilitatea statelor membre este de a face controlul la frontiere. În practică, nu este atât de ușor să verifici importurile pentru că prevederile actuale spun că poți controla 5% la frontiere, iar controlul este aleatoriu, nu poți verifica transport cu transport.
În urmă cu câțiva ani, când s-a făcut un control la carcasa de pui provenită din Brazilia s-a constatat că era spălată cu clor, au fost probleme mari și li s-a interzis imediat să mai exporte pe piața europeană.
Uniunea Europeană ia măsuri de biosecuritate ca puii care ajung în abator să nu fie infectați cu Salmonella și să pornească sănătoși din fermă. În Statele Unite, Brazilia și alte țări, pentru că este costisitor un astfel de sistem, preferă să ducă puii în abator și după ce îi eviscerează sunt spălați cu clor ca să omoare această bacterie. În UE nu este permisă această practică.
 
În România știm că sectorul creșterii păsărilor s-a dezvoltat foarte bine și a făcut progrese în creșterea producției de carne de vită de calitate. În acest context, fermierii au o temere că ar putea să vină carne de vită ieftină din Argentina și nu numai, însă, în opinia mea, având în vedere distanțele și nevoia ca importatorul să facă profit, am dubii că va veni foarte ieftină carnea pe piața europeană.
 
Din păcate, balanța comercială a României este pe minus la produsele agroalimentare. Producătorul român trebuie să se orienteze către producția animală masiv ca să nu mai exportăm cereale, să le folosim în țară la creșterea animalelor ca să nu mai trebuiască să aducem din alte țări. La carnea de porc, de exemplu, importurile ating anual 1 miliard de euro.
 
Din păcate, la ora actuală fermierii se confruntă cu multe provocări. Prețurile la inputurile agricole au crescut, îngrășămintele sunt din ce în ce mai scumpe, iar numărul substanțelor chimice s-au redus – știm foarte bine cazul interzicerii substanțelor neonicotinoide care nu au, practic, alternativa economică viabilă.
 
Se discută la nivelul UE de pachetul „Omnibus”, cu referire la pesticide și biocontrol, pentru a eficientiza procesele de autorizare a substanțelor active.
În UE avem o mare problemă: procedurile de autorizare sunt îndelungate, durează chiar și 10 ani ca să introduci o substanță activă pe piață. Acum se are în intenție să se reducă acest proces la cca 5, maximum 6 ani. În Brazilia durează doar 2 ani.
Din punctul acesta de vedere, avem un handicap competitiv.
Discutam cu reprezentanții unei firme americane care au observat că veninul unui păianjen din Australia omoară larvele de Tuta absoluta și au reprodus acel venin în laborator și au o piață de 16 miliarde de dolari. Produsul rezultat nu doar că este la fel de bun ca pesticidul omolog, dar are și o calitate în plus: larvele nu capătă forme de rezistență, fiind astfel mai ușor de combătut.
Asistând la conferințe și discuții, sectorul mai reclamă ceva: produsele biologice de protecție sunt bune, dar cea mai bună soluție este folosirea pesticidelor în combinație cu produsele de biocontrol.”
 
Ana Ioniță