Dr. ing. Cristina Bădescu, SCDP Voinești
Dintre speciile pomicole, căpșunul prezintă un interes deosebit, ca urmare a cererii ridicate de fructe pentru consum în stare proaspătă, dar și pentru industrializare. În condițiile aplicării unor tehnologii de cultură adecvate, căpșunul poate realiza producții ridicate, fapt ce asigură o eficiență superioară majorității culturilor pomicole.
Căpșunul prezintă și avantajul recuperării mult mai rapide a investiției, comparativ cu celelalte specii pomicole, aspect foarte important, având în vedere modalitățile actuale de creditare.
Datorită plasticității ecologice, căpșunul poate fi cultivat în condițiile din România aproape pe întreg teritoriul țării, de la câmpie până la altitudini de 800-1.000 m și chiar mai mult.
Datorită cererii din ce în ce mai mari de fructe de căpșun, producția pe plan mondial a crescut spectaculos, de la circa 7-800 mii tone, în anii ’60, la 1.200-1.800 mii tone, în anii ’70-’80, până la 2.400-3.200 mii tone la sfârșitul secolului trecut, depășind în prezent 3.800 mii tone.
Principalele țări producătoare de căpșuni sunt SUA, Italia, Polonia, Spania, Anglia etc. Deși România, la nivelul anilor ’70, ocupa locul 12 pe plan mondial, cu o producție de circa 29.000 tone, în prezent, pe piața românească se comercializează preponderent fructe de căpșun importate.
Particularități biologice
Căpșunul este o specie perenă, la granița dintre plantele ierboase și cele lemnoase. Partea subterană este alcătuită dintr-o tulpină (rizom), din care pornesc rădăcini viguroase, ce pot ajunge la adâncimi de 25-30 cm și chiar la peste 40 cm în solurile profunde lucrate corespunzător.
Partea aeriană este formată din ramificații scurte, pe care se dezvoltă frunze, pedunculi florali și stoloni. Stolonii sunt filamente care pornesc de la baza fiecărei frunze ce formează terminal o nouă plantă. În funcție de soi, o plantă-mamă poate forma într-un an între 25 și 100 de stoloni. Florile sunt, în general, hermafrodite.
Căpșuna este un fruct fals, format prin îngroșarea receptacului floral. Florile se deschid succesiv, în funcție de condițiile climatice, într-un interval de timp cuprins între 20 și 50 de zile.
Perioada de coacerea a fructelor durează
20-35 de zile.
O plantă de căpșun trăiește peste 4-5 ani, dar după 3 ani se înregistrează o diminuare semnificativă a producție, atât cantitativ, cât și calitativ.
Cerințele față de factorii de mediu
Față de temperatură, căpșunul nu are pretenții foarte ridicate. În general, soiurile din sortimentul actual rezistă la temperaturi negative de până la -27˚C, dacă sunt acoperite de un strat de zăpadă.
În timpul verii, temperaturile de peste 35˚C perturbă atât fructificarea, cât și diferențierea mugurilor de rod, cu repercusiuni asupra recoltei din anul următor.
Față de factorul umiditate, căpșunul are cerințe ridicate, din cauza sistemului radicular superficial și a frunzișului bogat. În aceste condiții, necesarul de apă este asigurat în zonele în care precipitațiile depășesc 700 mm anual, cu condiția unei repartiții echilibrate în timpul perioadei de vegetație.
Deși are pretenții relativ mai scăzute în ceea ce privește lumina, soiurile își exprimă întreg potențialul productiv în condiții de lumină deplină.
Plasticitatea ecologică se manifestă și în ceea ce privește cerințele față de sol. În acest sens, sunt considerate favorabile solurile cu reacție de la neutră la acidă (respectiv cu un pH de 7-5), cu aprovizionare bună în materie organică, cu textură ușoară și apa freatică la adâncimi de peste 1 m. În aceste condiții, corespund cerințelor căpșunului soluri variate, cu excepția solurilor cu un conținut ridicat în argilă, a celor sărăturoase și calcaroase.
Înființarea culturii
În vederea înființării unei culturi în scop comercial, este necesar să se soluționeze aspectele legate de valorificarea producției. Acest aspect este foarte important dacă se au în vedere perisabilitatea destul de ridicată a căpșunilor, concurența fructelor din import și fluctuațiile destul de mari ale prețurilor de achiziție, în mod deosebit pentru fructele destinate industrializării.
Un alt aspect care trebuie avut în vedere în dimensionarea plantației este reprezentat și de necesarul de forță de muncă pentru lucrările de întreținere, dar în mod deosebit pentru recoltarea fructelor.
Pregătirea terenului
După alegerea amplasamentului pentru viitoarea plantație, se face pregătirea terenului, de preferință cu un an înainte de plantare. Pregătirea presupune nivelarea terenului și executarea unei arături, urmată de mărunțirea solului. Înainte de executarea arăturii, este recomandat să se execute o fertilizare abundentă cu gunoi de grajd, cu 30-50 t/ha, lucrare care trebuie executată cel târziu până la începutul lunii mai.
Pentru diminuarea rezervei de buruieni, pe parcursul verii se va face o erbicidare cu un produs sistemic, când înălțimea buruienilor este de minimum 10 cm. După circa 2-3 săptămâni, se va mai executa o erbicidare de corecție pe vetrele rămase, operațiune care se va repeta la același interval de timp, dacă este cazul. În condițiile unei infestări cu dăunători (nematozi, cărăbuși, viermi-sârma etc.), este necesar să se trateze solul cu o substanță de combatere.
Nicoleta Burtan
