Ioan Enoiu, Naturevo
Am vândut ce am putut…
Pân’ la urmă ce-am făcut? Băncile-s amanetate, Avem gaze pe la spate, Pe șosele-nghesuială, Iar pe câmp recoltă goală.
Avem cea mai scumpă subvenție pentru agricultură: pământul.
Cum îl folosim?
Povestim că înaintea celui de-al doilea război mondial prețul grâului se stabilea la Bursa din Brăila. Știm că tot atunci România era considerată grânarul Europei.
Ce se întâmplă azi cu agricultura României?
În perioada așa-zis comunistă, cu programe destul de forțate, se reușise să se meargă către o agricultură intensivă și se obțineau producții relativ competitive, în raport cu nivelul tehnologiilor aplicate.
Astăzi, putem avea acces la cele mai performante elemente ale tehnologiilor din agricultură și totuși sunt puține „flori” pe tărâm agricol.
De ce oare?
Cred că primul răspuns ar fi acela că „la agricultură și la fotbal se pricepe toată lumea”.
Dacă aș spune azi că „agricultura este cea mai complexă industrie”, cine m-ar crede? Și totuși, așa este!
Agricultura impune aplicarea unor tehnologii adaptate speciei, soiului/hibridului, zonei de cultură etc., în condiții climatice din ce în ce mai dure și imprevizibile.
Agricultura cere gândire pe termen lung, astfel încât politicile și strategiile agrare să prevadă etapele de implementare, acțiuni comensurabile și resurse pe măsură.
Resursele implicate în agricultură reprezintă prima priză strategică.
Din păcate, vedem că incompetența, sau reaua-voință, sau neînțelegerea fenomenului agricultură duce la limitarea drastică a resurselor de care are nevoie agricultura.
În perioada aceasta de criză, toate statele, inclusiv România, sunt preocupate de salvarea băncilor care dau salarii impresionante celor care produc dobânzi pentru sprijinul industriilor constructoare de lux, dar sunt prea puține preocupări pentru salvarea „pâinii noastre cea de toate zilele”.
Dumnezeu ne-a dat, dar nu ne mai bagă în traistă!
Este de datoria noastră, a celor care credem cu tărie că „prima salvare stă în mâncare”, să atragem atenția tuturor ce-și închipuie că hrana se produce în magazin că s-ar putea trezi cândva cu rafturile goale sau (cum deja se mai întâmplă) cu rafturile pline de hrană „exotică”, uneori cu termen de garanție reinventat.
Cu circa 20 de ani în urmă, se estima că România ar putea hrăni o populație de cinci ori mai mare decât exista la acea vreme. La nivelul tehnologiilor complexe de astăzi, cu siguranță cifra ar putea fi și mai mare. Și totuși, România importă produse agricole și derivate mai mult decât exportă. De ce? Răspunsul ne duce iar la resurse, astfel:
1. folosirea nerațională a resurselor existente, mare parte din agricultura României funcționând după criteriul de subzistență; 2. accesul extrem de greu la resurse financiare;
3. risipa resurselor, prin utilizarea lor inadecvată;
4. transformarea principalei resurse – pământul în obiect de speculație imobiliară, abătând rolul acestuia de la sensul normal de utilizare;
5. resursele umane cu înaltă calificare implicate în agricultură sunt din ce în ce mai reduse – cine mai poate fi atras să facă agricultură și să câștige într-un an cât câștigă un speculant cu mașini la mâna a „n”-a în mai puțin de o lună?
6. diminuarea până la dispariție a „resursei cenușii” – cercetarea agricolă.
Fiecare punct enumerat anterior ar putea face subiectul unei analize îndelungate, cu identificarea multiplelor cauze subiective și a dificultăților pentru înlăturarea efectelor.
Și totuși, o gândire profundă și coerentă ne-ar arăta că există soluții pentru intervenție rapidă și schimbare bruscă spre bine a „climatului agricol din România”. Faptul că suntem o țară membră a Uniunii Europene ne-ar impune să utilizăm la maximum fondurile alocate agriculturii. Dacă nu se întâmplă așa, vina este doar a noastră, pentru că am gândit prea mult că „merge și așa”.
Răspunde cineva pentru „impotența” factorilor implicați în această nerealizare?
Responsabilizarea agricultorilor ar fi a doua priză pentru ieșirea din criză. Cum se întâmplă cu majoritatea românilor, la toate nivelurile din agricultură se manifestă o „lehamite înspăimântătoare”, ce duce fie la concepția de „ce-o vrea Dumnezeu!” sau, pur și simplu, la blocarea minților în „discuții interminabile, fără soluții viabile”. Cum altfel am putea interpreta faptul că mulți dintre agricultori se hotărăsc să nu mai cultive pământul, sub argumentul că și așa nu se vinde producția, sau prețul prea mic pentru produsele agricole nu acoperă cheltuielile.
Este știut că peste două miliarde de oameni de pe mapamond sunt subnutriți, că România are ambasadori și în acele țări, dar noi nu exportăm nimic acolo. Nu poate fi și acesta un aspect al iresponsabilității?
Țări față de care România are datorii an de an și care sunt în proximitate importă produse agricole și derivate de la distanțe impresionante.
N-ar putea fi asta „soluția deversării” surplusului de producție agricolă posibil de obținut? Ca o concluzie sumară, toți cei care mănâncă sunt legați de agricultură, deci trebuie să fie responsabili și să înțeleagă că nu există cale mai simplă de a ieși din criză decât aceea de „a produce mâncare de calitate la prețuri rezonabile”.
Agricultura României reprezintă prima priză de securitate națională, deoarece prin ea se obține atât energia pe care o ingurgităm pentru a putea trăi și produce, dar chiar și o parte din „energia verde”, din ce în ce mai apreciată, poate și pentru că atât timp cât Sfântul Soare își va trimite razele pe Pământ, poate fi o resursă inepuizabilă!
Enumerarea de argumente în favoarea agriculturii ar putea continua, dar mă tem că poate cineva care are vreun interes în cu totul altă direcție, mult mai aducătoare de bani, uitând că vreodată ar putea rămâne flămând cu toată averea la dispoziție, va plânge că este în mare criză și i se vor aloca fonduri suplimentare.
Mă rezum la a vă aminti că:
De când pe lume ne-am născut și s-a tăiat o legătură, Ne-am apucat subit de supt și de atunci luăm din bătătură.
Părinții falnici ne-au crescut, Chiar luându-și pâinea de la gură, Noi după bani ne-am abătut, Dar am uitat de agricultură.
Când bate clopotul a criză Sau de vă plouă, chiar cu gheață, Băgați agricultura-n priză Și-o să trăiți a doua viață!
