Bertrand Carpentier, Institutul Vegetal Arvalis
Costurile de producție ale porumbului furajer în Europa
Arvalis – Institutul sectorului vegetal, institut tehnic francez – a realizat un studiu complet al costurilor de producție ale porumbului furajer (ținând cont de toți factorii de producție – inclusiv remunerarea șefului exploatației) din patru ferme, din trei țări europene (Franța, Germania și Belgia). Costurile de producție ale porumbului furajer sunt destul de omogene, situându-se între 80 și 120 euro/t MU. Chiar dacă traseele tehnice de producție sunt diferite, randamentul în câmp rămâne principala cauză a variațiilor costurilor. Astfel, în Europa, randamentele pot varia între 10 și 17 t MU/ha. Costul resurselor (atât cele ale producătorului, cât și cele procurate prin recurgerea la o societate externă) și retribuția muncii constituie elemente majore ale cheltuielilor de producție.
Porumbul furajer, produsul de siloz cel mai rentabil pentru crescătorii de animale
Marcus Koehler*, din cadrul Centrului de cercetări pentru dezvoltarea agriculturii (LEL), din Germania, a prezentat rezultatele unui studiu asupra costurilor de producție ale următoarelor furaje: iarba de pășune, iarba de siloz, silozul de iarbă și trifoi, silozul de lucernă, silozul de porumb imatur, silozul de știuleți de porumb și silozul de porumb furajer. Cercetătorul a efectuat această anchetă în două etape. Mai întâi, a calculat cheltuielile de producție în euro/ha pentru fiecare dintre aceste plante furajere. Apoi a exprimat costurile de producție în euro pe unitatea de energie utilizabilă de vaca de lapte.
Grafic: Costurile de producție ale furajelor, în euro/ha, exprimate în indici (pajiștile folosite pentru pășunat având indicele 100) și costul acelorași furaje raportate la unitatea de energie utilizabilă pe cap de vacă de lapte (exprimată în euro/10 MJ).
Nu este surprinzător faptul că la porumbul furajer costurile sunt printre cele mai ridicate, dacă sunt exprimate în euro/ha.
Pe de altă parte, raportând costurile la producția de energie, situația se prezintă invers, porumbul furajer fiind cel care oferă cel mai bun rezultat față de alte plante furajere. Rezultatele obținute de Marcus Köhler confirmă și alte lucrări de acest gen efectuate în alte țări. Date fiind nivelul randamentului și valoarea energetică ridicată pe care le oferă, porumbul furajer este un produs care se pretează stocării și are costuri de producție relativ scăzute.
Crescătorii de animale de lapte și producătorii de carne recunosc faptul că porumbul furajer prezintă mai multe avantaje:
– un potențial ridicat al randamentului, cu condiția unui aport hidric satisfăcător în perioada de vară;
– o ofertă genetică varietală performantă, care ține cont de criteriile zootehnice, cum ar fi valoarea energetică;
– o cultură complet mecanizabilă, de la semănat la recoltat și la distribuirea furajelor către animale;
– un furaj care se conservă natural, ușor, timp de peste un an, cu pierderi în siloz foarte scăzute;
– valoare energetică ridicată și stabilă în timp;
– un furaj cu apetență, care permite obținerea unui nivel bun al producției de lapte;
– baza rației de iarnă a vacii de lapte, putând fi distribuit și ca element complementar în timpul pășunatului.
Din punct de vedere economic și tehnic, iarba de pășune oferă și ea rezultate bune, mai ales primăvara. Însă producția și valoarea alimentară nu sunt constante de-a lungul anului. Exploatarea acestui tip de plantă de către animale necesită o bună practică a pășunatului. Surplusurile de producție trebuie conservate prin metode costisitoare. Vara, porumbul furajer este un complement excelent ai ierbii de pășune, prin aportul energetic pe care îl furnizează.
Importanța alegerii soiului pentru crescătorii de animale
Pentru ca rezultatele producției de porumb furajer să fie satisfăcătoare pentru crescător, alegerea soiului este determinantă. Încă din anii ’80, cercetările din sectorul public și societățile producătoare de semințe au urmărit o activitate de selecție specifică, ținând cont de criteriul „valorii alimentare pentru producția de lapte”, care figurează în prezent printre criteriile de înscriere în catalogul francez al soiurilor și, sub diverse forme, în diferitele cataloage europene.
Progresul genetic se măsoară astfel printr-o regularitate mai mare a randamentelor, indiferent de condițiile climatice – inclusiv deficitele hidrice din timpul verii.
Suprafețele de porumb furajer din Europa, în creștere
Deși în 2009 suprafețele europene de porumb boabe au scăzut cu 6 la sută față de anul anterior, din cauza prețurilor mici din campania trecută, porumbul furajer european se află într-o situație bună.
Suprafețele acestei culturi înregistrează chiar o creștere de 100.000 ha în „Uniunea Celor 15”, din care peste 70 la sută se datorează creșterii sectorului furajelor pentru biogaz din Germania.
Suprafețele de porumb furajer din „Uniunea Celor 15” (85% din suprafețele UE 27) Alte țări UE 15 Germania Franța Belgia
Danemarca Marea Britanie
Irlanda
TOTAL UE 15
2005/2006
843.100 1.262.000 1.384.000 164.000 135.000 131000 14.600 3.935.000
2006/2007
787.500 1.346.000 1.370.000 161.000 135.000 137000 20.200 3.960.000
2007/2008
782.870 1.475.000 1.330.000 164.000 145.000 145000 20.900 4.060.000
2008/2009
714.970 1.566.600 1.410.000 176.600 158.000 145000 24.900 4.200.000
2009/2010
730.270 1.643.000 1.410.000 179.500 171.000 148000 23.000 4.300.000 Deși porumbul furajer este destinat, în cea mai mare parte, furajării animalelor, câteva țări din nordul Europei utilizează o mică parte din producție pentru obținerea biogazului: 260.000 ha în Germania, 20.000 ha în Austria și 10.500 ha în Polonia.
În Germania, sectorul unităților producătoare de biogaz a luat avânt, stimulat de o fiscalitate atractivă. Se estimează că 7 la sută din producătorii germani de porumb dețin unități de producție a biogazului, în timp ce 5 la sută intenționează să-și construiască o astfel de unitate. Danemarca, „mica” țară producătoare de porumb, cu numai 170.000 ha de porumb furajer, alimentează chiar anul acesta unitățile germane cu porumb de pe 4.000 ha.
