
Comisia Europeană a propus comitetului de gestiune financiară următoarele măsuri: înlocuirea sistemului de garanții pe care trebuie să le prezinte procesatorii cu un sistem de autorizare și modificare a măsurilor de control, în cazul în care cerealele și oleaginoasele sunt folosite pentru producerea de biocombustibili.
Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU
Amendamentele și simplificările propuse de Comisia Europeană, în scopul de a face culturile energetice mai atractive pentru agricultorii europeni, au fost întâmpinate destul de favorabil de către statele membre UE. Este evident că statele Uniunii Europene au păreri divergente față de propunerea legislativă a Comisiei Europene, unele au considerat că proiectul Comisiei Europene aduce prea puține facilități pentru agricultorii care se hotărăsc să investească în culturile energetice, iar altele consideră că acordarea unor subvenții și pentru agricultorii din noile state ale Uniunii Europene, dar și creșterea suprafețelor pentru care se garantează acordarea de subvenții vor genera cheltuieli suplimentare, pe care bugetul comunitar trebuie să le acopere.
Creșterea suprafeței maxime
garantate pentru acordarea de subvenții pentru culturile energetice, de la 1,5 la 2 milioane de hectare, este mult prea mică pentru atingerea obiectivului UE. Creșterea suprafeț elor maxime garantate a fost propusă de Comisia Europeană, pentru a face posibilă acordarea de subvenții și pentru producătorii de culturi energetice din noile state membre ale Uniunii Europene.
Sistemul subvențiilor pentru culturile energetice este considerat de către experții europeni ca fiind prea complex și birocratic. În altă ordine de idei, există propunerea venită din partea statelor membre de a se majora prima de 45 euro/ha, pentru a stimula astfel agricultorii în direcția menținerii în cultură a plantelor energetice.
Intenția Comisiei Europene de a permite acordarea, din bugetele naționale, a unui ajutor național, în limita a 50% din costurile de demarare a culturilor plurianuale utilizate în producerea de biomasă și carburanți ecologici, a fost criticată, considerându-se că această prerogativă nu ar trebui să revină fiecărui stat în parte, ci Uniunii Europene, deoarece problema energetică este extrem de complexă și necesită o abordare unitară. Dacă ar fi menținută propunerea Comisiei Europene, ar putea apărea diferențe considerabile în dezvoltarea industriei biocarburanților între statele membre ale Uniunii Europene.
Toate statele care au aderat la Uniunea Europeană în 2004, care ar putea beneficia imediat de subvenții pentru culturile energetice datorită modificării sistemului de acordare a acestora, au apreciat propunerea Comisiei Europene, însă propunerea de acordare a subvențiilor doar pentru perioada 2008-2010 este insuficientă, perioada fiind considerată destul de mică.
Suprafața ocupată de culturile
energetice, de 2 milioane de hectare, pentru care se acordă prima de 45 euro/ha, trebuie revizuită deoarece nu este suficientă și coerentă cu obiectivele pentru biomasă definite de Consiliu (care s-a angajat la peste 2 milioane de hectare).
Suprafața ocupată de culturile
energetice în 2007 a fost de 2,85 milioane de hectare, motiv pentru care subvențiile au trebuit să se reducă cu 30%, pentru a rămane în cadrul bugetar, de 90 milioane euro. În prezent, când prețul cerealelor se menține la un nivel ridicat, când uleiurile vegetale au o cerere ce depășește cu mult oferta, producătorii nu au nici o motivație să cultive plantele energetice, evident, în absența unor stimulente suplimentare.
Un preț mare la cereale, coroborat cu absența stimulentelor pentru culturile energetice sunt motive care vor determina agricultorii să nu realizeze producții nonalimentare. Aceasta va aduce prejudicii noii industrii (biocarburanților), care trebuie aprovizionată constant și în creștere cantitativ cu materii prime, pentru ca astfel obiectivele bioenergetice ale UE să fie atinse.
Pe termen lung, atingerea obiectivelor UE trebuie să fie realizată de o manieră ce garantează cetățenilor europeni, bineînțeles și agricultorilor, obținerea de avantaje economice, dar să ducă și la dezvoltarea acestei piețe emergente. În altă ordine de idei, este foarte importantă efectuarea unei analize complete cu privire la contribuția agriculturii europene la reducerea emisiilor de CO2 și de a prevede o protecție tarifară necesară, ca o măsură nondiscriminatorie, pe criteriul durabilității, așa cum se întâmplă și în cazul importurilor producției europeane.

















