De la rachete, la blogger de vie și vin și concursuri de spumante românești

​Tiberiu Onuțu deține împreună cu familia un hectar de viță de vie cu soiuri pentru vin. Dar nu se consideră viticultor, oenolog sau producător de vin, nici ampelograf, ci câte puțin din toate. Pasiunea sa pentru domeniul vie, vin și tradiție, precum și faptul că toată viața sa este legată de viță de vie, l-au determinat să își facă propriul site dedicat, să scrie și să culeagă informații despre soiuri vechi autohtone de struguri, pe care să le adune într-o carte despre istoria acestora.

​Casa părintească și o mare parte a plantației sunt în comuna Fântânele, județul Prahova iar azi, din cele 20 de hectare pe care le avea bunicul său, i-a mai rămas să îngrijească doar un hectar.
Avea la Fântânele soiuri de Muscat de Hamburg, Crâmpoșie (veche), un alt soi Napoleon, cunoscut acum sub denumirea de Bicane: ”la noi niciodată nu au fost plantați hibrizi, aveam doar soiuri nobile care respectau Legea pentru protecția viticulturii nr. 575/26 martie 1936. Nu puteai să plantezi unde și ce voiai, ci doar ce erai autorizat”, spune el.
Apoi, după venirea comuniștilor casa și terenul au fost confiscate. O parte au fost recuperate ulterior de către tatăl său, iar anii 70 i-au găsit cu două rânduri de viță de vie și cu munca la CAP.
”Aveam Chasellas, Muscat Ottonel, Muscat Hamburg, și făceam un singur fel de vin pentru că la noi strugurii se culegeau la grămadă”, își amintește Tiberiu Onuțu.
Apoi la școală a aflat că vinul este alb, roșu sau roze și i-a propus tatălui să încerce să obțină și ei două feluri de vin din strugurii culeși. Părintele i-a făcut pe plac și vinul alb s-a dovedit un mare succes în anul acela. De atunci în familie se face vin alb și vin roșu, spune Tiberiu Onuțu, care își amintește că anul acesta se împlinesc 50 de ani de când a pus prima dată mâna pe o foarfecă și a tăiat vița de vie.
Cu toată istoria (viticolă) a familiei, nu s-a îndreptat către o școală cu profil agricol, ci o școală militară, devenind ofițer de rachete. Rigurozitatea educației, înclinarea către studiu și documentare l-au dus, după pensionare, și către alte ocupații fără legătură cu domeniul actual.
Ocazional, a fost chiar editor pe Wikipedia. Inexactitatea unor informații publicate pe renumitul site (care avea ca politică citarea unor ”surse de încredere”, și nu neapărat adevărul științific) l-au determinat să își facă propriul site unde să poată publica materiale mai bine documentate și argumentate.
Așa a apărut viesivin.ro. unde pasionatul de viticultură putea scrie despre îngrijirea viței de vie și obținerea unui vin ”decent”, cum spune el.
Ulterior, site-ul a fost și este dedicat pentru informații despre soiurile de viță-de-vie și despre concursul de spumante. Rămas totuși aproape de activitatea din familie, a adus schimbări în tehnologia din plantația retrocedată după '90, aproximativ 4 hectare, trecând de la sistemul tradițional de tăiere la sistemul Guyot multiplu (o mare provocare mai ales în a-i convinge pe oamenii care îl ajutau să taie în acest fel), a făcut treptat mici investiții pentru a-și produce un vin cât mai bun, a plantat soiuri rare de struguri pe care le-a adus acasă și le-a plantat.
După un timp, ”la insistențele lui Mihai Rotenberg care era clientul nostru de vin roșu, i-am vândut o parcelă care nu ne asigura rentabilitatea dorită”, explică Tiberiu Onuțu cum a ajuns la actuala dimensiune a terenului.
Așadar, acum se ocupă de mica plantație a familiei, fără a face din aceasta o afacere. Plăcerea pentru scris și documentare, grija pentru date exacte (nu pentru ”se spune că...”), precum și pasiunea pentru tradițiile vechi au făcut din el un fel de ”detectiv în vie”, cum l-au numit cei de la jurnalul.ro.
”Nu mă consider ampelograf în adevăratul sens al cuvântului, mai degrabă unul amator, abordez istoria soiurilor de viță de vie, un domeniu interdisciplinar (istorie și viticultură), care nu știu să fi fost aprofundat de cineva de la noi până acum.
Este ceva ce fac din pasiune pentru soiurile românești, este o muncă dificilă pentru că date sunt destul de puține și am găsit soiuri care nu pot fi identificate”, spune Tiberiu Onuțu.
Consideră că în căutările sale a avut și parte de noroc, reușind să găsească sau chiar să primească scrieri vechi, foarte rare și valoroase, de la oameni care i-au apreciat inițiativa.
”În activitatea mea de documentare am constatat că la o unitate de învățământ colecția ampelografică este descompletată și parțial desființată, iar la o stațiune de cercetare colecția a dispărut complet, incluzând aici și creațiile unui ameliorator”, mai povestește el.
Am încercat să aflu despre colecțiile din unitățile de cercetare de la noi și chiar din universitățile care au colecții.
Unii au înțeles și m-au ajutat, în timp ce alții s-au ferit prea mult. 
Eu consider că atâta vreme cât ele au fost obținute în cercetarea publică, nu ar trebui ținute secrete informații despre situația colecțiilor de soiuri autohtone, mai ales că eu adun date istorice în primul rând pentru a le lăsa urmașilor.
Cred că aceste creații românești trebuie să facă parte din patrimoniul viticol național, care să fie protejat!”, mai spune Tiberiu Onuțu, un promotor înflăcărat al soiurilor românești de viță de vie.
De altfel este unul dintre cei care experimentează și vinuri din soiul Negru Aromat.
O altă zonă de interes este degustarea vinurilor, în general, și a celor spumante, în special. De la o degustare de spumante i-a venit ideea de a organiza un concurs exclusiv de vinuri spumante românești. A fost o provocare pe care a acceptat-o în 2018, anul acesta urmând să se desfășoare a VI-a ediție.
 
Roxana Drăghici