
De cele mai multe ori, pentru demararea unei investiții agricultorul trebuie să se înarmeze cu multă răbdare. Birocrația care îngreunează accesarea fondurilor destinate fermierilor și lipsa specialiștilor care să ofere consultanță în domeniu sunt principalele probleme cu care cei mai mulți se confruntă. Este și cazul dnei Gabriela Ionescu, care a trebuit să aștepte doi ani pentru ca proiectul său – construcția unei sere – să fie pus în aplicare. Mai mult, problemele întâmpinate au fost și de natură tehnică.
Modelul de seră dorit, produs în Franța, nu se preta condițiilor locale, problema principală fiind calitatea inferioară a apei, care amenința buna funcționare a întregului sistem de irigare și brumizare. Toate dificultățile întâmpinate au dus la depășirea bugetului prevăzut, dar și la întârzierea planului de cultură.
Pentru următorul an însă, totul o să decurgă așa cum trebuie, nu vor mai fi întârzieri, iar plantatul se va face în perioada optimă.
Având o seră complet echipată, obținerea unor producții superioare din punct de vedere al cantității și calității este garantată.
Doamnă Gabriela Ionescu, ce profesie aveți și ce v-a determinat să începeți această investiție?
Sunt de profesie economist, am absolvit Facultatea de Management și am fost directorul unei societăți de panificație cu capital privat. Am construit această seră pornind de la premisa că atunci când voi ieși la pensie voi avea o ocupație din care să pot câștiga ceva.
Cum a fost realizată investiția, care este valoarea sa și în ce an ați demarat proiectul?
Investiția a fost realizată cu ajutorul Programului SAPARD, în anul 2007.
Valoarea investiției a fost de aproximativ 350.000 euro, din care am primit înapoi 62.000 de euro. Vreau să precizez că eu reprezint o situație cu totul specială: am construit sera într-un oraș (Buftea), am plătit 100.000 de euro pe teren, în condițiile în care aceeași suprafață ar fi costat 5.000 de euro; am introdus singură gaze pe stradă și m-am racordat la rețeaua de energie electrică.
Ce suprafață are sera și ce soluție constructivă ați ales?
Sera de tip bloc este furnizată de către firma Richelle din Franța, se întinde pe o suprafață de 2.000 mp și are o înălțime de 3,5 m pe lateral și 5,5 m la coamă.
Am ales acest tip de seră pentru a cultiva plante pe verticală pentru un randament bun.
Ați întâmpinat probleme în realizarea proiectului?
Da, în primul rând, mi-au trebuit doi ani ca să întocmesc actele pentru Programul SAPARD. Am aflat cu mare greutate care sunt investițiile eligibile. Firma de consultanță nu mi-a spus ce dificultăți voi întâmpina la construcția serei. Mi s-a sugerat că ar fi bine să ridic sera pe cheltuiala mea, întrucât nu va costa mai mult de 10.000 de euro. În realitate, ridicarea serei a costat 51.000 de euro, sumă care nu a fost eligibilă.
Conform firmei Richelle, lucrările ar fi trebuit să dureze maximum 14 zile lucrătoare, însă au durat cu mult mai mult, iar prin contract, începând cu a 15-a zi lucrătoare, supervizarea costa 290 euro/zi plus mâncare și cazare la nivel internațional pentru reprezentantul francez. O altă mare problemă a fost punerea la punct a sistemului de irigarare și brumizare. Am făcut un foraj la 50 de metri adâncime, însă apa avea o calitate care nu permitea funcționarea sistemului de filtre de ordinul micronilor, cum erau cele aduse de francezi. În Franța, o asemenea seră este racordată la sistemul central de alimentare cu apă. În concluzie, întreg sistemul funcționa în condiții pe care eu nu le puteam îndeplini. A durat 3 luni până am reușit să rezolvăm aceste probleme. Am depășit cu mult bugetul pe care l-am prevăzut, ajungând aproape în situația să nu mai putem construi sera.
Totuși, am reușit să fim gata pe 8 noiembrie 2007.
Spre ce culturi v-ați orientat și care a fost motivația?
Am decis să cultivăm salată în sezonul de iarnă (noiembrie 2007-ianuarie 2008), apoi tomate și castraveți.
Cum realizați încălzirea în sezonul rece?
În sezonul rece, încălzirea se face cu 5 generatoare de aer cald, consumatoare de gaz metan. După socotelile firmei de consultanță, aceste generatoare ar fi trebuit să funcționeze 1-2 ore/zi, întrucât în seră se realizează un microclimat și la un moment dat trebuie doar compensate pierderile de căldură. În aceste condiții, cheltuielile cu încălzirea ar fi fost rezonabile, însă am constatat că nu este deloc așa. Concret, între 15 noiembrie și 10 ianuarie am fost plecată, iar când m-am întors am constatat că se consumaseră 12.300 mc gaz metan, în valoare de 5.000 euro.

Câți oameni lucrează în seră?
De partea tehnică se ocupă un inginer horticol, iar efectiv în seră lucrează patru oameni: doi permanent, iar doi sezonier.
Cum valorificați producția?
Este foarte dificil să vinzi în condiții civilizate și la un preț mulțumitor. Vă pot spune că pe 25 ianuarie am reușit să obținem recolta de salată, însă nu am reușit să vând nimic deoarece hipermarketurile erau pline cu salată adusă din import, cu o greutate medie de 400 g, pe când salata mea avea decât 120-180 g. În felul acesta am întârziat cu recolta de tomate și am ajuns ca în luna iunie-iulie să vând cu 1 leu/kg angro (la care plătesc și TVA). Din prețul tomatelor nu pot plăti nici măcar salariile muncitorilor. Am încercat să închei un contract cu un supermarket însă trebuia să le pot livra 12 luni pe an, cu o greutate a fructului de 120-150 g. În momentul de față, valorific producția într-o piață din București, în sectorul 1, unde am închiriat o tarabă.
Nu ați încercat să obțineți o certificare eco, pentru a vă putea valorifica producția la prețuri mult mai bune?
Nu, pentru că cerințele sunt foarte mari, iar terenul pe care se află acum sera a fost folosit în agricultura convențională.
Ce sfaturi ați da cuiva care ar dori să înceapă o afacere în acest domeniu?
În primul rând să se informeze, și nu la firmele de consultanță, ci direct la producători. De asemenea, trebuie să studieze bine piața internă și externă, să cunoască produsele cu care va intra în concurență. Să țină cont de faptul că va intra în concurență cu produse venite din țări în care agricultura este subvenționată și clima este mult mai favorabilă. Să știe că o asemenea seră devine rentabilă de la 5.000-7.000 mp cel puțin, pentru că infrastructura (apă, gaze, energie electrică) este aceeași și termenul de recuperare a investiției este mai mic. În aceste condiții, poți încheia și contracte cu magazine importante. Abia după ce studiează toate aceste aspecte, va hotărî dacă se apucă sau nu de treabă.
Ce planuri de viitor aveți?
În momentul de față, în fiecare zi, îmi înregistrez veniturile, cheltuielile și parametrii la care lucrează sera. Abia în luna noiembrie voi trage linie și voi hotărî ce voi cultiva. În principiu, voi produce legume în extrasezon, când măcar nu va exista concurența internă. Știu că primii ani sunt mai grei, dar rămân cu speranța că se va schimba ceva și în acest domeniu.
Ana MUSTĂȚEA, Cristian Ioniță























