Crescătorii de taurine din România se pregătesc de ample acțiuni de protest

3 minute de citit

În data de 5 martie 2008, Federația Națională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii și Servicii Conexe (AGROSTAR) și-a anunțat intenția de a declanșa un șir de proteste, din cauza prețului ridicat la motorina destinată lucrărilor agricole mecanizate de înființare a culturilor de primăvară, a lipsei subvențiilor care să satisfacă toate sectoarele agricole, în special cel horticol, dar și din cauza refuzului repetat al procesatorilor de actualizare a prețului laptelui crud – materie primă.

În condițiile actuale, de creștere a prețului la îngrășăminte și material semincer, începerea campaniei de primăvară este practic paralizată. „Ministerul Agriculturii trebuie să vină cu programe reale, prin care să acorde fermierilor români subvenții aproape egale cu cele existente în celelalte state din UE, iar când se stabilește nivelul subvențiilor trebuie să se gândească în primul rând la înregistrarea unei eficiențe. În cazul motorinei, subvenția de 1 leu/litru nu este suficientă”, a afirmat dl Ștefan Nicolae, președintele sindicatului AGROSTAR.

Analize costisitoare

Greutăți întâmpină și crescătorii de taurine din România, care susțin că au ajuns la o situație disperată din cauza procesatorilor care impun un preț nesatisfăcător pe litrul de lapte, în condițiile în care costurile de producție au crescut foarte mult.

70% din laptele comercializat în România provine de la micile gospodării, iar pentru valorificarea sa producătorii sunt obligați să efectueze două analize pe lună, prin care să dovedească faptul că acest lapte este conform normelor europene. Prețul ridicat al acestor analize îi determină pe crescătorii de taurine să apeleze la procesatori. În final, producătorii acceptă un preț de 0,5 lei/litru, în schimbul efectuării analizelor în laboratoarele specializate ale procesatorilor, iar prin adeverința pe care o eliberează și prin care se face dovada că laptele este conform, fermierii primesc de la stat subvenția de 0,3 lei/litru.

„Fabricile din sector plătesc laptele din banii statului. Nu este posibil ca producătorii de lapte să fie legați de această adeverință, să fim practic la mâna procesatorilor. De aceea am propus modificarea actelor normative și simplificarea lor, astfel încât să nu mai intervină în relația crescător-minister și procesatorii”, a afirmat dl Costel Caraș, președintele Sindicatului Crescătorilor de Taurine din România (SCTR).

Crescătorii de taurine au propus ca prețul de vânzare acordat procesatorilor de lapte să fie de 0,42 euro/litru pentru calitate UE, la 3,5% grăsime și 3,2% proteină, și de 0,28 euro/litru pentru calitate românească, la aceiași parametri de găsime și proteină.

Transferuri ilegale de cotă

În industria laptelui sunt semnalate anumite nereguli, prin transferurile ilegale de cotă. Mai exact, laptele de la cota de vânzări directe este transferat ilegal la cea de livrare. Puține sunt fabricile care s-au înregistrat că realizează acest transfer, de circa 50 de mii de unități. O altă problemă semnalată este aceea că în perioadele de criză unitățile de procesare realizează așa-zisul lapte proaspăt din lapte praf, nespecificând pe etichetă procentajul de lapte praf existent în produs. Pe timp de vară, când piața este inundată de lapte și prețul de vânzare este scăzut, procesatorii colectează laptele și-l transformă în lapte praf. Prețul exorbitant de la raft nu reflectă întotdeauna adevăratul preț al produsului. În final, crescătorii de taurine și consumatorii pierd.

Proteste

În cazul în care solicitările agricultorilor și crescătorilor de taurine din România nu vor fi rezolvate, sindicaliștii vor trece la acțiuni de protest către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Economiei și Finanțelor, care tolerează cu bună știință încălcarea legilor de către samsarii laptelui. Vor îndrepta protestele către Consiliul Concurenței și către Agenția Națională de Protecție a Consumatorilor, care tolerează atât cartelul procesatorilor, constituiți în APRIL, cât și problema produselor vândute sub o singură calitate și la același preț, dar care sunt realizate din lapte de calitate diferită, achiziționat la prețuri diferite, diferențele fiind extrem de mari. De asemenea, vor picheta punctele vamale prin care se realizează transporturile de lapte din UE către România, care, de altfel, au o pondere scăzută, de 8%. O altă măsură este aceea de a sista livrările de lapte către fabricile de procesare care vor refuza în continuare creșterea prețului laptelui și redirecționarea acestuia către cei care vor accepta mărirea prețului sau către fabricile din UE.

Ana Mustățea

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Adaugă AGRIMEDIA ca sursă preferată pe Google

Alte articole din Revista AGRIMEDIA 1-14 Octombrie 2026

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani