Cu nivelul producției noastre de cartofi, continuăm să capitalizăm fermierii din alte țări16/12/2024 În Ședința de Guvern din 21 noiembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea art. 8 și 13 din HG nr. 150/2024 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producției de cartof de consum”. Practic este vorba despre o suplimentare a resurselor financiare alocate, cu suma de 3.000.000 lei, în vederea achitării obligațiilor de plată către potențialii beneficiari ai schemei de ajutor de minimis înscriși în program, de la 11.483.880 lei la 14.483.880 lei, respectiv de la 2.309.010 euro la 2.912.210 euro se arată în comunicatul publicat pe pagina MADR.
”Era necesar ca printr-un act normativ să primească toți cei îndreptățiți, mai ales în situația diminuării suprafeței de cartof pentru consum, care nu avantajează pe nimeni”, a spus Cleonic Sucaciu, președintele Federației Naționale Cartoful din România, despre aceste sume recent aprobate. La APIA sunt înregistrate maxim 30.000 de hectare pentru cartoful de consum, bineînțeles nu toate sunt eligibile în perioada următoare. Producătorii de cartof de sămânță mai beneficiază de un sprijin cuplat la această categorie. Depozitele de cartofi din producție internă sunt aproape goale Producția internă de cartof a fost relativ mică și s-a vândut în proporție de 80% până în acest moment, apreciază președintele FNCR, pentru că prețul a fost destul de bun. Dar, oricum ar fi fost, nevoia fermierilor de capital a făcut ca marfa să se vândă repede. ”Vor urma bineînțeles importurile, pentru a acoperi necesarul în continuare, mai ales că în țări precum Polonia, Germania sau Franța producțiile au fost bune. Așadar noi capitalizăm în continuare fermierii din alte țări”, a subliniat Cleonic Sucaciu. Pentru anul următor, cartoful de sămânță din producția internă are o calitate bună, s-au obținut în jur de 15-20 t/ha, din care 70% este material de plantat de categorie superioară. Prețul variază între 2,5-3 lei/kg. Cartoful de sămânță de import este mult mai scump, are prețuri de la dublu în sus față de al nostru, adică 3,7 - 6 - 6,2 lei/kg. ”Necesitatea de a produce sămânță în arealul țării noastre arată două lucruri foarte importante: este mult mai ieftină și mult mai bine adaptată la condițiile climatice de aici. Trebuie făcut ceva, astfel încât să ne asigurăm necesarul intern! Doar cu aceste mici ajustări, binevenite, nu se rezolvă problema de fond și nu vom ajunge niciodată să avem consumul țării asigurat din producție proprie. Continuăm să capitalizăm fermieri din Europa. Sunt niște firimituri, care cel mult ajută să nu se reducă suprafața și mai mult decât până acum. Este nevoie de măcar 10 ani de acum încolo pentru a ajunge să asigurăm un procent de minim 70-80% din necesarul de consum intern”, a mai spus Cleonic Sucaciu, președintele Federației Naționale Cartoful din România. Roxana Drăghici
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
|