Criza alimentară și schimbările climatice, rezolvate cu ajutorul biotehnologiei

5 minute de citit

În data de 19 iunie 2008, la sediul Centrului Cultural American a avut loc o masă rotundă pe tema biotehnologiei și rolului acesteia în diminuarea crizei alimentare.

La conferință au participat reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, corpului diplomatic și specialiști din domeniu.

Invitatul de onoare al acestei manifestări a fost dl dr. Peter Gregory, consultant și profesor în cadrul Catedrei de Ameliorare și Genetică Vegetală de la Universitatea Cornell SUA, care are o experiență de peste 30 de ani în domeniul biotehnologiei și biosecurității agricole.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite, iar conferințe cu teme asemăntoare s-au desfășurat și în orașele Slobozia și Brăila.

În deschiderea conferinței a luat cuvântul dl Nicholas F. Taubman, ambasador al SUA, care a subliniat importanța biotehnologiei agricole în rezolvarea problemelor alimentare ale globului „prin creșterea producțiilor medii, prin reducerea utilizării apei, îngrășămintelor și pesticidelor și prin producerea unor alimente mai accesibile, a căror siguranță este atestată științific“.

De asemenea, s-a accentat și faptul că lumea de astăzi nu-și poate permite să ignore beneficiile biotehnologiei agricole când prea mulți oameni înfometați sunt pe glob și sunt nevoiți să plătească din ce în ce mai mult pentru a-și hrăni familiile. Populația globului este estimată să atingă dublul nivelului actual, ajungând la 9 miliarde în anul 2050.

Criza alimentară nu cunoaște granițe, iar agricultura convențională nu poate asigura o dublare a producției pentru a face față acestei cereri de alimente extrem de mari. „Pentru a răspunde la această provocare 23 de țări ale lumii, printre care și opt state europene, au aprobat cultivarea plantelor biotehnologice, iar aceasta este o recunoaștere a faptului că biotehnologia este un instrument valoros, care poate ajuta la creșterea producției agricole, în condiții de siguranță“, a mai adăugat dl Taubman.

Alimentarea unei populații mondiale în creștere constituie o problemă serioasă, care necesită o analiză responsabilă, deschisă, pe baze științifice, a tuturor alternativelor posibile. Una dintre soluțiile cele mai promițătoare este testată, aprobată, bine reglementată și deja utilizată în multe țări din lume: biotehnologia. Peste 55% din populația globului utilizează biotehnologia. Cu ajutorul acestei evoluții tehnologice, unele dintre problemele esențiale, cum ar fi creșterea demografică, scăderea suprafeței arabile pe cap de locuitor sau schimbările climatice, sunt rezolvate. De asemenea, agricultorii care adoptă sistemul cultivării plantelor modificate genetic beneficiează de anumite avantaje, precum creșterea randamentelor, a veniturilor, dar și menținerea sub control a costurilor resurselor.

300 de milioane de euro, pierderi datorate interzicerii soiei MG

Nemulțumirea fermierilor români o reprezintî faptul ca nu le este permis să cultive soia modificată genetic – o plantă care le asigura un profit considerabil.

„Aproape că nu se mai cultivă soia în România, iar în județele cu vocație pentru această cultură sunt cultivate doar c=teva sute de hectare. În primul an de la înterzicerea soiei MG, România a pierdut aproximativ 300 de milioane de euro. Evident că se va recurge la importuri de soia, iar aceasta va fi modificată genetic“, a afirmat dna Elena Badea, vicepreședintele Comisiei de biotehnologie de la Academia de Stiințe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisești“. De asemenea, dna Badea a făcut apel pentru unirea forțelor pentru ca această plantă să reintre în cultură, afirmând faptul că interesul economic trebuie să primeze, mai ales atunci când autoritățile implicate în evaluarea acestor culturi dau avize științifice favorabile. Tot în favoarea reintroducerii soiei MG a vorbit și dl Cristea, din cadrul MADR, susținând faptul că „România, ca stat membru, nu are alternativă decât aceea de a respecta aceleași reguli conforme cu reglementările de la Bruxelles, însă realizarea unei strategii care să pledeze pentru reintroducerea acestei plante va putea convinge Bruxelles-ul să aprobe cultivarea sa“. O altă propunere a dânsului a fost aceea de a se insista pe această problemă nu doar din punct de vedere științific, ci și politic, pentru că, din păcate, multe dintre aceste decizii se iau sub acest aspect.

La eveniment, partea fermierilor a fost reprezentată de către dl Marcel Cucu, președintele LAPAR.

Biotehnologia nu este un panaceu

Preferând să folosească termenul de „bioinginerie“ deoarece este mai puțin emoțional și pentru că dorește ca tot ce afirmă să fie bazat științific, dr. Peter Gregory a insistat asupra beneficiile oferite de această tehnologie, susținând, în același timp, că biotehnologia nu presupune înlocuirea celorlalte sisteme, ci vine în completarea celor convenționale sau ecologice. „Biotehnologia nu este un «glonț de argint» sau un panaceu“, a afirmat dl Gregory. Rezultatele acestei tehnologii, în comparație cu cea convențională, sunt mult mai rapide și capabile să răspundă noilor provocări privind siguranța alimentară și schimbările climatice. Pentru a obține efectele scontate, propunerea venită din partea dl Gregory de abordare strategică a problemei culturilor obținute prin bioinginerie în România este aceea ca la elaborarea strategiei să participe toate părțile interesate, astfel încât să fie o abordare holistică, integrată, bazată pe cererea pieței, axată pe produs.

Avantajele porumbului MON 810

Porumbul este protejat printr-o genă care-i conferă rezistență la dăunători și previne distrugerea plantei de către sfredelitorul european al porumbului (Ostrinia nubilalis), precum și de mulți alți dăunători importanți. În acest mod, atât pierderile din timpul recoltării, cât și din timpul depozitării se reduc. Datorită reducerii atacului dăunătorilor la nivelul pănușilor – una dintre căile principale de infectare cu mucegai a boabelor, calitatea boabelor crește. Cercetările efectuate au demonstrat faptul că porumbul MG este inofensiv pentru oameni, pești, faună sălbatică și pentru insectele benefice care pot ajuta la menținerea sub control a altor dăunători. Proteinele Bt sunt utilizate în condiții de siguranță de aproape 40 de ani în producția de insecticide microbiene.

Porumbul MON 810 este tot atât de sigur și de hrănitor ca și soiurile convenționale.

Viitorul bioingineriei agricole

Datorită progreselor înregistrate în domeniul genonmicii și bioinformaticii, se vor putea identifica, izola și transfera mai ușor – în scopul îmbunătățirii soiurilor – genele vegetale responsabile pentru toate caracteristicile genetice agricole importante. De asemenea, se va urmări o utilizare mai mare a genelor vegetale și nu a bacteriilor sau a genelor provenite din specii de pești etc., în procesele de transformare ar putea îmbunătăți percepția publicului sceptic asupra biotehnologiei. În viitor, se va urmări și o utilizare mai mare de „extragere“ a genelor necesare din colecțiile de germoplasmă vegetală.

Ana Mustățea

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Adaugă AGRIMEDIA ca sursă preferată pe Google

Alte articole din Revista AGRIMEDIA 1-14 Octombrie 2026

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani