Dr. ing. Cătălin Bădescu, SCDP Voinești
Zmeurul este o specie care se dezvoltă și fructifică în zonele cu un climat mai răcoros, caracterizat prin precipitații abundente.
În țara noastră, cele mai bune codiții pentru cultura zmeurului se întrunesc în zonele submontane și premontane, unde temperatura medie anuală este între 7 și 8ºC, iar precipitațiile însumează peste 600-700 mm anual, zone ce se suprapun cu arealul de răspândire al zmeurului din flora spontană.
Importanța culturii de zmeur
Fructele de zmeur sunt apreciate de consumatori datorită însușirilor organoleptice, dar și conținutului ridicat în compuși cu rol curativ și terapeutic. Deși fructele de zmeur au fost utilizate încă din antichitate, primele culturi au fost înființate începând din secolele XIV- XV. În prezent, pe plan mondial, cultura zmeurului ocupă o suprafață de circa 180 000 ha, iar producția de fructe este estimată la valoarea de 1,2-1,5 miliarde euro anual, în conformitate cu statisticile FAO. Țările cele mai mari producătoare sunt: Rusia, Serbia, Muntenegru, SUA, Polonia, Germania și Ucraina. Deși România producea în trecut circa 10.000 de tone anual, în prezent suprafețele cultivate cu zmeur s-au diminuat semnificativ, producția actuală fiind realizată preponderent din flora spontană.
Particularități biologice
Zmeurul este un semiarbust care dezvoltă din rizomi un sistem radicular puternic și drajoni. Drajonii cresc, iar în anul II rodesc, după care se usucă. Pe tulpini apar inflorescențe cu un număr diferit de flori, între 5 și 15 bucăți. În sortimentul actual, majoritatea soiurilor au o singură recoltă pe an, dar se întâlnesc și soiuri remontante, care realizează două recolte, una în perioada iunie-iulie, iar cealaltă în perioada septembrie-octombrie.
Calitatea soiurilor remontante nu este însă valorificată în zonele cu altitudine ridicată, deoarece cea de-a doua producție nu ajunge la maturitate. Zmeurul are un potențial de producție relativ ridicat, putând realiza, în funcție de soi și de sistemul de cultură, între 6 și 8 t/ha și 12-14 t/ha în condițiile țării noastre.
Exigențe ecologice
Referitor la cerințele față de factorii de mediu, zmeurul are pretenții moderate față de temperaturile din perioada de vegetație, dar ridicate pentru umiditate și lumină. Cu toate acestea, nu este indicat să fie cultivat în zone în care temperaturile minime din timpul iernii scad frecvent sub -20°C.
Față de sol, nu are pretenții deosebite, rezultate mai bune obținându-se însă pe soluri cu textură mijlocie. În ciuda cerințelor mari pentru umiditate, zmeurul nu suportă excesul de apă în sol.
Pentru înființarea unei culturi de zmeur trebuie clarificate aspectele privind valorificarea fructelor. Gradul ridicat de perisabilitate a acestor fructe nu permite păstrarea lor mai mult de 2-3 ore în lipsa unor spații frigorifice adecvate.
Pregătirea terenului
Pentru înființarea propriu-zisă a unei plantații este indicat ca pregătirea terenului să se facă în anul premergător plantării. Pregătirea terenului presupune executarea în principal a două lucrări: arat, la adâncimea de 30 cm, nivelat și mărunțirea terenului cu grapa cu discuri. În vederea asigurării necesarului de elemente nutritive, este recomandat să se facă o fertilizare abundentă cu gunoi de grajd (60-80 t/ha), dacă nu pe întreaga suprafață, cel puțin pe amplasamentul viitoarelor rânduri, pe benzi cu lățimea de 0,5-0,6 m. Această fertilizare trebuie executată înainte de arătură pentru încorporarea gunoiului de grajd în sol.
Pentru diminuarea rezervei de buruieni, trebuie executate 1-2 erbicidări cu un erbicid sistemic, pe benzi cu lățime de 70 cm, de-a lungul viitoarelor rânduri.
Înfiițarea plantației
Înființarea plantației se poate face toamna, după încheierea perioadei de vegetație, până la înghețarea solului, sau în primăvară, după dezghețul solului.
Plantarea drajonilor se face la 50 cm între plante pe rând și 2,5-3 m între rânduri.
Gropile pentru plantare au dimensiuni de 40x40x40 cm. Înainte de plantare, se face fasonarea rădăcinilor și mocirlirea acestora. După plantare, se execută o udare, după care se face mușuroirea sau bilonarea. Majoritatea soiurilor de zmeur necesită un sistem de susținere pentru tulpini, deoarece sub greutatea rodului sau a rafalelor de vânt acestea pot fi culcate la pământ. În acest sens, se pot utiliza stâlpi din beton sau lemn ce se dispun de-a lungul rândurilor la distanțe de cel mult 10-12 m unul de altul. Pe stâlpi se fixează câte doi suporți cu lungimea de 50 cm, primul la 50-60 cm deasupra solului, iar al doilea la 120 cm deasupra solului, pentru dirijarea sârmelor. La soiurile foarte viguroase, este necesar să se instaleze și un al treilea suport la 180 cm deasupra solului. Sistemul de susținere prin cele două, respectiv trei rânduri de sârme duble va menține gardul fructifer în limita a 50-60 cm lățime.
Lucrări de îngrijire
Tehnologia de cultură constă în lucrări de întreținere a solului, fertilizare, tăieri și combaterea bolilor și dăunătorilor specifici. Solul pe rând trebuie menținut ca ogor negru, prin prașile repetate sau erbicidare. Intervalele de preferință vor fi înierbate, iar în cursul verii se vor executa cosiri repetate. Asigurarea necesarului de elemente nutritive se face prin fertilizări la 3-4 ani cu gunoi de grajd, utilizându-se minimum 20-30 t/ha, și cu îngrășăminte chimice, aplicate anual în două reprize (primăvara devreme și după înflorire).
În anul II după plantare, primăvara devreme, tulpinile se scurtează la circa 0,8 m. Prin această lucrare se îndepărtează rodul, fapt ce favorizează fortificarea sistemului radicular și emiterea de drajoni. Începând din anul III, când plantația intră pe rod, tăierile au ca obiectiv înlăturarea tulpinilor de doi ani și a creșterilor anuale cu vigoare slabă, lucrare care se execută în perioda august-septembrie, precum și scurtarea tulpinilor purtătoare de rod, la 1,7-2 m, primăvara devreme. Tăierile din primăvară trebuie să asigure menținerea unei densități de 12-16 tulpini/metrul liniar de gard fructifer și îndepărtarea creșterilor afectate de ger sau boli. Dintre boli, cele mai mari pagube sunt generate de ciuperci: Didymella applanata, Elsinoe velleta și Botrytis cinerea. Aceste ciuperci produc următoarele boli: pătarea brună a lăstarilor, antracnoza zmeurului și putregaiul cenușiu al fructelor. Dintre dăunători, pagube mai importante produc: gărgărița mugurilor de zmeur, gândacul mic al florilor și acarienii. Combaterea bolilor se face atât prin lucrări de igenă a culturii, ce constau în îndepărtarea tulpinilor bolnave și arderea acestora, precum și prin aplicarea unui tratament de iarnă și a 2-3 tratamente în timpul perioadei de vegetație cu fungicide specifice. Pentru combaterea dăunătorilor se aplică 1-2 tatamente la avertizare cu insecticide.
Recoltarea
Deoarece fructele zmeurului nu au o perioadă de postmaturare ca alte fructe, acestea trebuie recoltate la maturitate, când întrunesc însușirile organoleptice specifice soiului. Recoltarea, în condițiile din România, se face manual, direct în caserolele de livrare, care nu trebuie să depășească capacitatea de 0,5 kg. Un culegător cu dexteritate medie poate recolta circa 3 kg/oră.
Recoltarea trebuie executată în perioadele mai răcoroase ale zilei după ce apa de pe fructe s-a evaporat. După recoltare, fructele trebuie livrate cât mai rapid, păstrarea pentru o perioadă mai îndelungată fiind posibilă doar în depozite frigorifice ce pot asigura o temperatură de 0°C și o umiditatea relativă de 80-90%. În țările mari producătoare de zmeură, în fermele specializate s-a extins recoltarea mecanizată cu combine.
Nicoleta Burtan
